Năsui acuză că prima măsură luată de liberali a fost să demită profesioniștii din companiile de stat

Năsui acuză că prima măsură luată de liberali a fost să demită profesioniștii din companiile de stat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Claudiu Năsui spune că prima măsură luată de Virgil Popescu, ministrul Energiei care a preluat și interimatul Ministerului Economiei după demisia celor de la USR PLUS din Guvern, a fost să-i demită pe membrii consiliilor de administrație ai companiior de stat.

”Care credeți că este prima măsură luată în Ministerul Economiei de când am plecat? Schimbarea tuturor membrilor CA profesioniști. Inclusiv la societăți care au început să facă performanță. De exemplu, consiliul de administrație de la Societatea Sării, Salrom, a fost în întregime schimbat.

ADVERTISING

Proiectul de exploatare a grafitului se pare că va fi stopat pentru simplul motiv că era o inițiativă care vine de la USR-PLUS. Îi rog pe noii conducători să se gândească atent dacă vor să dea cu piciorul la o imensă oportunitate pentru România.

Nu e vorba de niciun partid aici. E vorba de o șansă pe care de prea mult timp nu o fructificăm. O șansă nu doar pentru comunitățile locale din zona Gorjului, ci pentru întreaga economie a României să se integreze în procesul de producție de baterii”, a scris luni pe Facebook Claudiu Năsui.

ADVERTISING

Cât a fost ministru, Năsui a făcut numeroase anunțuri despre ”desființarea sinecurilor din stat”. Amintim că el a demis și numeroși administratori speciali pentru privatizare, care aveau salarii și de peste 10.000 de lei lunar fără a performa.

Încă de la plecarea din minister, Năsui a făcut un apel la jurnaliști să fie vigilenți la ce oameni vor fi numiți în perioada următoare. ”Să nu fie dansatoare din buric și experți în PDF, nu se face treaba așa”, avertiza săptămâna trecită Năsui.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇