Franța are cel mai în vârstă premier din istoria sa

Franța are cel mai în vârstă premier din istoria sa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La 73 de ani, 10 luni şi 27 de zile, François Bayrou a devenit luni cel mai în vârstă prim-ministru al Franţei, potrivit unei baze de date gestionate de AFP.

Bayrou l-a detronat pe predecesorul său Michel Barnier, care avea 73 de ani, 10 luni şi 26 de zile la momentul demisiei sale, la 5 decembrie 2024.

În timp ce Franţa se află, din vara anului 2024, într-o situaţie de instabilitate politică, cu un Parlament fragmentat şi fără majoritate, preşedintele Emmanuel Macron a optat pentru două figuri cu experienţă care s-au succedat rapid. Înaintea lor, niciun septuagenar nu condusese vreodată un guvern în cea de-a cincea Republică.

Macron a făcut un mare salt înainte, deoarece Barnier şi Bayrou i-au succedat lui Gabriel Attal, cel mai tânăr prim-ministru al celei de-a cincea Republici, care avea 34 de ani când a fost numit în ianuarie 2024.

La acea vreme, Bayrou, pe atunci înalt comisar pentru planificare, şi-a exprimat scepticismul cu privire la numirea unui prim-ministru atât de tânăr, considerându-l „lipsit de experienţă pentru a conduce o ţară care trece prin dificultăţi atât de profunde”.

Pentru predecesorul său, Michel Barnier, experienţa nu a fost o garanţie a longevităţii la Matignon, deoarece a avut cel mai scurt mandat de prim-ministru al celei de-a cincea Republici, rămânând în funcţie timp de numai 3 luni.

Din 1959, vârsta medie a prim-miniştrilor la numirea în funcţie a fost de 54 de ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇