Miniștrii Guvernului Cioloș vor fi audiați marți. Votul în Parlament va avea loc miercuri

Miniștrii Guvernului Cioloș vor fi audiați marți. Votul în Parlament va avea loc miercuri

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş să fie audiaţi marţi în comisiile de specialitate.

Plenul reunit în care se va da votul pentru întregul Guvern va avea loc miercuri, la ora 10,00.

"Am aprobat programul privind zilele de marţi şi miercuri, care cuprinde audierea miniştrilor desemnaţi în Guvernul Cioloş şi şedinţa plenului reunit pentru miercuri, începând cu ora 10,00. Marţi, va fi o zi plină de audieri.

Până miercuri dimineaţă, la ora 9,00, aşteptăm avizele de la comisiile care îi vor audia pe miniştri, iar plenul reunit începe miercuri la ora 10,00", a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Anca Dragu, citată de Agerpres.

Premierul desemnat Dacian Cioloș a depus, luni dimineață, la Parlament, lista Cabinetului monocolor USR şi programul de guvernare.

Noul Cabinet include şase miniştri care au făcut parte şi din Guvernul Cîţu, printre care și Stelian Ion, a cărui demitere a declanșat criza politică.

În ceea ce priveşte programul de guvernare, Cioloș a reiterat că e concentrat pe cele trei chestiuni urgente - criza sanitară, criza prețurilor la energie și PNRR. El spune că, deși măsurile incluse în program sunt dure, sunt necesare pentru aceste situații excepționale în care ne aflăm.

El a spus că soluția propusă de USR este cea mai bună pentru toată lumea, din punct de vedere politic, economic și social. Speră că parlamentarii vor vota guvernul său. Altfel, Cioloș crede că oamenii vor ieși în stradă pentru că politicienii nu se pun de acord pentru a le rezolva problemele.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇