România a evacuat familiile diplomaților și personalul neesențial din Ucraina. A fost ridicat nivelul de alertă

România a evacuat familiile diplomaților și personalul neesențial din Ucraina. A fost ridicat nivelul de alertă

Ministerul de Externe a anunțat că familiile diplomaților români de la Kiev și Odessa au fost evacuate, din cauza ridicării nivelului de alertă în Ucraina. Același lucru s-a întâmplat și cu personalul neesențial. Totodată, MAE recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina.

”În contextul ultimelor evoluții de securitate din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre, MAE informează că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina.

MAE precizează că, așa cum a informat public anterior, au fost luate toate măsurile privind repatrierea pe bază voluntară a membrilor de familie ai personalului diplomatic și consular din cadrul misiunilor diplomatice și consulare ale României din Ucraina, procesul de repatriere a acestora fiind la acest moment finalizat în ce privește Ambasada României la Kiev și Consulatul General al României de la Odessa.

ADVERTISING

Totodată, MAE a luat decizia retragerii personalului diplomatic și consular neesențial de la misiunea diplomatică și o parte a oficiilor consulare din Ucraina”, se arată într-un comunicat al ministeeului.

În acest moment, nivelul de alertă este ridicat la 7 din 8, ceea ce înseamnă „Manifestaţi atenţie deosebită”. Ultimul nivel este ”Părăsiţi imediat ţara”.

MAE recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina și manifestarea unei atenții deosebite. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Ucrainei să reevalueze necesitatea de a rămâne pe teritoriul acestui stat.

ADVERTISING

De asemenea, MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă.

În egală măsură, MAE sfătuiește cetățenii români, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure și să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă.

ADVERTISING

De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Ucraina să manifeste atenție sporită și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene.

MAE, prin misiunea diplomatică și oficiile consulare din Ucraina, este pregătit să acorde protecție și asistență consulară cetățenilor români și le recomandă cetățenilor români care se află în Ucraina să-și notifice coordonatele prezenței lor în Ucraina prin platforma e-consulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând telefonic cel mai apropiat oficiu consular (Ambasadei României la Kiev - +380936252717, Consulatul General Cernăuți - +380635669918; Consulatul General Odessa - +380955412788; Consulatul Solotvino - +380682140918).  

De asemenea, MAE menționează că la nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetățenilor români care se află temporar în Ucraina și care solicită protecție și asistență consulară – telefon 0040 -751.084.537.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇