România a cerut mai mult NATO și în cele din urmă a primit. Dar nu pare a fi în stare să-și valorifice șansa, constată ziarul german Die Welt.
Ani de zile, România a strigat pe unde și-a putut face auzită vocea că vrea mai mult NATO. Era supărare la București că, după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, trupele aliaților vest-europeni au fost desfășurate doar în Polonia și țările baltice și nu aici, unde de fapt a avut loc agresiunea, lângă Marea Neagră.
De fapt, observă publicația germană Die Welt, se ajunsese chiar la o concurență pentru atenția NATO între nordul și sudul flancului estic.
Apoi, însă, a venit agresiunea Moscovei asupra întregii Ucraine - și România a primit, în sfârșit, mai mult NATO. La pachet, e drept, a primit și ceva muncă suplimentară și mai multe responsabilități. Din păcate, se vede treaba - sau așa o vede cel puțin ziarul berlinez - că România pare ușor depășită de rolul strategic important pe care l-a câștigat peste noapte.
Războiul și oportunitățile colaterale
Sigur, având granița comună cea mai lungă dintre statele aliate care se învecinează cu Ucraina, România contează și pentru livrările de arme către, dar și pentru exportul de cereale dinspre țara agresată de Rusia. Vecinătatea cu Ucraina o face atractivă pentru industria occidentală de armament - care înzestrează Kievul pe coridoare de transport din România și își va deschide aici centre de întreținere și antrenament pentru tehnica occidentală de luptă donată ucrainenilor. România însăși oferă rezerve arsenalului Ucrainei.
Porturile României, unele situate pe Dunăre, pe frontiera comună cu Ucraina, altele la Marea Neagră, asigură tranzitul către lumea largă a produselor de export ucrainene.
Acest coridor comercial, în special cel pentru cereale, a înfuriat, desigur, Moscova, care bombardează asiduu porturile de pe țărmul ucrainean. Statele Unite și Uniunea Europeană au mediat înțelegerea ca vasele care așteaptă ziua la încărcat în Ucraina să petreacă nopțile pe malul românesc al Dunării, aflat în jurisdicția militară și strategică a NATO și, deci, ferit de agresiunea rusă.
Ultimele săptămâni, în care bucăți de drone au căzut în satele de pe brațul Chilia, au demonstrat că accidente se pot întâmpla - chiar dacă și americanii, și rușii par prudenți în sensul evitării unei confruntări directe.
În plus, România este suficient de mare pentru a fi importantă în apărarea părții de sud a flancului estic al Alianței. „Dar există îndoieli că România își poate exercita eficient rolul de lider”, scrie Die Welt într-o analiză.
Infrastructura, înzestrarea Armatei, politicienii, generalii, corupția
De ce nu s-a alăturat Germania efortului militar aliat din România, ci s-a concentrat pe Lituania, unde va staționa permanent (și prin rotație) 4.000 de militari? O explicație o are politologul Armand Goșu, expert în politicile ex-sovietice: „Direcția tradițională a expansiunii ruse către Berlin trece prin Varșovia, iar amenințarea Moscovei pentru Germania este prin nord-estul Europei, nu prin sud-est”, notează ziarul citat.
Profesorul bucureștean nu critică alegerea guvernului federal: „Atât ministerele Apărării și de Externe, cât și serviciile secrete germane sunt capabile să evalueze corect România. România rămâne în centrul geopoliticii Occidentului, în care a fost catapultată, datorită importanței regiunii Mării Negre”.
Ceea ce nu poate, însă, România, este să-și joace acest rol important: „Nu, România nu este pregătită - nici politic, nici militar, cu atât mai puțin economic”, punctează Goșu.
Motivele: infrastructura ruinată și arsenalul precar al Armatei. „Pentru a aduce tehnică de război din Germania la granița de est a NATO, în Dobrogea, ar fi nevoie de cinci zile - din care patru ar dura traversarea României”.
Articolul din Die Welt îl mai citează pe Goșu enumerând și alte probleme, precum înăbușirea oricărui progres și a luptei împotriva corupției de către elitele politice, situația jalnică a sistemelor de sănătate, justiție și educație, precum și existența a sute de generali cu pensii speciale uriașe, dispuși să pledeze pentru ieșirea României din Uniunea Europeană, doar pentru a nu-și pierde privilegiile, cum cer instituțiile de la Bruxelles.
Spre deosebire de fostul premier germanofil al României din urmă cu un secol PP Carp, care analiza situația internațională a vremii sale și observa că „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”, concluziile lui Goșu sunt mult mai sceptice. „Nu am mari speranțe” că șansele geopolitice pe care le-a primit România vor fi cu adevărat exploatate, spune, în finalul discuției cu jurnaliștii germani, profesorul de științe politice de la Universitatea din București.