PNL și-a votat președintele, dar are și azi alegeri pentru alte funcții importante. Care sunt favoriții lui Cîțu

PNL și-a votat președintele, dar are și azi alegeri pentru alte funcții importante. Care sunt favoriții lui Cîțu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, la ora 10:00, tot la Romexpo, pentru a alege secretarul general, prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii, dar şi pe ceilalţi membri ai Biroului Executiv al partidului.

La Consiliul Naţional vor participa 2.000 de delegaţi.

Asta după ce ieri Florin Cîţu a fost ales de congres preşedinte al formaţiunii, la un congres cu aproape 5.000 de delegaţi.

La începutul lunii septembrie, Statutul PNL a fost modificat, una dintre schimbări vizând creşterea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.

Printre cei susţinuţi de Cîţu se numără Dan Vîlceanu - secretar general şi Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

Potrivit informaţiilor care au circulat înaintea congresului PNL, pentru funcţiile de vicepreşediţi în echipa Cîţu figurau Nicolae Ciucă, Alexandru Muraru, Alin Nica, Alin Tişe, Cristian Buşoi, Robert Sighiartău, Daniela Câmpean, Sorin Câmpeanu, George Stângă, Pavel Popescu, Gheorghe Falcă, Florin Roman.

ADVERTISING

Ca vicepreşedinţi coordonatori ai comisiilor de specialitate figurau: Virgil Popescu - vicepreşedinte Economie, Mircea Fechet - vicepreşedinte Mediu, Florin Roman - vicepreşedinte Administraţie, Monica Anisie -vicepreşedinte Români de Pretutindeni, Alina Ghorghiu - vicepreşedinte Grupuri Vulnerabile şi Minorităţi, Adrian Cozma - vicepreşedinte Tineret şi Sport.

În ceea ce priveşte posturile de vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare, pe listă se regăseau:: Ionel Bogdan - vicepreşedinte Nord Vest, Nelu Tătaru - vicepreşedinte Nord Est, Ciprian Dobre - vicepreşedinte Centru, Marcel Vela - vicepreşedinte Vest, Gigel Ştirbu - vicepreşedinte Sud Vest, Silviu Coşa - vicepreşedinte Sud Est, Hubert Thuma - vicepreşedinte pentru regiunea Bucureşti - Ilfov.

De asemenea, Stelian Bujduveanu figura pentru funcţia de trezorier.

Din tabăra Orban, posibili candidaţi sunt Virgil Guran, Adrian Veştea, Vlad Nistor.

ADVERTISING

BEx este organismul permanent de conducere a activităţii partidului între două şedinţe consecutive ale BPN.

Cine şi cum votează

Conform Statutului PNL, în prima şedinţă a Consiliului Naţional, convocată după congres, sunt aleşi prin votul secret al majorităţii delegaţilor, secretarul general, la propunerea presedintelui, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, membrii BEx şi trezorierul.

Candidaturile se depun pe funcţii, în scris, la Secretariatul General. 

Alegerea se face succesiv: în prima etapă - secretarul general, la propunerea presedintelui, si prim-vicepreşedinţii, în a doua etapă - vicepresedintii, membrii, trezorierul şi membrii CA şi CNRC.

În cadrul unei etape de vot, candidatii vor opta pentru o singură funcţie.

Se întocmeşte un buletin de vot pe care se înscrie candidatul propus de preşedinte la funcţia de secretar general. Secretarul general este ales cu majoritatea voturilor valabil exprimate. 

ADVERTISING

Se întocmesc 4 buletine de vot pe care se înscriu candidaţii la funcţiile de prim-vicepreşedinte, pe fiecare domeniu de responsabilitate. Sunt aleşi prim-vicepreşedinţi, pe fiecare domeniu, candidaţii care au întrunit cel mai mare număr de voturi. 

Se întocmesc 8 buletine de vot, câte unul pentru fiecare departament, pe care se înscriu candidaţii la funcţiile de vicepreşedinţi responsabili pentru departamente. 

Se întocmesc 8 buletine de vot pe care se înscriu candidaţii pentru funcţiile de vicepreşedinţi responsabili pentru regiuni de dezvoltare.

Sunt aleşi vicepreşedinţi responsabili pentru departamente candidaţii care au întrunit cel mai mare număr de voturi, pentru departamentul respectiv.

Buletinele de vot pentru funcţiile de vicepreşedinţi responsabili pentru regiunile de dezvoltare vor fi votate de delegaţii din organizaţiile aparţinând regiunii de dezvoltare respective. Sunt aleşi vicepreşedinţi responsabili pentru regiunile de dezvoltare candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi în fiecare regiune.

Se întocmeşte un buletin de vot cu candidaţii la funcţia de trezorier. Este ales trezorier candidatul cu cel mai mare număr de voturi.

Florin Cîţu a câştigat sâmbătă mandatul de preşedinte PNL. El a obţinut 2.878 de voturi "pentru" din partea delegaţilor, iar Ludovic Orban - 1.898.

De asemenea, Daniel Buda a fost ales preşedinte al Curţii de Arbitraj cu 2.381 de voturi, iar Mihai Barbu - preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori cu 3.808 voturi.

Citeşte mai multe despre congresul PNL, analizele şi reacţiile de după:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇