Scandalul taloanelor de pensie aduse bătrânilor împreună cu pliante PNL capătă amploare în Timiş.
Filiala locală a PSD va depune plângeri penale împotriva mai multor persoane:
- şeful PNL Timiş, Alin Nica,
- preşedintele PNL Lugoj, Ionuţ Sârbu,
- directorul Regionalei de Poştă, Adrian Lulciuc
”Scandalul pliantelor Partidului Naţional Liberal împărţite împreună cu pensiile, lucru care s-a petrecut la Lugoj în urmă cu câteva zile, ia o amploare tot mai mare, iar noile informaţii care apar arată ilegalităţile comise de Alin Nica şi oamenii din jurul său.
Materialele electorale distribuite seniorilor lugojeni erau inscripţionate cu chipurile a doi liberali: preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, şi cel al PNL Lugoj, Ionuţ Sârbu, iar de aici lucrurile devin foarte interesante pentru că cel din urmă este unul dintre directorii Poştei din Timiş, dar s-a suspendat din funcţie pentru a fi numit consilier personal al vicepreşedintelui CJ Timiş, Alexandru Proteasa.
Şi mai important decât atât, pliantele electorale au fost distribuite fără a exista vreun contract între PNL Timiş şi Poşta Română, cu presiuni pe poştaşi pentru a comite această ilegalitate”, arată PSD Timiş, luni, într-un comunicat de presă.
Formaţiunea anunţă că va depune plângeri penale împotriva celor trei, care "formează o adevărată clică penală liberală".
Pesediştii consideră că există indicii pentru comiterea unor infracţiuni, cum ar fi abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu.
Amintim că vineri PSD a transmis o solicitare reprezentanţilor Poştei şi ai Casei Naţionale de Pensii, cu privire la "serviciul special de capsare" a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor.
Social-democraţii au prezentat un talon de pensie din Lugoj, care avea ataşat un pliant PNL cu numele liderului Ionuţ Sîrbu şi al preşedintelui PNL Timiş Alin Nica, preşedinte al CJ Timiş.
În acest context, Poşta Română a anunţat că suspendă, începând de vineri, 12 ianuarie 2024, serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic.