Iohannis vrea să crească pensiile şi Guvernul are un plan pentru asta. Ce zice de taxa de solidaritate

Iohannis vrea să crească pensiile şi Guvernul are un plan pentru asta. Ce zice de taxa de solidaritate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, marţi, pentru creşterea pensiilor, afirmând că este „imoral” şi „incorect” ca doar pensionarii să plătească „preţul” crizelor. În schimb, şeful statului nu crede că este oportună acum o taxă de solidaritate, aşa cum şi-ar dori PSD.

„În condiţiile în care avem inflaţie, avem preţuri în creştere, (…) e evident că şi pensiile trebuie să crească pentru a da şansa pensionarilor să-şi permită cel puţin un minim necesar. Aşa cum cresc salariile atunci când avem inflaţie şi preţuri în creştere, aşa trebuie să crească şi pensiile”, a declarat Iohannis, la Buzău.

ADVERTISING

Potrivit şefului statului, Guvernul va veni cu un plan "serios" pe acest subiect.

"E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum are cineva care e în deplinătatea forţelor - dacă nu-i ajung banii, îşi caută alt job, poate mai lucrează peste program şi aşa mai departe.

Pensionarii stau în ceea ce primesc - pensia lor şi mi se pare rezonabil ca nivelul acestei pensii să fie adaptat situaţiei. E clar că Guvernul trebuie să vină - şi va veni - cu un plan serios care abordează frontal această chestiune", a adăugat preşedintele.

Declarații de presă susținute la finalul vizitei la Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău

🔴 LIVE Declarații de presă ale Președintelui Klaus Iohannis, la finalul vizitei la Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău

Publicată de Administrația Prezidențială a României pe Luni, 6 iunie 2022

Taxa de solidaritate nu e optimă

Cât despre taxa de solidaritate, președintele Klaus Iohannis se pronunță împotriva ei:

ADVERTISING

„Această chestiune cu taxa de solidaritate s-a mai discutat. Eu m-am exprimat public. În această chestiune mi-am păstrat abordarea. Personal, nu consider că ar fi optimă sau de dorit sau că ar aduce rezultate”.

Social-democrații au anunțat că doresc o taxă de solidaritate sau o taxă „pe lux”.

„Eu am zis, de exemplu, taxa de solidaritate există în Germania. Și nu știu dacă o avem. Este pe agenda de discuții și vom alege varianta cea mai bună. Exact cum este în Germania. Trebuie făcută o raportare între taxe și venituri”, a spus recent liderul PSD, Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

PSD, PNL și UDMR au format un grup care ar trebui să stabilească, alături de reprezentații Ministerului Finanțelor, ce se va schimba din Codul Fiscal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇