PSD propune ca persoanele cu venit sub 2.500 de lei să beneficieze de bonificații la gaze și energie electrică

PSD propune ca persoanele cu venit sub 2.500 de lei să beneficieze de bonificații la gaze și energie electrică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că persoanele cu venituri sub 2.500 de lei pe lună ar putea beneficia de bonificații la facturile de gaze naturale și energie electrică.

”Din punct de vedere al consumatorilor vulnerabili, pe segmentul de energie și gaze naturale, propunerea venită din partea Partidului Social Democrat este una foarte clară, și anume pentru bugetul anului 2026, pentru acei consumatori care au venit sub 2.500 de lei, în cazul gazelor naturale să beneficieze de o bonificație de 100 de lei lunar în sezonul rece, care începe la 1 octombrie și se termină la 31 martie.

În acest caz vorbim despre iarna anului 2026 spre 2027. În cazul energiei electrice, propunem să se continue schema de sprijin pentru consumatorii care, de asemenea, au până în 2.500 de lei venituri nete, de 50 lei minus la factură în perioada cuprinsă între 31 martie 2026 și 31 martie 2027”, a spus Ivan.

El a adăugat că, în total, este vorba despre aproximativ 2,1 milioane de locuri de consum pentru energia electrică, respectiv circa 3,7 milioane de persoane care vor beneficia de aceste bonificații.

În cazul gazelor naturale, măsura vizează aproximativ un milion de puncte de consum, adică 1,7 milioane de beneficiari.

”Este o măsură propusă de PSD care vine să-i sprijine pe românii care au cele mai mici venituri, care au fost afectați în cursul anului trecut de eliminarea plafonului la energie electrică, iar pentru faptul că nouă ne pasă de oameni, ne pasă de cei cu venituri mici și medii, venim cu această schemă de sprijin pentru oamenii care au venituri mici și medii atunci când vorbim despre plata facturilor la energiei electrică și la gaze naturale”, a afirmat ministrul.

Bani în plus pentru cei cu pensii mici

La rândul său, ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat luni că una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026 este ca pensionarii cu venituri mici să primească ajutoare în două tranșe, înainte de Paște și înainte de Crăciun.

”În legătură cu pachetul de solidaritate există trei linii principale. În primul rând este vorba despre sprijinul pentru pensionari. Este vorba aici despre trei categorii. Pensionarii cu pensie sub 1.500 de lei, care vor primi un cuantum de 1.000 de lei în două tranșe, înainte de Paște și înainte de Crăciun, pensionarii cu pensia sub 2.000 de lei, adică între 1.500 și 2.000 lei, care vor primi tot în două tranșe o sumă totală de 800 de lei și pensionarii care au pensia maximă de 3.000 de lei și care vor primi un sprijin de 600 de lei”, a declarat Manole.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇