Cioloș a depus în Parlament lista și programul guvernului USR: Avantajează pe toată lumea. Să evităm să asistăm la convulsii sociale (Video)

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul desemnat Dacian Cioloș a depus, luni dimineață, la Parlament, lista Cabinetului monocolor USR şi programul de guvernare.

Noul Cabinet include şase miniştri care au făcut parte şi din Guvernul Cîţu, printre care și Stelian Ion, a cărui demitere a declanșat criza politică. În ceea ce priveşte programul de guvernare, Cioloș a reiterat că e concentrat pe cele trei chestiuni urgente – criza sanitară, criza prețurilor la energie și PNRR. El spune că, deși măsurile incluse în program sunt dure, sunt necesare pentru aceste situații excepționale înca re ne aflăm.

”Am depus astăzi o listă de miniștri pentru un guvern monocolor al USR. Pentru că nu e momentul pentru un experiment, am vrut să ne pregătim în așa fel încât, dacă guvernul trece, să fim gata fără alte complicații administrative.

Avem nevoie, în cazul în care guvernul trece, de oameni care să-și asume măsurile dificile care urmează. Din păcate, suntem într-un moment în care nu ne mai permitem să pierdem nicio secundă, avem nevoie de un Executiv capabil să-și asume în fiecare minut deciziile necesare și să poată să acționeze imediat.

ADVERTISING

Programul nostru poate să pară dur, dar este necesar, pentru că în situații excepționale e nevoie de măsuri excepționale. Ne vom concentra pe prioritățile evidente în momentul de față, avem nevoie de soluții pentru criza sanitară, mor zilnic sute de oameni și trebuie să ne pregătim de criza energetică, ce poate să lovească puternic oamenii în această iarnă.

Cei nominalizați vor explica și vor comunica în detaliu, de azi și până la audiere, conținutul acestui program pe fiecare domeniu în parte”, a anunțat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă.

”Sper să putem ajunge la pace politică, să evităm să asistăm la convulsii sociale”

El a spus că soluția propusă de USR este cea mai bună pentru toată lumea, din punct de vedere politic, economic și social. Speră că parlamentarii vor vota guvernul său. Altfel, Cioloș crede că oamenii vor ieși în stradă pentru că politicienii nu se pun de acord pentru a le rezolva problemele.

ADVERTISING

”Sperăm ca forțele politice din Parlament să înțeleagă urgența și să acționeze cu bună-credință. Noi am acționat cu bună-credință, cu onestitate și transparență de la început, fără să facem jocuri politice, fără să încercăm să profităm cu speculații de acest moment.

Nu avem nici cea mai mică intenție să deschidem o confruntare politicianistă în Parlament doar de dragul disputei, ca să câștigăm puncte politice, fiecare dintre ei vor vota cu propria conștiință și sper să se gândească de 2 ori când vor vota și când vor decide dacă vor trece sau nu Guvernul pe care îl prezentăm.

Nu e momentul de jocuri politice, soluția noastră avantajează pe toată lumea, și politic, și social, și econmic, dacă ne uităm la măsurile care trebuiesc luate.

Sper să putem ajunge la pace politică, ce va da șansa societății românești să treacă peste această iarnă și să evităm să asistăm la convulsii sociale din cauza incapacității unei decizii la nivelul politic”, a mai spus Cioloș.

ADVERTISING

Ce urmează

Acum, conducerile celor două Camere trebuie să stabilească întâi calendarul audierilor și data şedinţei în care va fi dat votul de învestitură.

”Sper să putem organiza audieri și votul cât mai repede, săptămâna aceasta. Sper ca astăzi birourile permanente reunite să ia această decizie. Noi suntem gata să tranșăm, dacă Guvernul trece, să ne apucăm de treabă cât mai repede”, a mai spus premierul desemnat.

Liderul USR e conștient că această formulă de guvern va fi destul de fragilă, pentru că nu are o majoritate în Parlament, dar, având în vedere că măsurile propuse au existat și în programul coaliției, se așteaptă ca UDMR și PNL să le susțină.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, declarații după ce a depus în Parlament lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare USR

Am depus în Parlament lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare USR. Sperăm ca, în ultimul ceas, partidele parlamentare vor da dovadă de responsabilitate și nu vor mai prelungi criza politică.

Publicată de Dacian Cioloş pe Luni, 18 octombrie 2021

Iată lista miniștrilor Cabinetului Cioloș

Prim ministru - Dacian Cioloş

Ministerul Finanţelor - Dragoş Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica

Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - George Căţean

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Mihai Goţiu

Ministerul Justiţiei - Stelian Ion

Ministerul Apărării Naţionale  - Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - Claudiu Năsui

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Cristian Ghinea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Ionuţ Moşteanu

Ministerul Energiei - Cristina Prună

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Cătălin Drulă

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Oana Ţoiu

Ministerul Sănătăţii - Ioana Mihăilă

Ministerul Culturii - Iulia Popovici

Ministerul Tineretului şi Sportului - Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Monica Berescu

Ministerul Educaţiei - Corina Atanasiu

Programul de guvernare al USR poate fi citit AICI.  

Conform Constituţiei, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Ce prevede regulamentul Camerei Deputaților și Senatului

Art. 86. - (1) Birourile permanente, în condiţiile art. 15, stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.

(2) Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

(3) În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor.

(4) Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi audiată conform alineatelor precedente, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.

Art. 91. - În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇