Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că evaluarea internă din partid, privind rămânerea sau ieşirea de la guvernare, se finalizează odată cu bugetul pe 2026.
Mai exact, PSD condiționează rămânerea la guvernare de introducerea așa-numitelor programe social-democrate “de relansare economică” în buget.
Grindeanu a precizat că social democrații vor să vadă dacă măsurile propuse de ei sunt prinse în buget şi apoi vor avea un tablou complet.
”Atunci când am pornit această evaluare internă, am şi anunţat, urmare a unui Birou Permanent Naţional, că perioada se închide odată cu bugetul. Atunci vom vedea dacă şi măsurile noastre propuse sunt prinse, atunci vom avea un tablou complet şi atunci vom fi în stare să ne facem, aşa cum am spus, o imagine completă şi să spunem care este evaluarea noastră. Asta am anunţat şi atunci, aşteptăm bugetul”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament, potrivit News.ro.
Programul social-democrat de relansare economică prevede, printre altele, ca unele categorii, precum mame cu mai mulți copii sau tineri aflați la primul job, să primească anumite sume de bani.
- PSD revine cu ajutoarele și scutirile de impozit, într-un pachet social de 3,4 miliarde de lei. Sunt vizați pensionarii, mamele și copiii cu dizabilități
- PSD propune ca persoanele cu venit sub 2.500 de lei să beneficieze de bonificații la gaze și energie electrică
”Nu se poate guverna minoritar”
Despre criticile din PNL, la adresa premierului Bolojan, Grindeanu a spus că el nu se bagă în treburile interne ale PNL-ului şi are pretenţia să se întâmple acelaşi lucru şi din partea celor alţi parteneri.
”Să nu credeţi că ne ducem la coaliţie şi ne măsurăm cine-i mai şubred sau neşubred, intern”, a subliniat el.
Întrebat despre ipoteza unui guvern minoritar, Grindeanu a răspuns că nu este nevoie ca PSD să depună moţiune de cenzură, pentru că, dacă social-democrații ies din coaliţie, “guvernul e picat”.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, săptămâna trecută, că nu exclude varianta unui guvern minoritar, în contextul tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare și a atacurilor din partea PSD.
Grindeanu a mai fost întrebat dacă PSD va vota vreuna dintre cele trei moțiuni simple pe care Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că le va depune împotriva unor miniștri.
”În principiu nu avem aceste dorințe. Sigur, exemplul probabil la care vă gândiți e cel de anul trecut, cel legat de doamna ministru (Diana Buzoianu, ministrul Mediului - n. red.). Știți foarte bine, a fost o situație excepțională, o situație gestionată prost. O situație care pare să continue și acum, dacă e să ne gândim ce se întâmplă la Curtea de Argeș, situație care trebuia rezolvată, unde sute de mii de oameni au rămas fără apă în pragul sărbătorilor. Și nimeni n-a răspuns, dar absolut nimeni”, a susținut Grindeanu, citat de Agerpres.
