Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat, luni, invitaţia pentru Gabriela Firea de a participa la trei dezbateri în ultima săptămână a campaniei electorale.
Dezbaterile ar urma să fie organizate în sala Consiliului General, pentru a nu depinde de invitaţiile de la anumite televiziuni.
”O invit pe Gabriela Firea la trei dezbateri, în ultima săptămână de campanie: miercuri -23 septembrie, joi- 24 septembrie, vineri- 25 septembrie, în sala de consiliu, cu toate televiziunile care vor să vină.
Deci nu mai depindem în felul acesta de invitaţii pe care televiziunile să ni le facă. O invit să organizăm împreună această dezbatere, unu la unu, cu un moderator pe care îl alegem şi cu toate televiziunile de faţă miercuri-23, joi- 24, vineri- 25 şi în felul acesta putem să discutăm şi dacă a atras un miliard de euro fonduri europene, cum zice ea sau 30.000.000 cum zic eu şi câte au fost investiţiile în infrastructură şi dacă s-a făcut o revoluţie în trafic şi dacă dispar sau nu dispar spaţii verzi şi dacă a reabilitat 52 de km de conductă, cum zice ea, sau 680 de metri, cum zic eu”, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, Nicuşor Dan.
Despre ce ar putea discuta cei doi candidați
Aceasta a afirmat că se poate discuta şi despre ”cele peste 15.000 de sesizări pe care le-au făcut cetăţenii până în momentul acesta pe BucureştiUmilit.ro, probabil că o să fie mult mai multe la momentul acela”.
Nicuşor Dan a lansat site-ul bucurestiumilit.ro și invită bucureștenii să semnaleze toate problemele
Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS pentru Primăria Capitalei a comentat şi subiectele din şedinţa Consiliului General care are loc luni.
Testarea
În opinia mea, sunt câteva subiecte importante. În primul rând, testarea, din nou, sunt nişte proiecte de testare.
Eu sunt un susţinător al testării, pentru că este un mod de a ne preveni cu toţii ca societate, in faţa acestei pandemii. Doar că atunci când spunem că face testarea, să o şi facem şi pentru că au trecut deja 6 luni de când această pandemie a început, e momentul să venim şi cu nişte cifre şi cea mai importantă o avem aici.
Câte teste s-au făcut în România de când a început această pandemie de 6 luni – 1.800.000, acesta este numărul la 31 august, de fapt, până acum s-a depăşit 1.900.000. Câte a făcut Primăria? Nici măcar 1%, 13.000 de teste până pe 31 august.
Nu mai vorbesc dacă au fost făcute pe persoanele pe care trebuia sau la întâmplare. Nu mai vorbim nici măcar de asta. Concluzia este că am avut un primar care a vorbit de testare şi nu a făcut testare, aceasta este singura concluzie care se impune”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Bugetul
Acesta a mai abordat şi problema bugetului.
”Concluzia este că continuă delirul. Suntem în septembrie 2020 şi primarul continuă să propună consilierilor generali un buget cu venituri de 7 miliarde de lei, aşa cum a făcut şi în 2019 şi a încasat 4 miliarde, aşa cum a făcut, în mai mică măsură, în 2018.
Deci Primăria Capitalei a încasat în 2016, 2017, 2018, 2019 4 miliarde şi continuă să pretindă că în 2020 va încasa 7 miliarde şi după aceea se miră că de ce este în faliment”, a mai susţinut Nicuşor Dan.
Banii pentru dezvoltarea Bucureștiului
Ultima chestiune care ţine de buget şi care ţine de dezvoltarea Bucureştiului, se taie banii pentru Planul Urbanistic General. După cum ştiţi, Bucureştiul are un PUG din 2000, a spus Nicușor Dan.
Citește și: