Istoricul Cosmin Popa, specializat în spațiul ex-sovietic, consideră că în momentul de față Rusia este în plină operațiune de război hibrid împotriva României.
Suntem practic în mijlocul unei grandioase operațiuni de perturbare a societății române și de îndreptare a energiilor și a atenției societății către teme care nu au un impact direct: vaccinul, politici de gen, educația sexuală.
Principalele declarații din interviul acordat spotmedia.ro:
- Faptul că Ministerul Apărării, la fel ca și Guvernul și președinția se întrec în a face declarații că situația de la granița României nu creează pericol militar mie mi se pare lipsit de logică politică, în condițiile în care, dacă ceea ce face astăzi Rusia în porturile ucrainene și ceea ce face în bazinul Mării Negre va avea succes, asta va însemna pentru România inclusiv o criză logistică, nu numai pentru aprovizionarea Ucrainei.
- Dacă mă uit, fie la declarațiile președintelui, la declarațiile premierilor, atât Ciucă, cât și Ciolacu și ale celorlalți oficiali români, văd o serie de fraze de serviciu adresate cancelarilor occidentale și nu publicului român, fraze care sunt menite, practic, să arate docilitatea politică a acestor autorități și nu convingerile lor adevărate.
- În momentul de față, politicienii din arcul guvernamental sunt preocupați primordial să cultive așa-zisul pericol extremist.
- Cu cât sunt mai mari problemele sociale într-o țară - mai ales una africană, acolo sunt probleme nu numai sociale, sunt probleme care țin de modelul societal, care țin de educație, care țin de felul în care se desfășoară globalizarea în acele societăți -, cu atât propaganda rusă, care este una pe fond anti-occidentală, are șanse să aibă mai mult succes.
- În privința relației dintre Ankara și Moscova, suntem în plină operațiune de reașezare a pozițiilor politice, timp în care fiecare dintre cele două părți își arată colții.
- Indiferent de cum merg lucrurile pentru Rusia în Ucraina, politica intruzivă, distructivă a Rusiei acolo va continua. Pentru că ea nu este doar o sursă de putere politică sau o sursă de greutate politică, este și o sursă de bani pentru foarte mulți dintre oficialii ruși.
- În toamna acestui an vom avea evoluții spectaculoase, bazate pe succesele militare ale Ucrainei.
Cosmin Popa, vedem ce face Rusia la Marea Neagră. Face ceea ce știe să facă, creează un pic de presiune, un pic de haos. Întrebarea este ce face Occidentul? Ce face NATO? Cum i se răspunde Rusiei? Au învățat Occidentul și NATO tipul de răspuns potrivit pentru Rusia în acest an și jumătate de război?
Cu siguranță că au învățat. Rusia este acum în plin proces de creare a unei crize logistice în bazinul Mării Negre și în țările de la Dunăre. E o încercare sigur de a dezorganiza, pentru a exploata apoi politic situația. De asemenea, este și o încercare de a-și crea o greutate suplimentară de negociere în relația cu Occidentul, dar nu doar cu Occidentul, ci și cu Turcia.
De aceea, cred că Occidentul și noi toți am învățat ceva ce știam de fapt de mult timp, și anume că Rusia este o putere intruzivă, o putere care nu poate să construiască pe termen lung, dar se pricepe de minune la a distruge, și anume a distruge ordinea internațională.
Prima reacție a Occidentului deja am văzut-o la acea întâlnire de la Galați, care stabilește practic o alternativă la coridorul de transport ruso-turc. Sigur, este o alternativă, dacă vreți, de avarie, este un prim început. Un astfel de răspuns occidental ar trebui completat de o reacție pe măsură a autorităților române, însă eu suspectez că în momentul de față Rusia desfășoară o operațiune în România, este în plină operațiune de război hibrid împotriva României. Și vom vedea dezvoltări ulterioare, pe care nu întotdeauna vom ști să le punem într-o interpretare logică. Dar asta este o cu totul altă discuție.
Ce mai poate face Occidentul, în momentul de față, este să reafirme și să impună, de o manieră foarte netă, principiul libertății comerțului internațional.
Faptul că Rusia interceptează nave aflate în apele internaționale, că își arogă dreptul de a le controla, că reinstaurează și reafirmă zone de excludere maritimă în apele internaționale, pune în pericol nu doar aprovizionarea Ucrainei, nu doar logistica țărilor din bazinul Mării Negre și din bazinul dunărean, ceea ce deja este un lucru foarte important, dar pune deja în pericol un principiu pe care se bazează ordinea de drept internațională, și anume libertatea circulației în mările internaționale.
Cred că aici, deja, acțiunile Rusiei depășesc amploarea militară și politică pe care o au atunci când sunt îndreptate exclusiv împotriva Ucrainei.
Am văzut astăzi readusă în discuție propunerea României, din momentul în care Rusia a atacat Ucraina, să existe o flotă comună la Marea Neagră: Bulgaria, Turcia, România. E o propunere care ar putea acum să devină concretă?
Mă îndoiesc că această propunere poate să capete concretețe, din două motive fundamentale, și anume că e o propunere generoasă, o propunere care pare logică, care are logică politică și militară, dar, din păcate, nu se bazează pe capacitățile militare ale României, ci mai degrabă pe cele ale Turciei. În condițiile în care România nu a fost capabilă să-și întărească nimic din capacitățile militare maritime, cred că o atare propunere nu are prea multă greutate politică, atâta vreme cât România nu poate veni cu ceva semnificativ în această inițiativă.
În privința Bulgariei, lucrurile sunt și mai complicate, chiar dacă Bulgaria a reușit să facă ceva progrese în această direcție, spre deosebire de România, dar acolo avem de-a face cu o societate care în mod tradițional se opune oricăror încercări de stăvilire a expansionismului rus la Marea Neagră. Deci, din acest punct de vedere, atâta vreme cât Turcia nu își arogă această propunere, nu o promovează ca atare, dați-mi voie să cred că ea nu are mari șanse de a fi pusă în aplicare.
Cât își permite însă Putin să apese pedala și să-l deranjeze și pe Erdogan, care e și proaspăt reconfirmat în funcție, e și un aliat indispensabil acum pentru Occident, fiind membru NATO?
Sigur că relația dintre Rusia și Turcia pe subsumează unei logici duble, este o logică politică în cheia NATO și este o logică politică în cheia relațiilor bilaterale. Sunt convins că Putin nu privește relația cu Erdogan în cheia relației cu NATO. Suntem încă foarte departe de epuizarea intereselor comune ruso-turce la Marea Neagră, cu atât mai mult cu cât orice agendă bilaterală ruso-turcă pune în discuție atât problema Azerbaidjanului, precum și problema Siriei și, pe cale de consecință, problema Armeniei.
Drept pentru care cred că acum, în privința relației dintre Ankara și Moscova, suntem în plină operațiune de reașezare a pozițiilor politice, timp în care fiecare dintre cele două părți își arată colții.
Vorbeați de războiul hibrid pe care Rusia îl desfășoară în România. Am văzut săptămâna trecută acel episod de la Costinești, cu mina sau ce a fost, care a explodat aproape de țărm. Nu știm nici până acum dacă a fost sau nu mină rusească.
Este foarte puțin important dacă mina aia a fost rusească sau ucraineană. Oricare ar fi fost armata care ar fi lansat la apa acea mină, ea a fost lansată ca urmare a agresiunii rusești, adică dacă a fost lansată de ucraineni, asta are prea puțină importanță. Ucrainenii nu lansau mine, dacă nu erau supuși agresiunii militare rusești. Faptul că, la noi, societatea românească nu este familiarizată nici măcar cu bazele igienei de securitate, se vede din entuziasmul cu care pune pe rețelele sociale filme care ajută foarte mult armata rusă să-și regleze tirul. Paradoxal, într-o zonă care este foarte aproape de România.
Faptul că Ministerul Apărării, la fel ca și Guvernul și Președinția, se întrec în a face declarații că situația de la granița României nu creează pericol militar mie mi se pare lipsit de logică politică, în condițiile în care, dacă ceea ce face astăzi Rusia în porturile ucrainene și ceea ce face în bazinul Mării Negre va avea succes, asta va însemna pentru România inclusiv o criză logistică, nu numai pentru aprovizionare Ucrainei cu alimente, armament, muniție și tot ceea ce trebuie ca să reziste războiului, dar va afecta cu siguranță și aprovizionarea țărilor din zonele menționate mai sus.
În condițiile în care noi avem o societate totală nepregătită pentru a face față stresului politic și economic al războiului, pentru că autoritățile române au cultivat cu bună știință ignoranța politică de masă în România, referitor la războiul din Ucraina.
Mă gândesc acum că n-am văzut niciun discurs mai elaborat, măcar al președintelui, despre acest război, către țară. În afară de mici declarații sau mici mesaje puse pe Facebook, aici remarcăm că și ministrul de Externe a postat un mesaj prin care condamnă atacurile ruse la porturile de la gurile Dunării. În limba engleză, pe Twitter.
Da, pentru că politicienii români, atunci când fac declarații publice despre Ucraina, nu se adresează publicului român, ci se adresează aliaților occidentali. De aceea, frazele pe care ei le folosesc sunt calchieri sau traduceri ale declarațiilor pe care le fac oficialii occidentali, oficialii americani. Sunt fraze de serviciu care nu arată că politicienii români care le rostesc au convingeri intime legate de necesitatea vitală a victoriei Ucrainei în acest război.
Dacă mă uit, fie la declarațiile președintelui, la declarațiile premierilor, atât Ciucă, cât și Ciolacu, și ale celorlalți oficiali români, văd o serie de fraze de serviciu adresate cancelarilor occidentale și nu publicului român, fraze care sunt menite, practic, să arate docilitatea politică a acestor autorități și nu convingerile lor adevărate.
Ceea ce are efect de bumerang intern, pentru că poate fi folosit tocmai într-o campanie internă anti-UE, spunând: iată cum politicienii români vorbesc de fapt numai cu UE. Și vin alegeri.
Exact, în momentul de față, politicienii din arcul guvernamental sunt preocupați primordial să cultive așa-zisul pericol extremist, tocmai pentru a se prezenta pe sine ca unica posibilă alegere democratică, ceea ce, din punctul meu de vedere, este foarte periculos, mai ales că mi-e foarte greu să cred că o astfel de soluție de administrare politică a alegerilor, așa cum s-a întâmplat în timpul celui de-al treilea mandat al președintelui Ion Iliescu, ar mai putea funcționa și acum ireproșabil, ca și atunci.
Nu cred că o parte a societății române, partea activă, partea mobilă intelectual, să mai înghită o asemenea legendă și să voteze așa cum visează tehnologii politici.
Unde să ne uităm ca să vedem elemente ale războiului hibrid al Rusiei?
Elementele sunt foarte evidente. Iată că apar teme în discuție, care păreau că au scăzut în stringență, cum este cea legată de vaccin.
Mă aștept să apară în curând teme de discuție similare, despre minoritățile sexuale, despre educație, despre politicile de gen și așa mai departe. Și vom vedem că aici suntem practic în mijlocul unei grandioase operațiuni de perturbare a societății române și de îndreptare a energiilor și a atenției acestei societăți către teme care nu au un impact direct.
Dar care întrețin polarizarea.
Care întrețin polarizarea și întrețin mai ales starea de tensiune. Și fac un lucru fundamental, aduc un serviciu fundamental agresiunii rusești, și anume coboară foarte mult în agenda publică chestiunea războiului din Ucraina, care este un război ce ne privește pe noi direct, pe noi românii.
Iar lucrul acesta autoritățile române încearcă pur și simplu să-l oculteze, prin declarațiile liniștitoare pe care le repetă aproape în fiecare zi.
S-a întâmplat ceva similar și în Africa, în Niger, bunăoară, unde am văzut că Prigojin își arogă meritul de a fi organizat chiar el puciul? Dar a fost mâna Rusiei și acolo, în Niger? Acolo, sigur, inamicul nu e SUA, ci Franța.
Trebuie să menționăm faptul că Rusia exploatează în folos propriu această mișcare neo-anticolonială, de multă vreme.
Cu cât sunt mai mari problemele sociale într-o țară, mai ales una africană, acolo sunt probleme nu numai sociale, sunt probleme care țin de modelul societal, care țin de educație, care țin de felul în care se desfășoară globalizarea în acele societăți, cu atât propaganda rusă, care este una pe fond anti-occidentală, are șanse să aibă mai mult succes. Aceasta cu atât mai mult cu cât Rusia a venit în aceste țări cu o soluție, dacă vreți, la pachet, în care sistemul propagandistic, discursul ideologic este însoțit și de o soluție politică și militară prin, pur și simplu, închirierea unor contingențe militare semnificative dictatorilor locali.
Or, acei dictatori locali, pentru a-și masca eșecurile în guvernare, nu au decât să le ascundă în spatele unui discurs virulent antioccidental, care pune pe seama fostelor puteri coloniale toate relele acestor societăți. Deși decolonizarea a avut loc cu multe zeci de ani în urmă.
Toate aceste acțiuni ale Rusiei, în afara frontului, să spunem, arată că lucrurile merg mai bine sau mai prost pe front pentru Rusia? Dacă ne uităm la narativele pe care le știm de la Ucraina, lucrurile merg mai bine pentru Ucraina, în ultima vreme.
Nu aș susține ideea că politica Rusiei în Africa, Orientul Mijlociu și acțiunile de război funcționează perfect după sistemul vaselor comunicante. Indiferent de cum merg lucrurile pentru Rusia în Ucraina, politica intruzivă, distructivă a Rusiei acolo va continua.
Pentru că ea nu este doar o sursă de putere politică sau o sursă de greutate politică, este și o sursă de bani pentru foarte mulți dintre oficialii ruși. Pentru că închirierea acestor contingente militare și dotarea acestor lideri politici cu discurs anti-occidental, conspiraționist, suveranist de inspirație rusă este doar o parte a sistemului. Cealaltă parte a sistemului constă din exploatarea de către potentații Kremlinului a unor resurse considerabile în aceste țări.
Deci din punctul ăsta de vedere, oricum ar merge lucrurile pe front, Rusia va face același lucru în Africa. La fel și în celelalte zone unde se manifestă, așa cum spuneam, destul de agresiv și distructiv.
Pe front, ceea ce a reușit până în momentul de față, fără îndoială, Rusia nu este atât să-și îmbunătățească performanțele militare, cât mai degrabă să își ascundă eșecurile. Legislația represivă, arestarea, deținerea unui număr important de militari superiori cu ocazia așa-zisei revolte, rebeliunea lui Prigojin, au făcut ca vălul de tăcere care s-a așezat pe întreaga societate rusă, nu numai pe armată, să devină unul extrem de greu. Extrem de eficient, din punctul de vedere al autorităților oficiale, astfel încât singurele informații vin practic de la instituțiile abilitate.
Dar nu cred că Rusia și-a îmbunătățit semnificativ performanțele militare. Bombardarea porturilor dunărene, bombardarea regiunii Odesa avea loc și înainte. Ăsta este mai degrabă semnul, dacă vreți, al internalizării producției de drone Shahed iraniene. Dar ele nu reprezintă o armă de natură să schimbe cursului războiului. Eu sunt convins că în toamna acestui an vom avea evoluții spectaculoase, bazate pe succesele militare ale Ucrainei.
Indiferent dacă primesc sau nu F-16? Înțeleg că aici lucrurile sunt complicate.
Indiferent dacă primesc sau nu F-16. Sigur că va fi mult mai greu să se realizeze ceea ce intenționează Ucraina și anume izolarea Crimeii. Dar nu imposibil. Oricum, nimeni nu se aștepta ca această ofensivă să se desfășoare cu rapiditate și să aibă succese fulminante. Suntem într-un tip de război care îmbină, de o manieră foarte greu inteligibilă uneori, trăsăturile războiului de poziții cu războiul mobil contemporan.
Toate celelalte succese militare ale Ucrainei au fost construite în timp. Sigur că acum așteptările sunt foarte mari de la Ucraina, din partea celorlalte țări care să sprijină Ucraina. Însă este nevoie de timp și fiecare dintre metrii recâștigați de Ucraina costă zeci de vieți omenești. Deci nu putem aștepta succese răsunătoare, rapide, în condițiile în care rușii au avut foarte mult timp să-și consolideze apărarea.
Deja un succes răsunător este faptul că Ucraina e în picioare, la aproape doi ani de război.
Sigur că da.