A fost un final de săptămână cu ironii și haz pe conturile de social media: primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și aspirant la șefia Bucureștilor pentru încă patru ani, cu bonus șefia PSD, dansează pe acorduri de gospel african cu soțul, Florin Pandele. Zi de duminică, în deschiderea unei moțiuni despre care deja se știa că nu va trece.
Dansul șugubăț al doi soți, în intimitatea casei lor, nu are cum să facă obiect al vreunei analize/metaanalize. Dar cum dansul nu a fost o bucurie a spațiului privat, ci un spectacol în fața publicului larg, el poate fi decodificat în context.
Sunt două paliere aici:
- Alegerile locale, unde, teoretic, Nicușor Dan, având susținerea largă a PNL și USR/PLUS, nu ar avea de ce să nu câștige.
- Calculele pentru putere în PSD-ul care, deși a încheiat un congres, se află în cel mai precar provizorat.
Gabriela Firea a dansat pentru ambele.
Strategia, sigur, e străvezie, și rareori eșuează: umanizarea.
Aceasta presupune câteva elemente, pe care strategii de imagine ai doamnei Firea le-au bifat, pe cât permite materialul, dar trebuie remarcat, totuși, că tușele nu au fost prea groase.
În primul rând, e vorba despre cadrul familiar, recognoscibil. Cei mai mulți dintre electori recunosc contextul, se pot plasa în acesta, chiar dacă nu empatizează cu personajele ori dacă detestă astfel de exhibiții. Tabloul e însă familiar și suscită emoții, chiar dacă sau cu atât mai mult cu cât e vorba despre emoții primare: simpatie/ aversiune.
Cu cât polarizează, cu atât se întipărește pe retina colectivă.
E ceea ce a încercat și Nicușor Dan cu rezolvarea în direct a unei probleme de matematică, doar că acolo a fost vizată nișa, iar asta e ceea ce i-a deservit în candidaturile precedente.
Iar alegerea nu e în grila asta facilă - pe cine preferă bucureștenii, o soție dansatoare sau un matematician. Oamenii țin să dea credit și putere aceluia familiar și ușor de înțeles, chiar dacă asta înseamnă să rateze un geniu.
E celebră o butadă folosită de Goethe și rezumată de Constantin Noica. Goethe primește cu insistență manuscrise de poezie de la un tânăr aspirant. Exasperat, în cele din urmă îi răspunde: Tinere, nu ai talent, dar poate ești geniu, iar eu la genii nu mă pricep!
Gabriela Firea joacă aici o carte facilă: imaginea unei femei-politician de fier (sic!), care e totodată o soție și o mamă dezinvoltă. E facilă, pentru că, în cele din urmă, cei mai mulți bucureșteni au văzut momentul artistic din orașul sufocat, eșuat, vorba lui Dan C. Mihăilescu, ca o balenă uriașă care abia mai trage o gură de aer. În Drumul Taberei, de pildă, unde miroase a smoală cum trebuie să miroasă Iadul, balena nu prea mai are resurse de supraviețuire.
Nu poate fi întâmplător nici momentul politic ales, înaintea unei moțiuni pe care Marcel Ciolacu a folosit-o pentru legitimare în partid, dar a ieșit din poveste cu ațele păpușărești la vedere.
Dacă Gabriela Firea câștigă încă o dată Bucureștii, partidul își va primi liderul, spre disperarea celui răbdător, Victor Ponta, iar bucureștenii își vor pierde și ultimele resurse de locuire. Vor rămâne cu hohotul unui dans.