Primarii îi cer lui Ciucă salarii mai mari și pensii speciale: Dorel câștigă aproape cât un viceprimar

Primarii îi cer lui Ciucă salarii mai mari și pensii speciale: Dorel câștigă aproape cât un viceprimar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarii de comune și municipii i-au cerut premierului Nicolae Ciucă bani pentru salarii și plata pensiilor speciale.

Reprezentanții Asociației Comunelor din România și cei ai Asociației Municipiilor s-au întâlnit luni cu premierul și au adus un document în care i-au arătat „inechitățile” din primăriile comunelor din România, potrivit Digi24.

„Schema Dorel” arată cum „un muncitor necalificat în construcții” ia un salariu aproape de cel al unui viceprimar.

În ceea ce privește pensiile speciale, primarii spun că este p chestiune morală de recunoaștere a acestei funcții.

ADVERTISING

„Impactul bugetar nu este așa cum s-a spus de 600 de milioane, pentru că această indemnizație va fi primită de cel care nu mai e în funcția de primar, ori mulți au murit, mulți sunt foarte tineri. (…)

Avem primari care nu se pot interna într-un centru de bătrâni că nu au cu ce să cotizeze din pensia de 2.000 de lei. Cred că guvernul are această datorie pentru că le-am zis că noi vom ridica steagul la alegeri și dacă tu nu mă vezi acum, s-ar putea nici eu să nu te văd data viitoare”, a declarat Dorinel Soare, primarul comunei Niculești.

ADVERTISING

O altă nemulțumire a primarilor este modificarea Codului Fiscal prin care au fost modificate grilele de impozitare și au cerut o amânare de la guvern pentru măsura care ar trebui să intre în vigoare de la începutul anului viitor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇