Putin a acceptat invitația la summit-ul cu Biden. Detaliile sunt negociate de fostul şef al serviciului secret FSB

Putin a acceptat invitația la summit-ul cu Biden. Detaliile sunt negociate de fostul şef al serviciului secret FSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele rus Vladimir Putin a acceptat în mod oficial invitația omologului său american Joe Biden la un summit la care vor participa doar ei doi.

Casa Albă a anunțat că secretarul rus al Consiliului de Securitate, Nikolai Patrushev, s-a întâlnit cu consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, la Geneva, la 24 mai, și au discutat despre summit, informează The Moscow Times.

„Reuniunea a fost un pas important în pregătirea summit-ului SUA-Rusia. Data și locația vor fi anunțate mai târziu”, se menționează în comunicat.

ADVERTISING

Patrushev este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin și amândoi au ocupat funcția de director al Serviciului Federal de Securitate (FSB) de-a lungul carierei.

A fost a doua întâlnire la nivel înalt între Rusia și SUA și a urmat discuțiilor purtate între ministrul rus de Externe Sergei Lavrov și secretarul de Stat Antony Blinken pe 20 mai la Reykjavik.

Summitul Putin-Biden este programat pentru 15 sau 16 iunie într-o „țară terță, deși data exactă și locul de desfășurare nu au fost încă stabilite și vor fi anunțate mai târziu”, a scris ziarul Kommersant, adăugând că Elveția este favorită ca locație.

ADVERTISING

"Părțile au convenit că normalizarea relațiilor ruso-americane nu numai că va satisface interesele celor două țări, ci va contribui și la stabilitate globală", se menționează în comunicatul Casei Albe.

Patrushev și Sullivan au discutat și despre deturnarea avionului la Minsk, a informat AP.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇