Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, miercuri, în şedinţă comună, la care va participa preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Conform deciziei Birourilor permanente reunite, şedinţa va începe la ora 17:30, iar preşedintele Parlamentului Republicii Moldova va susţine un discurs.
Acesta face, împreună cu o delegaţie parlamentară, o vizită oficială la Bucureşti, în perioada 31 august – 2 septembrie, ca urmare a invitaţiei adresate de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, de a participa la deschiderea celei de-a doua sesiuni parlamentare de anul acesta, la data de 1 septembrie, precizează un memorandum intern aprobat sâmbătă de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
„Acţiunea îşi propune atât consolidarea relaţiei privilegiate dintre Legislativul român şi Parlamentul Republicii Moldova, cât şi reconfirmarea dorinţei celor două ţări de a încuraja cooperarea în vederea susţinerii proiectelor comune de interes major”, se arată în memorandum.
La solicitarea Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, în proiectul de program al vizitei preşedintelui Parlamentului au fost incluse convorbiri cu preşedinţii celor două Camere, Anca Dragu şi Ludovic Orban, întrevederi bilaterale ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de comisii parlamentare, precum şi primirea la preşedintele Klaus Iohannis, menţionează sursa citată.
Citește și: