Guvernul a rediscutat rapid ordonanța privind concediile medicale: Sunt scutiți de noua taxă și cei cu boli cronice

Guvernul a rediscutat rapid ordonanța privind concediile medicale: Sunt scutiți de noua taxă și cei cu boli cronice

Guvernul a rediscutat şi adoptat, marți, ordonanţa de urgenţă privind concediile medicale prin care a introdus şi oamenii cu boli cronice în scutirea de la plata contribuţiei la sănătate.

„Ordonanța a fost amendată pentru a introduce și o serie de scutiri de la plata cotizației la asigurări de sănătate în indemnizațiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienți. A fost nevoie de o revenire pentru a elimina orice interpretare laxă sau neclară a deciziilor pe care Executivul le intenționează. Mai precis, principiul care a stat la baza acestui amendament este următorul: pentru bolile obișnuite această taxă de sănătate se va plăti pentru indemnizația de concediu medical, dar pentru o altă serie de concedii medicale, pentru alte afecțiuni, ea va fi scutită.

Și principiul este următorul: poate știți pe spatele unei foi de concediu medical se găsește o listă cu anumite cote, cu anumiți indici. Boala obișnuită înseamnă indice 01 la concediul medical. Pentru aceste tipuri de concedii medicale, pentru afecțiunile care se încadrează la indicele 01 atunci cotizația de sănătate pentru indemnizația de concediu medical se va plăti. Pentru toate celelalte însă ea nu se va plăti”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului, citat de Mediafax.

ADVERTISING

Acesta a precizat că astfel vor fi exceptate de la plata cotizației unele afecțiuni grave.

„Sunt exceptate așadar de la plata acestei cotizații toate bolile grave aduse în spațiul public: bolile oncologice, TBC, HIV/SIDA, marii arși, urgențele medicale, și o întreagă categorie, ele se găsesc pe spatele oricărei fișe de concediu medical.

Noțiunea de boală obișnuită reprezintă codul de indemnizație 01 prevăzut în ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 1.192 din 2020. Acesta a fost criteriul introdus astăzi pentru a clarifica cine va plăti acea indemnizație pentru concediu medical”, a adăugat Constantin.

Decizia acestei încadrări o va avea medicul.

Executivul s-a întâlnit, marţi, în şedinţă în format online, pentru a rediscuta ordonanţa de urgenţă privind concediile medicale.

Guvernul a aprobat, joi, pe repede înainte, o ordonanță de urgență, pentru scutirea de la plata CASS pentru concediile medicale acordate mamelor cu copii bolnavi, gravidelor, pacienților cu afecțiuni oncologice și cazurilor de urgență.

Luni însă Ciolacu a declarat că şi bolnavii cronic vor fi scutiţi de la plata CASS pentru concediile medicale.

ADVERTISING

Scuza: Guvernul a luat o decizie rapidă, pentru că se tot întârzia în Parlament pe acest subiect.

”În primul rând, CASS plătim cu toţii, şi medicii, şi dvs, toată, lumea, oriunde în lumea asta. Nu poţi să ţii sistemul de sănătate fără contribuţia pe sănătate. Nu e o taxă introdusă nici de Ciolacu, de când e un stat modern, în lume, a introdus o taxă în ceea ce priveşte sănătatea.

Am luat o decizie în Guvern şi am exceptat pe această taxă, cu alte cuvinte, cel aflat în concediu medical pentru maternitate, pentru faptul că are copilul bolnav, pentru boli cronice, pentru cancer, va avea un venit suplimentar cu această taxă de 10%”, a spus prim-ministrul Ciolacu, citat de News.ro. 

Însă în ordonanţa adoptată joi de Guvern nu sunt incluşi şi cei cu boli cronice, aşa că Marcel Ciolacu a răspuns:

”Ba da, urmează (..). Am luat o decizie rapidă, pentru că se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ şi am luat o decizie, nu sunt probleme în ceea ce priveşte bolnavii cronici”. 

ADVERTISING

Ciolacu, cel sucit

Ciolacu a fost întrebat săptămâna trecută ce se va întâmpla cu proiectul care elimină contribuţia la CASS pentru concediile medicale, blocat la Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat. Iată dialogul redat de ProTV:

Marcel Ciolacu: ”În primul rând, eu, Guvern, nu pot să vin cu ceva, pentru că este un act normativ, este o ordonanță care a intrat în Parlament. Aș încălca o decizie a CCR-ului. Uitați-vă, e foarte clar. Sunt ferm convins, colegii de la Parlament vor lua o decizie. Pe de altă parte, nu înțeleg care este supra-impozitarea.”

Jurnalist: De 10%.

Marcel Ciolacu: ”Nu, acela este un nivel pe care toată lumea, și eu, și dumneavoastră plătim 10% la CASS. La venituri. Concediile medicale sunt un venit. Da? Ce v-am spus foarte clar este faptul că pentru cei cu boli cronice, pentru cei bolnavi... de au cancer, pentru tinerele mame, sunt total de acord, ca să se elimine. Uitați că o să vorbesc cu domnul Simonis (preşedintele Camerei Deputaţilor - n.red.) și o să facem foarte rapid, sper săptămâna aceasta.”

A doua zi premierul a decis să facă rapid o nouă OUG, nu să apeleze la urgentarea legii din Parlament, care ar fi eliminat complet CASS pentru toate concediile medicale.

Eliminarea taxei pe boală, blocată în Parlament

Angajații care își iau concediu medical plătesc și 10% contribuție la sănătate din indemnizația primită în perioada de boală.

Măsura a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 și se aplică chiar și pentru bolnavii de cancer, care au nevoie de zile libere pentru tratamente periodice.

Până acum, angajații primeau 75% din salariu pe perioada concediului medical.

Senatul a eliminat, încă din februarie, impozitarea de 10% pe concediile medicale. Prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Legea a mers la Camera Deputaţilor, unde s-a blocat.

Decizia impozitării suplimentare vine după ce, anul trecut, premierul Marcel Ciolacu s-a declarat nemulțumit că mulți angajați abuzează de concediile medicale. El afirma că a găsit pentru decontare concedii medicale în valoare de 6 miliarde de lei în 2023.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇