PSD și PNL anunță că cel mai sigur merg separat la Capitală, Piedone le cere să-l susțină: Singurul care îl bate pe Nicușor Dan sunt eu!

PSD și PNL anunță că cel mai sigur merg separat la Capitală, Piedone le cere să-l susțină: Singurul care îl bate pe Nicușor Dan sunt eu!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PNL și PSD nu reușesc să găsească un candidat comun pentru Primăria Capitalei, astfel că se discută varianta ca fiecare partid să aibă propriul candidat.

Sebastian Burduja este, în momentul de faţă, opţiunea noastră pentru a candida la Primăria Capitalei, spune liderul liberalilor, Nicolae Ciucă. El afirmă că o decizie finală va fi luată până la sfârșitul săptămânii.

Şi purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a declarat că joi sau vineri se va lua o decizie în coaliţie pentru că timpul deja joacă în defavoarea lor.

Iar Cristian Popescu Piedone speră să fie susținut de PNL și PSD, deoarece crede că ar fi singurul care îl poate învinge pe Nicușor Dan.

Citește și analiza Ioanei Ene Dogioiu - Va juca Piedone rolul lui Sorin Oprescu - 2008?

Rareș Bogdan: Partidele au decis posibilitatea de a merge singure

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat marţi că în acest moment partidele au decis posibilitatea de a merge singure la alegerile pentru Primăria Capitalei. El a menţionat că, atunci când vor fi toţi cei patru candidaţi, Piedone, Firea, Burduja şi Nicuşor Dan, alegerile vor fi câştigate cu 26-28% de candidatul care va reuşi să ducă cea mai deşteaptă campanie.

ADVERTISING

„Cert este că în acest moment partidele au decis posibilitatea de a merge singure în aceste alegeri pe Bucureşti. Nimeni nu va sări de 30%, în acest caz. Cine îşi face cel mai bine campanie, cine are cel mai puţin grad de hate, cine reuşeşte să mobilizeze cel mai bine bazinele electorale ale propriului partid şi cine reuşeşte să vină cu un proiect pe Bucureşti. În momentul când vor fi toţi cei patru candidaţi, Piedone, Firea, Burduja şi Nicuşor Dan, alegerile vor fi câştigate cu 26-28% de candidatul care va reuşi să ducă cea mai deşteaptă campanie şi care va avea susţinere din spate cel mai puternic”, a arătat Rareş Bogdan, citat de News.ro.

Prim-vicepreşedintele PNL a menţionat că „Sebastian Burduja poate fi o posibilitate extrem de serioasă, o opţiune extrem de serioasă”.

Şi şeful lui de partid, Nicolae Ciucă, este de aceeaşi părere:

„În coaliţia de aseară au fost decise două lucruri: a fost stabilit să susţinem împreună candidatul care va deschide lista alegerilor europarlamentare, lista comună a coaliţiei, în persoana doamnei şefa Reprezentanţei Comisiei Europene, Ramona Chiriac, şi opţiunea de a merge fiecare cu propriul candidat la Primăria generală a municipiului Bucureşti.

ADVERTISING

Este această opțiune pentru că, din datele pe care le avem, fără să avem toate datele de la sectoare, rezultă foarte clar că electoratul nu se duce neapărat după un candidat anume şi vorbim de electoratul PNL sau electoratul PSD, și atunci, pentru a ne păstra votul politic şi relevanţa în alegerile la nivelul Capitalei, de asemenea, ţinând cont că nu avem încă o listă a candidaţilor, avem această opţiune pe care am discutat-o aseară. Sigur, după ce avem şi datele de la sectoare, putem să vedem şi alte opţiuni. Nu este târziu. Timpul este cât se poate de scurt şi avem nevoie ca această decizie să fie luată până la finele săptămânii”, spune şi Nicolae Ciucă, citat de Mediafax.

Şi el afirmă că Sebastian Burduja este, „în momentul de faţă, opţiunea noastră pentru a candida la această poziţie” și are „şansa fiecărui candidat”.

Rareş Bogdan a prezentat şi rezultatele sondajelor, analizate în coaliţie, luni.

„Un electorat extrem de mobilizat şi de asemenea nişte bazine foarte bine conturate, un bazin al PNL de 23-24 %, un bazin al PSD în jur de 30%, am văzut un bazin al USR în jurul lui Nicuşor în jurul a 28 - 29% la Bucureşti, de fapt al lui Nicuşor, la USR este mult mai jos, şi de asemenea, o apariţie surpriză pe scenă, un meteorit, domnul Popescu Piedone, care are peste 30%, pentru că a furat puţin startul și s-a anunţat candidat, s-a victimizat, deci are peste 30 la sută”, a spus Rareş Bogdan.

ADVERTISING

„Interesant este că, în cazul unei candidaturi, a doamnei Firea, de exemplu, electoratul liberal se mută într-o proporţie destul de mare spre Nicuşor Dan, 5 - 6 votanţi din 10 se duc spre Nicuşor Dan, iar doamna Firea candidat ar lua de la bazinul PNL destul de puţin şi chestiunea se întâmplă interesant şi în cazul în care este un candidat PNL.

Bazinul PSD, care este un bazin mai mare la Bucureşti cu 5 - 6 procente mai mare decât al PNL, nu este atât de disciplinat pe cât au crezut colegii din PSD, e un electorat care se mută într-o proporţie destul de mare către Popescu Piedone, adică 5 din 10 votanţi se duc spre Popescu Piedone rapid, abia 4 se duc spre candidatul PNL şi unul se duce spre Nicuşor Dan”, a explicat europarlamentarul.

Rareş Bogdan a menţionat că deocamdată nu au văzut transferurile de votanţi din bazinele sectoarelor, în Bucureşti, unde există patru primari foarte bine conturaţi, cu încredere de peste 50%.

Romaşcanu: Timpul deja joacă în defavoarea noastră

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a declarat că joi sau vineri crede că se va lua o decizie în coaliţie pentru că timpul deja joacă în defavoarea lor.

„Sper să se întâmple săptămâna acesta, pentru că timpul deja joacă în defavoarea noastră. Am văzut ieri sondajele produse de casele de sondare ale celor două partide, iar lucrurile citite acolo şi în special faptul că un candidat PSD sau un candidat PNL nu reuşeşte să mobilizeze bazinele electorale ale celorlalte partide sau al celuilalt partid ne face să ne uităm serios spre varianta candidaturilor din fiecare partid în parte”, a afirmat Romaşcanu, potrivit News.ro.

Senatorul PSD a precizat că analizele vor continua, pentru că sunt foarte multe cifre şi trebuie să vină şi rezultatele sondajelor pe sectoare. „Joi, vineri cred că suntem în măsură să luăm decizia", a spus Romaşcanu. Despre varianta unui candidat comun, Lucian Romaşcanu a afirmat că „nu a picat în totalitate”.

„Anul ăsta este unul cu totul special. Din câte îmi aduc aminte, nu am avut un peisaj politic atât de dinamic şi care să poată fi atât de înşelător în analize şi atunci trebuie să fim extrem de atenţi când luăm o decizie, pentru că până la urmă scopul acestei alianţe este să propună fie independent fiecare partid, fie împreună, un candidat care să ajungă primarul Capitalei", a arătat reprezentantul PSD.

El a mai spus că, „în mod normal", candidatul PSD ar fi Gabriela Firea. „Nouă ne trebuie un candidat şi poate fi Gabriela Firea, dar nouă ne trebuie un candidat care să fie în măsură să câştige Primăria Capitalei în acest peisaj electoral. Doamna Firea a fost un primar foarte bun, a avut foarte multe succese din care trăieşte şi acum domnul Nicuşor Dan, dar de aici şi până la nominalizare este un pic de muncă pe cifrele respective”, a mai declarat Lucian Romaşcanu.

Piedone: Singurul care îl bate pe Nicușor Dan sunt eu

Cristian Popescu Piedone spune că speră să fie susținut de PNL și PSD, deoarece este singura variantă în care coaliția ar avea un candidat sigur la Primăria Bucureștiului.

„Pot să vă spun ferm că nimeni nu mă va întoarce din drum (de a candida - n.red). Aș dori să le vină înțelepciunea cea de pe urmă și acest lup singuratic, puțin atipic, pentru politicul de astăzi s-ar pune în slujba celor care au asigurat abilitatea țării, aceasta alianță PNL-PSD. Astăzi, singurul care îl bate pe Nicușor Dan, cu lipsă de modestie, sunt eu, dacă vor înțelege să mă susțină, vor avea primarul general”, a declarat Piedone, la TVR Info.

Însă cei din coaliția de guvernare sunt reticenți cu privire la susținerea candidaturii lui Popescu Piedone la Primăria Capitalei și aduc ca argumente istoricul acestuia în dosarul Colectiv, cât și problemele cu ANI.

„Dacă politicul se leagă de un dosar și se folosesc în continuare de o tragedie națională care nu mi-a aparținut și s-a dovedit, și sunt închistați într-un trecut și nu le-aș dori să treacă prin ce am trecut eu… Cetățeanul, dacă m-ar considera vinovat cu 8 ani și 7 luni condamnare în prima instanță, nu mă vota niciodată la Primăria Sectorului 5. Cetățeanul nu m-ar fi susținut și astăzi în toate sondajele marilor partide sunt pe primul loc. Sunt pe primul loc pentru că am rămas 30 de ani lângă ei și ce am avut de spus, spun”, a mai arătat Piedone.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇