Sub sloganul „Să luptăm pentru a câştiga independenţa”, separatiștii catalani ies în stradă, pentru a comemora capturarea Barcelone, la 11 septembrie 1714, în timpul Războiului de Succesiune din Spania, de către trupele regelui spaniol Felipe al V-lea.
Ca în fiecare an, manifestaţia intitulată Diada va începe fix la ora locală 17:14. În 2014, Diaida a adunat până la 1,8 milioane de suporteri ai independenţei la Barcelona în 2014, potrivit poliţiei oraşului.
Şi anul acesta, Jordi Cuixart, preşedintele asociaţiei pentru independenţă Omnium Cultural, speră „să scoată în stradă sute de mii de persoane” pentru „a demonstra încă o dată că mişcarea noastră este mai vie decât oricând”.
Dar de la eşecul tentativei de secesiune din 2017, deziluzia şi diviziunile din cadrul mişcării au dus la o scădere a mobilizării. Astfel, în 2019, „Diada” a adunat doar 600.000 de manifestanţi. Anul trecut, din cauza pandemiei, s-au putut reuni numai 60.000 de persoane.
Graţierea în iunie a celor nouă lideri separatişti condamnaţi la închisoare pentru rolul lor din 2017, printre care Jordi Cuixart, a făcut ca mişcarea de independenţă să piardă un element mobilizator.
Tentativa de secesiune a Cataloniei a fost una dintre cele mai grave crize trăite de Spania de la sfârşitul dictaturii lui Franco în 1975.
În pofida interdicţiei impuse de justiţie, guvernul regional al lui Carles Puigdemont a organizat un referendum de autodeterminare care a fost urmat de o declaraţie de independenţă moartă în faşă.
Madridul a reacţionat punând regiunea sub tutelă şi arestându-i pe liderii separatişti care nu au reuşit să fugă în străinătate ca Puigdemont.
Această Diada are loc înainte de reluarea prevăzută la sfârşitul săptămânii viitoare a negocierilor dintre guvernul de stânga al lui Pedro Sanchez şi executivul regional separatist al lui Pere Aragones, al cărui partid ERC (Stânga Republicană a Cataloniei) este un aliat-cheie în parlamentul spaniol pentru guvernul minoritar al lui Sanchez.
Aceste discuţii, care s-au ţinut numai o singură dată, chiar înainte de începerea pandemiei, sunt menite să găsească o soluţie la criza din Catalonia.
Pentru a înrăutăţi lucrurile, tensiunile au fost reaprinse săptămâna aceasta: guvernul central a anunţat că suspendă un controversat proiect de extindere a aeroportului din Barcelona, din cauza unei „pierderi a încrederii” în guvernul regional separatist. O decizie considerată drept „şantaj” de către Aragones, mai scrie AFP.
Vezi textele zilei pe Spotmedia: