Economistul-șef al BNR răstoarnă narativul PSD și laudă „superperformanța” Guvernului Bolojan

Economistul-șef al BNR răstoarnă narativul PSD și laudă „superperformanța” Guvernului Bolojan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, arată cum a reușit România să evite incapacitatea de plată și contrazice discursul PSD că Guvernul ar fi făcut o „scamatorie” care a dus la un deficit bugetar sub ținta asumată în 2025, despre care Lazea spune că a fost o „superperformanță”.

Editorialul său apare în Curs de Guvernare şi îl redăm mai jos.

Trăim în epoca post-adevărului. Această constatare este valabilă și în ceea ce privește dezbaterea economică unde, profitând de lipsa de informare a publicului și de memoria scurtă a acestuia, comentatori interesați îi prezintă versiuni alternative ale realității, destinate să mascheze unele aspecte neplăcute.

Să luăm, de exemplu, situația deteriorării finanțelor publice din România în ultimii zece ani.

Din punct de  vedere obiectiv, România îndeplinea în 2015 toate criteriile de la Maastricht, așadar, și-ar fi putut depune candidatura pentru aderarea la zona euro, dacă și-ar fi continuat conduita fiscală responsabilă. Guvernul de atunci și toate guvernele care i-au urmat au ales, în schimb, să privilegieze creșterea economică în ritmuri cât mai mari, cu orice cost (sacrificând echilibrele macroeconomice).

Rezultatul: România a înregistrat, într-adevăr, cea mai rapidă creștere economică dintre statele membre ale UE, dar și cea mai mare inflație, cel mai mare deficit bugetar, cel mai mare deficit de cont curent. Asta în timp ce vecina noastră Bulgaria a crescut mai încet, dar mai echilibrat, ceea ce a dus la accederea ei în zona euro în 2026.

Astăzi, există tentativa lipsită de onestitate de a atribui deteriorarea finanțelor publice doar guvernelor Ciucă și Ciolacu, ceea ce este fals.

După cum se poate vedea din tabelul alăturat (vezi mai jos tabel), deficitul bugetar a crescut chiar și în anii cu creștere economică robustă (2017, 2018, 2019) sau în anii electorali (2016, 2024), reprezentând o caracteristică comună a guvernelor din ultimul deceniu.

Nu numai guvernele, ci și mediul de afaceri și publicul în general au îmbrățișat ideea creșterii economice bazate pe relaxarea fiscală, pe creșterea consumului și pe alimentarea acestuia din import.

Aproape pe nimeni nu a interesat care sunt consecințele acestui model de creștere în ceea ce privește inflația și deficitele. Și de ce i-ar fi interesat, dacă fiecare a primit cam tot ce a vrut.

Mediul de afaceri a beneficiat în acești zece ani de:

  • neplata impozitului pe salarii sau a contribuțiilor de asigurări sociale pentru ramuri întregi (IT, construcții etc.);
  • definirea în sens foarte larg a microîntreprinderilor și tratamentul fiscal preferențial aplicat acestora;
  • rate ale impozitării extrem de scăzute. Chiar și după creșterile din ultimul an, toate ratele de impozitare rămân, în România, mai scăzute decât în Polonia (la impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, CAS etc.);
  • permisivitatea ca aproximativ o treime din firme să opereze în piață fără a avea capitalizarea minimă cerută de lege etc;
  • tolerarea evaziunii fiscale, îndeosebi (dar nu numai) prin neplata TVA.

Publicul larg, la rândul său, a beneficiat masiv de:

  • gratuități la transportul în comun sau cu trenul;
  • tichete de masă, tichete de vacanță, tichete cadou;
  • preț subvenționat în unele perioade la combustibili, gaze naturale, energie electrică etc;
  • niveluri extrem de scăzute ale impozitelor pe proprietate.

Toate aceste „cadouri” și le poate permite un stat cu bugetul echilibrat (venituri egale cu cheltuielile), nicidecum un stat care se îndatorează masiv pentru a-și acoperi deficitele.

(...) Vom încheia acest articol cu un ultim exemplu de lipsă de onestitate: criticile vehemente aduse în ultimele șase luni Guvernului Bolojan, pentru faptul că, prin măsurile de consolidare fiscală, ar fi afectat consumul și creșterea economică.

Adevărul este că, fără acele măsuri de consolidare fiscală, astăzi am fi vorbit de o Românie în incapacitate de plată, retrogradată la categoria „junk” de către agențiile de rating, în imposibilitatea de a plăti pensii și salarii altfel decât prin tipărire de bani (inflaționist).

Dar, grație măsurilor de consolidare fiscală, România a evitat recesiunea (creșterea economică s-a situat în 2025 aproape de 1 la sută), iar împrumuturile externe și cele interne s-au ieftinit (aceasta fiind una din cauzele principale ale supraperformanței reducerii deficitului bugetar de la 8,7% la 7,7% din PIB pe contabilitate națională și de la 9,3% la circa 8% din PIB pe contabilitate ESA).

Și mai important, în aceste șase luni, s-au făcut pași decisivi pentru înlocuirea creșterii bazate pe consum cu o creștere bazată pe investiții, existând speranța ca în anii următori această tendință să fie continuată.

Citeşte integral editorialul semnat de Valentin Lazea - Despre onestitate în dezbaterea economică pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇