Lider PNL: Din acest moment, Portul Constanța poate fi condus de un contabil de CAP

Lider PNL: Din acest moment, Portul Constanța poate fi condus de un contabil de CAP
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul Bogdan Huţucă, liderul PNL Constanţa, are obiecţii faţă de eliminarea oricărui criteriu de profesionalism şi experienţă dovedită, pentru conducerea Portului Constanţa, arătând că de acum îl poate conduce „orice contabil de CAP, cu 5 ani experienţă”.

Declaraţia deputatului PNL se referă la aprobarea în Camera Deputaţilor a unui proiect de lege care elimină criteriile profesionale de eligibilitate pentru conducerea Portului Constanţa. Forma adoptată prevede că membrii conducerii pot avea experienţă în alte domenii, respectiv juridic, economic şi inginereşti, precum şi minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experienţă în funcţii de conducere în administraţia publică centrală sau locală.

ADVERTISING

Înainte de această modificare, unul dintre criteriile obligatorii de eligibilitate presupunea experienţa specifică în domeniul naval sau logistic, explică Huţucă.

„M-am opus prin vot aprobării acestui proiect legislativ care ridică efectiv orice barieră profesională în calea celor care ar putea să ocupe o funcţie de conducere în Portul Constanţa. (...) Din acest moment, Portul Constanţa poate fi condus la cel mai înalt nivel de un contabil de CAP, cu 5 ani experienţă. Cu tot respectul pentru agricultori, nu cred că la o instituţie din domeniul agricol le-ar conveni să fie conduşi de un marinar”, a subliniat Bogdan Huţucă.

ADVERTISING

El declară că nu poate fi de acord cu eliminarea oricărui criteriu de profesionalism şi experienţă, dovedită pentru conducerea Portului Constanţa.

„Legea era bună, pentru că introducea o minimă experienţă în domeniul naval, în logistică”, a continuat acesta.

„Nu degeaba legea a fost retrimisă de preşedinte în Parlament. Este clar o relaxare suspectă a condiţiilor de eligibilitate pentru cei care conduc şi decid pentru un obiectiv de importanţă strategică”, a punctat Bogdan Huţucă.

El are obiecţii şi în legătură cu procedura de aprobare a legii.

ADVERTISING

„Nici procedura de aprobare a legii nu mi se pare în regulă. Pe parcursul legislativ, cineva a ataşat un amendament unei ordonanţe care nu avea ca obiect criteriile profesionale de eligibilitate pentru conducerea Portului”, a mai subliniat Bogdan Huţucă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇