Orban și-a expus la Tușnad viziunea asupra lumii: Atac la valorile europene. Cea mai mare problemă - dezintegrarea Occidentului. Ucraina și-a pierdut șansele

Orban și-a expus la Tușnad viziunea asupra lumii: Atac la valorile europene. Cea mai mare problemă - dezintegrarea Occidentului. Ucraina și-a pierdut șansele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că nu a primit „instrucţiuni diplomatice” de la Bucureşti, ci a primit „o delimitare de la Bruxelles”. De asemenea, din România, Viktor Orban a atacat din nou valorile europene și a spus că Ucraina și-a pierdut deja șansele, deși puterea ei depăşeşte toate aşteptările. Despre lume în general, Orban a spus că Asia va deveni centrul dominant al lumii, în timp ce Occidentul irațional își pierde din putere, iar Rusia cu o conducere „hiper-rațională”, câștigă.

Orban Viktor a susținut, la Băile Tuşnad, tradiţionalul său discurs, pornind de la tema ediţiei din acest an a Universităţii de Vară – „Pe drumul drept”.

Despre vizita la București și întâlnire cu Ciolacu

"Prima veste bună este că nu s-a făcut aşa mare tam-tam cum s-a făcut anul trecut, nu am primit nici instrucţiuni diplomatice de la Bucureşti, ce să spun şi ce nu să spun, însă am primit o invitaţie la un dialog la nivel de prim-ministru şi s-a şi întâmplat acest lucru.

Anul trecut când ne-am întâlnit, după întâlnirea respectivă cu premierul României, am spus că este 'beginning of a beautiful friendship', adică 'începutul unei prietenii frumoase', şi mai spuneam că da, am făcut progrese, am făcut un pas în faţă", a declarat Orban, citat de Agerpres.

ADVERTISING

Acesta a trecut în revistă subiectele abordate în cadrul întâlnirii cu Marcel Ciolacu şi şi-a exprimat speranţa că în toamnă va exista un vot pentru aderarea României la Schengen.

"Şi dacă e să trecem în revistă ce s-a întâmplat de atunci, într-adevăr am bătut nişte recorduri în ceea ce priveşte cifrele, schimburile economice. România este un partener important, dacă nu cel mai important partener economic pentru Ungaria. Am discutat despre un TGV şi am discutat şi despre aderarea României la Schengen.

Şi am spus că în toamnă vom pune pe agenda aderarea României la zona Schengen şi, dacă se poate şi sperăm că se poate, o să avem şi un vot în favoarea aderării României la zona Schengen", a spus Orban.

Ciolacu l-a primit vineri dimineaţă pe Orban, la Vila Lac, alături de Kelemen Hunor, președintele UDMR.

Ucraina și-a pierdut deja șansele, deși puterea ei depăşeşte toate aşteptările

Dacă nu a primit „indicații” de la București, Victor Orban a spus, în schimb, că a primit „o delimitare de la Bruxelles”, referindu-se la dezaprobarea misiunii sale de pace autoasumate.

ADVERTISING

El și-a explicat acțiunile: ”avem datoria creştină” de a acţiona, iar misiunea de pace este legată de această datorie. Viktor Orbán a amintit că există un paragraf în documentul de înfiinţare a Uniunii Europene care stabileşte că ţelul Uniunii este pacea.

Viktor Orbán a afirmat că, potrivit politicienilor de la Bruxelles, ei sprijină războiul de dragul păcii, dar, aşa cum nu a înţeles teza lui Lenin, nu o înţelege nici pe cea de la Bruxelles.

”Trecem încet de la o politică europeană pro-război la o politică pro-pace”, a susţinut premierul ungar, citat de News.ro, adăugând că ucrainenii deja şi-au pierdut şansele, iar acum trebuie doar ca europenii să îşi vină în fire până nu e prea târziu.

El a declarat că în război, ambele părţi au suferit pierderi grave, dar nu vor să se oprească. Premierul consideră că sunt două motive pentru acest lucru: ambele părţi cred că o pot învinge pe cealaltă. Ucrainenii cred că îşi apără ţara, în timp ce ruşii cred că se apără de NATO, a arătat el.

Orban a mai afirmat că, în anii anterior, SUA a declarat că principalul său adversar este China, dar acum duce un război prin interpuşi împotriva Rusiei, în timp ce acuză China că îi sprijină pe ruşi.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, puterea Ucrainei depăşeşte toate aşteptările, el explicând că ţara a fost condusă de oligarhi, iar statul în esenţă nu a funcţionat, mulţi oameni au emigrat, dar astăzi este o ţară puternică. Ucraina şi-a găsit vocaţia, a spus el. Până acum, se vedea pe sine ca o zonă tampon, dar acum a apărut perspectiva de a aparţine Occidentului, a susţinut el.

Orban a adăugat că ”Rusia este diferită de cum o vedeam şi diferită de cum era făcută să pară”. El a declarat că viabilitatea economică a ţării este impresionantă, acest lucru este incontestabil. Au fost învăţate lecţii după sancţiunile date după ocuparea Crimeei în 2014, aşa încât sancţiunile UE nu mai au efect. ”Iar felul în care ei descriu Rusia ca o ţară rigidă neo-stalinistă, această imagine nu este reală”, a susţinut Orban.

Atac din România la valorile europene

Viktor Orban a atacat în discursul său valorile europene. El a spus că politica europeană s-a prăbuşit, a renunţat la propriile interese. Ei au urmat planul democraţilor americani, chiar şi cu preţul auto-distrugerii. Iar sancţiunile fac continentul necompetitiv. Faptul că aruncarea în aer a gazoductului Nord Strem sau interceptarea telefonică Angelei Merkel au rămas nespuse este un act de supunere, consideră el.

Orban a mai susţinut că, înainte, axa Paris-Berlin era dominantă, în timp ce azi centrul de putere este situat pe axa Londra-Varşovia-Kiev-ţările baltice-ţările scandinave.

Premierul Ungariei a menţionat şi ”singurătatea spirituală” a Occidentului. El a spus că până acum Occidentul se vedea ca un standard mondial, întrucât a dat democraţia liberală sau tranziţia verde. Ei au dat ordin ca lumea să ia o poziţie morală împotriva Rusiei, a afirmat el. Pe de altă parte, realitatea este că ţările cele mai mari din lume – China, Iran sau India – sunt acum de partea Rusiei. Este surprinzător că Turcia, membru NATO, şi lumea musulmană văd deodată Rusia ca un partener mai degrabă decât ca un duşman, a punctat Viktor Orbán.

Premierul a sugerat că problema cea mai mare din lume este astăzi dezintegrarea Occidentului.

Potrivit acestuia, Rusia este prea mare comparativ cu populaţia sa, este sub o ”conducere hiper-raţională”, o ţară ghidată, deci logică, calmă şi predictibilă. În contrast, comportamentul Occidentului nu este raţional. Conform analogiei premierului, ”sunt doi sori pe cer şi a apărut o contradicţie sub forma ascensiunii Chinei şi a Asiei, care ar trebui gestionată, dar noi nu suntem în stare”.

El a menţionat că trebuie încercat să fie înţeleasă logică aparent iraţională a Occidentului.

”Dacă Occidentul acţionează şi se comportă totuşi logic, dar noi nu îi înţelegem?”, a întrebat premierul ungar. Dacă înţelegem răspunsul la această întrebare, vom înţelege şi de ce Ungaria se înfruntă în mod regulat cu ţările vestice din UE pe probleme geopolitice, a arătat el.

El a subliniat și că, potrivit accepţiunii sale, Europa este constituită din state naţionale, în timp ce conform gândirii occidentale, statele naţionale nu mai există. Statele naţionale sunt suverane, adică au capacitatea de a-şi determina în mod independent politicile externe şi interne. În viziunea noastră, statul naţional are rădăcini într-o cultură anume, are un set comun de valori, pe baza căruia se ridică cerinţe morale comune, bazate pe consens public. Statele naţionale ”au o bază biblică, una care va fi judecată la sfârşitul lumii”. Occidentul, pe de altă parte, neagă existenţa statelor-naţiuni, de unde şi negarea existenţei culturii comune şi a moralei publice.

”Nu există o moralitate publică comună. Dacă se uitau la deschiderea Jocurilor Olimpice de ieri, puteau vedea asta”, s-a referit Viktor Orbán la evenimentul de la Paris de vineri seară.

Premierul ungar a vorbit și despre Donald Trump, spunând că obiectivul său este de a restaura Statele Unite ca stat-naţiune. A mai spus că a discutat, vineri, cu Donald Trump și acesta i-a cerut să le transmită salutări participanţilor la tabăra de la Băile Tuşnad.

Asia va deveni centrul dominant al lumii

Conducerea Rusiei este "hiper-raţională", în timp ce Occidentul devine tot mai "iraţional", iar centrul de putere al lumii se va muta în Asia, a mai spus Viktor Orban

„În următoarele decenii lungi, poate secole, Asia va fi centrul dominant al lumii", a spus Orban, menţionând China, India, Pakistan şi Indonezia ca viitoare mari puteri ale lumii.

"Iar noi, occidentalii, i-am împins şi pe ruşi în acest bloc", a adăugat el, susținând că, spre deosebire de "slăbiciunea" Occidentului, poziţia Rusiei în afacerile mondiale a fost raţională şi previzibilă.

Misiunea de pace pe persoană fizică

Premierul maghiar i-a supărat recent şi mai mult pe liderii UE cu aşa-numitele sale „misiuni de pace” de la începutul lunii iulie - întâlnindu-se cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing şi, mai recent, cu fostul preşedinte american Donald Trump la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida.

Orban a încercat să se prezinte ca un pacificator în conflictul din Ucraina, însă poziţia sa este în dezacord cu majoritatea liderilor UE, care s-au angajat să sprijine fără echivoc Ucraina în încercarea de a respinge efortul militar al Rusiei.

În scrisoarea sa către aceşti lideri, Orban a declarat că, în timpul întâlnirilor, a existat o „observaţie generală” conform căreia „intensitatea conflictului militar” din Ucraina „va escalada radical în viitorul apropiat”.

Ulterior, UE a decis cum îl boicotează pe Viktor Orban. Următoarele reuniuni ale miniştrilor de externe şi ai apărării din Uniunea Europeană, programate în luna august, vor fi mutate de la Budapesta la Bruxelles. Însă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, şi-a manifestat indiferenţa faţă de decizia aceasta. În schimb, Ungaria va bloca următoarea tranşă a ajutorului militar oferit Ucrainei prin „Facilitatea Europeană pentru Pace”, până când Kievul va debloca livrările de petrol ale companiei ruse Lukoil către Ungaria şi Slovacia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇