Miniştrii de Externe ai UE au ajuns la un consens total privind candidatura Ucrainei la UE

Miniştrii de Externe ai UE au ajuns la un consens total privind candidatura Ucrainei la UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miniştrii de Externe ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns marţi, la Luxembrug, la un ”consens total” în vederea acordării Ucrainei statutului de stat candidat la aderarea la UE, anunţă ministrul francez Clément Beaune, cu două zile înantea unui summit dedicat acestui subiect.

”Discuţiile au permis exprimarea unui consens larg, aş spune chiar un consens total (…) în ceea ce priveşte Ucraina, posibilitatea de a recunoaşte statul de stat candidat cât mai curând posibil”, a spus ministrul francez, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, relatează AFP.

ADVERTISING

Comisia Europeană a recomandat vineri acordarea acestui statut pentru Ucraina şi Republica Moldova, nu însă şi pentru Georgia, o decizie urmând să fie luată de liderii europeni la summitul din 23-24 iunie.

''Aceasta este o dezbatere care acum revine şefilor de stat şi de guvern'' ce se vor reuni joi şi vineri la summitul european, adăugat Beaune, amintind totodată că ''un proces de aderare nu înseamnă o aderare imediată''.

Potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, Republica Moldova este la rândul ei aproape sigură că va obţine statutul de ţară candidată, în timp ce Georgia mai are condiţii de îndeplinit.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇