Parlamentarii continuă scandalul și după Crăciun. Sesizări pentru tras de urechi și declarații xenofobe și șoviniste

Parlamentarii continuă scandalul și după Crăciun. Sesizări pentru tras de urechi și declarații xenofobe și șoviniste
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputații au continuat și după Crăciun certurile de la ședința în care s-a dezbătut legea bugetului pe 2024. În sesiunea de miercuri au fost depuse mai multe sesizări împotriva celor responsabili de scandalul de atunci.

Deputatul UDMR Szabo Odon a făcut sesizare disciplinară către Biroul Permanent împotriva parlamentarului AUR Dan Tanasă.

„În fapt, în ziua de marţi, 19 decembrie, în cadrul şedinţei comune consacrate dezbaterilor generale ale legii bugetului de stat pe anul 2024, deputatul Dan Tanasă a avut un comportament provocator, iscând un scandal în toată regula prin declaraţiile xenofobe şi şoviniste făcute la adresa minorităţii maghiare din România.

ADVERTISING

Este absolut inadmisibil şi regretabil ceea ce realizează deputatul AUR Dan Tanasă care nu este la prima ieşire de acest gen la adresa comunităţilor minoritare din România, acesta nu ratează nicio ocazie să aibă un discurs provocator şi să apeleze la replici jignitoare la adresa grupului nostru, inclusiv în decursul dezbaterilor la legea bugetului. Vă rog să îl sancţionaţi disciplinar pe acest individ şi să restabiliţi ordinea în Parlamentul Românie. Aşa nu se poate continua!", a transmis Szabo Odon, în sesizarea disciplinară.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, „Dan Tanasă a încălcat prevederile articolului 40 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei şi Senatului care prevede că este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribună, cât şi din sala de şedinţe". Solicitarea deputatului UDMR a fost transmisă Comisiei Juridice pentru analiză şi soluţionare.

Și deputatul USR Sebastian Cernic a depus o sesizare la conducerea forului legislativ împotriva social-democratului Daniel Ghiţă, pe motiv că acesta l-a agresat fizic şi verbal în Parlament în data de 19 decembrie.

ADVERTISING

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, să trimită sesizarea Comisiei Juridice pentru un punct de vedere.

„Pe data de 19 decembrie, în timpul desfăşurării lucrărilor plenului comun ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, domnul deputat Daniel Ghiţă m-a agresat fizic, apucându-mă cu degetele de ureche. Aceste manifestări sunt suficiente pentru a atrage dezaprobarea publică, fiind deopotrivă de natură a prejudicia solemnitatea instituţiei Parlamentului şi a onoarei deputaţilor, doresc să aduc în atenţia dumneavoastră că domnul deputat Daniel Ghiţă a înţeles că continue comportamentul nedemn, adresându-mi-se într-o manieră injurioasă şi calomnioasă prin utilizarea apelativului trădător", se arată în sesizarea depusă de Cernic.

Cernic mai susţine că Daniel Ghiţă a încălcat, pe lângă art. 40, şi dispoziţiile articolului 14, alineatul 1 din Statutul deputaţilor şi senatorilor privind normele de conduită civilizată, de curtoazie şi de disciplină parlamentară.

Deputatul USR a solicitat constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de Daniel Ghiţă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇