Principalul contracandidat al lui Macron la președinția Franței apără Rusia în fața UE

Principalul contracandidat al lui Macron la președinția Franței apără Rusia în fața UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a justificat sâmbătă sancţiunile ruse împotriva unor înalţi responsabili ai Uniunii Europene, spunând că acestea se înscriu într-o „formă de reciprocitate”, după cele decise de UE împotriva Moscovei, despre care susţine că au reprezentat „o greşeală”.

Rusia a anunţat vineri sancţiuni împotriva unor înalţi responsabili ai UE, între care preşedintele Parlamentului European, drept represalii la cele instituite de Bruxelles, în martie, într-un climat de tensiuni între Moscova şi Occident.

ADVERTISING

"Începând cu momentul în care UE a fost înfiinţată, în urmă cu mulţi ani, au fost instituite sancţiuni" împotriva deputaţilor ruşi "până la preşedintele Dumei ruse, deci cu greu se poate mira cineva că Rusia, într-o formă de reciprocitate, consideră că liderii UE nu au nici ei dreptul de a veni pe teritoriul lor", a declarat preşedinta formaţiunii Rassemblement national (RN).

"Rusia nu este la originea sancţiunilor personale care au fost decise. Uniunea Europeană este la originea lor" şi aceste sancţiuni ale UE din martie sunt "o greşeală", afirmat ea.

ADVERTISING

Preşedinta RN, candidată în alegerile prezidenţiale din Franţa din 2022, a beneficiat de un credit rusesc în 2014 şi a fost primită de preşedintele Vladimir Putin în timpul campaniei prezidenţiale din 2017.

Foto: Hepta.ro

UE a adoptat mai multe seturi de sancţiuni împotriva funcţionarilor ruşi implicaţi în procedurile împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi sau a responsabililor de încălcări ale drepturilor omului în timpul reprimării manifestanţilor.

Dacă Franţa "avea relaţii care să nu fie supuse interdicţiei UE, ea ar fi avut cu siguranţă posibilitatea de a se asigura că Navalnîi are acces la apărare, acces la îngrijire", a dat asigurări Marine Le Pen, declarându-se "ataşată de integritatea fizică a deţinuţilor în orice ţară s-ar afla".

ADVERTISING

Ea a mai estimat că dacă preşedintele francez "Emmanuel Macron, spre marea nenorocire a Franţei, va fi ales pentru un al doilea mandat, haosul va fi absolut general".

Cel mai recent sondaj de opinie din Franța, din aprilie, arăta că Emmanuel Macron și Marine Le Pen îşi vor disputa cel mai probabil victoria într-un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc anul viitor.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇