Moscova amenință că va răspunde ”în oglindă” la orice sancțiuni din partea UE

Moscova amenință că va răspunde ”în oglindă” la orice sancțiuni din partea UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Moscova a avertizat joi Uniunea Europeană să nu introducă noi sancţiuni la adresa Rusiei, subliniind că acestea vor fi urmate de măsuri în oglindă din partea Federaţiei Ruse, informează agenţia de presă TASS.

„Aş vrea să-i avertizez pe partenerii noştri din cadrul UE împotriva unui nou pas necugetat”, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, subliniind că un astfel de pas va fi urmat în mod inevitabil de un răspuns pe măsură.

„Este absolut inadmisibil să foloseşti drepturile omului, să invoci principiile democratice în calitate de instrumentar geopolitic”, a adăugat ea.

Potrivit Mariei Zaharova, o astfel de decizie a UE „va apărea şi mai cinică” pe fondul „ignorării totale de către Bruxelles a încălcărilor drepturilor populaţiei şi mass-media rusofone în ţări ale Uniunii, precum şi al suprimării brutale a mişcării protestatare în state ale UE”.

„În plan global, toate acestea echivalează cu amplificarea haosului în relaţiile internaţionale şi în principiu cu o erodare a dreptului internaţional”, a continuat ea, avertizînd UE să nu introducă măsuri restrictive unilaterale fără să țină cont de recomandările Consiliului de Securitate al ONU.

„Cerem UE să revină la un dialog echitabil, constructiv, să caute prin intermediul canalelor diplomatice existente, care rămân mereu deschise, compromisuri viabile, ce ar permite asigurarea unui echilibru al intereselor”, a conchis ea.

ADVERTISING

UE se pregătește de sancțiuni

Agenţia Bloomberg a anunţat joi, citând doi diplomaţi europeni, că UE a început să discute asupra noilor sancţiuni împotriva Rusiei pentru tratamentul aplicat opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a recomandat marţi adoptarea de noi sancţiuni împotriva Kremlinului, după afrontul suferit în timpul vizitei sale la Moscova şi şi-a anunţat intenţia de a face propuneri în acest sens statelor membre.

Josep Borrell ar urma să-şi înainteze propunerile în acest sens miniştrilor de afaceri externe ai UE cu prilejul reuniunii lor de pe 22 februarie. Adoptarea de sancţiuni necesită unanimitate.

Uniunea Europeană are mai multe categorii de infracţiuni pentru care poate impune sancţiuni - încălcări ale drepturilor omului, utilizări de arme chimice, atacuri cibernetice şi terorism - dintre care primele trei au fost deja utilizate pentru a sancţiona autorităţile ruse.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇