Cunoscutul actor Marius Manole, care s-a remarcat de-a lungul anilor și ca activist civic, a decis să renunțe la decorația primită de la președintele Klaus Iohannis, în semn de protest față de cooptarea PSD la guvernare alături de PNL.
„Am decis să înapoiez decorația Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu care am fost decorat în 2016 la Palatul Cotroceni, din partea Președintelui României. L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut”, scrie Marius Manole, duminică, pe Facebook.
Actorul este supărat că Iohannis și PNL aduc PSD din nou la conducere, după ce mii de oameni au ieșit în stradă, în timpul regimului Dragnea, pentru a protesta față de guvernarea PSD, iar președintele și liberalii au adunat voturile anti-PSD de fiecare dată.
„Am stat în Piața Victoriei în frig, în ploaie pentru a apara justiția și democrația. Cand a plecat Dragnea iarăși am crezut ca am învins. Ghinion, propriul nostru președinte urma să ne facă cel mai mare rău. Omul în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe ușa din față, pe covorul roșu. De asemenea, VREA SĂ PREIA ȘI SEFIA COMISIEI JURIDICE DIN CAMERA DEPUTATILOR, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea& Iordache, de aceasta dată chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu?”, își arată Manole revolta.
Actorul spune că luni, la ora 10:00, merge la Palatul Cotroceni, pentru a-i da înapoi lui Iohannis medalia.
”Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător. Returnez, așadar, decorația primită, mâine la ora 10:00 la Palatul Cotroceni. Sunt mândru de realizările mele și publicul nu poate fi mințit cu decorații venite din partea celor care nu iubesc țara. Oricum în ultimii ani Cultura nu a reprezentat o prioritate pentru administrația țării. ps. Plec să joc în seara asta RICHARD3, să mai spui Shakespeare nu e actual…”, încheie Marius Manole.