Fostul preşedinte al liberalilor Ludovic Orban susţine că, în prezent, PNL este „o copie nereuşită” a PSD, iar cei care conduc partidul „şi-au bătut joc pur şi simplu de toate lucrurile care au reprezentat matricea de bază a PNL”.
El a reafirmat, sâmbătă, că va pleca din PNL în cazul în care liberalii vor face guvern cu social-democraţii.
"Am anunţat de două luni: dacă PNL face guvern cu PSD, voi pleca din PNL. (...) PNL, în ultimii patru ani, a avut un puternic mesaj de luptă anti-PSD. De altfel, unul dintre sloganele noastre de campanie era: Vreţi să scăpaţi de PSD, votaţi PNL. Inclusiv la campania pentru parlamentare, chiar Klaus Iohannis a implementat o strategie de campanie anti-PSD, chiar Iohannis a fost unul dintre purtătorii acestor mesaje. (...) Domnul Cîţu nu mai este nimic. Inclusiv în perioada campaniei, cei care l-au susţinut pe Cîţu nu dădeau doi bani pe el", a afirmat Ludovic Orban, într-o emisiune la Digi 24.
Orban a mai spus că în criza politică "bătălia" a fost să îl schimbe pe el din funcţie, pentru că nu ar fi fost niciodată de acord cu o alianţă cu PSD.
"Practic, bătălia a fost să mă schimbe pe mine din funcţie. (...) Iar la schimbarea mea din funcţie, dacă mă întrebaţi pe mine, Iohannis s-a implicat cu toate forţele şi a utilizat toate pârghiile pe care le-a avut la dispoziţie, se datorează exact acestui proiect cu PSD, pentru că ştia că niciodată nu aş fi fost de acord cu un proiect cu PSD", a arătat Orban.
Fostul lider liberal consideră că nu era necesar ca PNL să aducă PSD la putere, în opinia sa explicaţia ar fi că Iohannis vrea să fie premier după 2024.
"De ce să distrugi o coaliţie de centru-dreapta, de ce să distrugi un partid, de ce să aduci PSD la putere? Puţină lume poate să înţeleagă. Eu am dat o explicaţie şi cred că asta este explicaţia. Iohannis nu vrea să se pensioneze şi vrea, după 2024, să fie premier, exact cum a fost în 2009, şi şi-a ales ca partener pentru acest plan PSD. Singura lui problemă este că nu va rămâne nimic nici din el şi nici din Partidul Naţional Liberal", a declarat Ludovic Orban.
”Eu, pe Cîţu şi pe Iohannis, eu, personal, nu îi mai recunosc”
Ludovic Orban a susţinut că, la ora actuală, nu există nicio diferenţă între PNL şi PSD.
"Ce mă afectează? Mă afectează că actuala conducere a PNL şi-a bătut joc de oamenii care au avut încredere în noi, asta mă deranjează. (...) Mă deranjează faptul că astăzi PNL este o copie nereuşită a PSD. Mă deranjează faptul că astăzi cei care conduc partidul şi-au bătut joc pur şi simplu de toate lucrurile care practic au reprezentat matricea de bază a PNL. La ora actuală nu este nicio diferenţă între PSD şi conducerea PNL decât mai degrabă în rău pentru conducerea PNL", a adăugat fostul lider liberal.
El a mai spus că principala dezamăgire este preşedintele Klaus Iohannis, care ar fi vinovat "de criza politică, de prăbuşirea PNL, a coaliţiei de centru-dreapta şi de distrugerea oricărei perspective de dezvoltare".
În opinia sa, Florin Cîţu şi Klaus Iohannis au un comportament iraţional.
"Toată conducerea asta descreierată, care nu are altceva în cap decât să asculte ordinele lui Iohannis, a fost parte la această decizie şi este la fel de vinovată. Descreierată, adică fără creier. (...) Eu, pe Cîţu şi pe Iohannis, eu, personal, nu îi mai recunosc. Oamenii ăştia parcă le-a luat Dumnezeu minţile, au un comportament iraţional, împotriva oricăror evidenţe. Dar nu numai pe ei, inclusiv pe Boc", a susţinut Orban, adăugând că liberalii care au luat decizia să facă alianţă cu PSD ar trebui "să se ascundă în gaură de şarpe, să se retragă din viaţa publică".
Potrivit lui Ludovic Orban, actuala alianţă dintre PSD şi PNL va dura atât cât vor dori social-democraţii, iar Nicolae Ciucă nu va conduce cu adevărat guvernul.
Întrebat dacă i-a propus lui Florin Cîţu şefia Băncii Naţionale, Orban a răspuns: "A fost o discuţie legată de subiectul ăsta. (...) A fost un obiectiv de carieră pentru domnul Cîţu, cel puţin înainte de a fi premier".