Scandal în Parlament pe tema certificatului verde. Deputat al minorităţilor: Persoanele vaccinate sunt cele care transmit virusul

Scandal în Parlament pe tema certificatului verde. Deputat al minorităţilor: Persoanele vaccinate sunt cele care transmit virusul

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a solicitat, luni, în plen, urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind certificatul verde COVID, care se află pe ordinea de zi a forului legislativ. Moșteanu a menționat că, până acum, doar reprezentanţii AUR erau împotriva acestui act normativ, dar „toată poziţionarea” din Parlament s-a schimbat de când preşedintele PNL, Florin Cîţu, a transmis în spaţiul public că trebuie să se mai gândească.

„Fac un apel la colegii de la PNL, la domnul (Nelu) Tătaru să facă mâine comisie (şedinţă a Comisiei de sănătate – n.red.) şi să dea un raport pe proiectul privind certificatul verde.

ADVERTISING

Până acum, aveam numai AUR împotriva acestui certificat, şi vedem că de 3-4 zile, de când domnul Cîţu a ieşit în spaţiul public şi a zis că ne mai gândim, s-a schimbat toată poziţionarea în Parlament vizavi de acest proiect. Fac un apel la responsabilitate. Domnule Tătaru, faceţi comisie şi să dăm mâine raportul", a afirmat Moşteanu, în şedinţa de plen.

În replică, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a spus că liberalii vor participa la dezbaterile pe acest act normativ şi au un punct de vedere, menţionând că se va vedea la votul final dacă acest proiect are suficient de multe voturi pentru a fi adoptat.

ADVERTISING

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a afirmat că proiectul nu o să treacă "pe repede înainte".

"Îl invit pe domnul Moşteanu să-şi mai pună pofta în cui, pentru că un proiect care vizează milioane de oameni nu o să treacă pe repede înainte prin Parlament. (...) Aveţi măcar respect pentru votanţii USR care nu sunt de acord cu acest certificat, care nu respectă dreptul la muncă", a spus Simion.

Deputatul minorităţilor naţionale Andi Grosaru a susţinut că prevederile proiectului sunt "îngrijorătoare".

ADVERTISING

"Am primit peste 1.000 de mesaje de la cetăţenii care sunt îngrijoraţi. (...) Este inexplicabil că persoane vaccinate mor. Persoanele vaccinate transmit virusul şi iar cei nevaccinaţi sănătoşi trebuie să lupte cu măsurile de segregare pentru a-şi salva viaţa", a declarat Grosaru.

Deputatul PSD Florin Buicu a spus, la rândul său, că reprezentanţii USR nu trebuie să fie demagogi, având în vedere că atunci când s-au aflat la conducerea Ministerului Sănătăţii nu au pregătit răspunsul la valul 4 al pandemiei de COVID-19.

"Îl felicit pe domnul Moşteanu pentru poziţia în cadrul plenului. Dacă vorbim de responsabilitate m-aş uita în urmă cu câteva luni când un reprezentant al USR nu a pregătit răspunsul la valul 4. Domnilor de la USR, nu mai fiţi demagogi!", a transmis Buicu.

Moşteanu a replicat că responsabilitatea în această privinţă este la preşedinte şi premier.

"Responsabilitatea este la preşedinte şi la premier, pentru că, atunci când toată lumea se pregătea pentru valul 4, ei luau măsuri de relaxare. (...) Haideţi să fim responsabili şi să pregătim România pentru valul 5", a completat Moşteanu. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇