Ministrul Educației, Daniel David, l-a îndemnat pe Crin Antonescu să ia „la picior” toată țara și diaspora „în cele mai dificile zone, nu în cele confortabile” să salute „România euroatlantică, care știe ce are de făcut”: „Să ne recuperăm bunicii, să ne recuperăm noile generații, să trezim România neimplicată”.
Îndemnul lui David a fost făcut la Consiliul Național al PNL, care s-a reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru validarea candidaturii fostului președinte al partidului Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
„Ne trebuie un candidat la poziția de președinte care să aibă un proiect de țară pentru România Euroatlantică. Cu toți suntem de acord cu acest lucru, cel puțin cei din această sală.
Ce înseamnă un proiect de țară pentru România Euroatlantică? Păi înseamnă, printre altele, un proiect care readuce educația, știința și religie adevărată în discursul public și le readuce spre oameni, astfel încât să nu rămână în umbră și să nu lăsăm oamenii victime ale pseudoștiinței, superstițiilor, bizareriilor și manipulărilor conspiraționiste.
Este sau ar trebuit să fie un președinte care unește Româniile. România Euroatlantică, în acest proces, trebuie măcar o vreme să-și închidă frustrările, orgoliile, rivalitățile, fiindcă vom avea vreme de ele mai încolo.
Noi trebuie să îmbrățișăm, să recuperăm România tradițională a bunicilor noștri și România antisistem a noilor generații. Asta este miza mare și, tot în acest proces, trebuie să mobilizăm o Românie care este demobilizată”, a spus Daniel David, citat de Mediafax.
El a amintit că „aproape jumătate din țară nu s-a implicat în ultimele alegeri și trebuie mobilizată acea Românie”.
„Pentru a putea avea acest proiect de țară, însă, este foarte important să avem oameni reali care se implică în acest proces, oameni reali care au și bune și limite, oameni reali, însă, care iubesc România Euroatlantică, care înțeleg acest proiect, nu candidați salvatori bizari.
Deci avem nevoie de un astfel de candidat real, iar Coaliția, în urma analizelor politice și sociologice, a considerat că acest candidat real poate să fie domnul Crin Antonescu.
Așa că, domnule Crin Antonescu, România are nevoie de o nouă revoluție a bunului simț, cum ați încercat vreodată, dar nu doar a bunului simț astăzi, o revoluție a bunului simț, a unității, a unui patriotism luminat, a unei normalități. Știu că este ușor de spus, dar nu este imposibil de făcut, doar că este foarte, foarte greu.
Dar, pornind cu avantajul dat de Coaliție și dacă veți ști să aveți ca parteneri principali primarii Coaliției și lăsați loc pentru orice român dispus să contribuie la această Românie euroatlantică, se poate face. Foarte important acest lucru.
Iar sfatul meu este să începeți din Tulcea și din Dobrogea, mergând și luând la picior țara, salutând România euroatlantică, care știe ce are de făcut, și dând timp în primul rând pentru România tradițională și România antisistem, astfel încât, așa cum spuneam înainte, să ne recuperăm bunicii, să ne recuperăm noile generații, să trezim România neimplicată.
Și în acest proces, luați la picior Moldova, Țara Românească, ne întâlnim în Ardeal, mergem în Maramureș, Satu Mare, Crișana, Banat, în diasporă, dar, atenție, în diasporă nu oriunde, în cele mai dificile zone ale diasporei, nu în zonele confortabile.
Și dacă facem aceste lucruri corect și eficient, ne putem întâlni în București, revendicând victoria pentru noi, cei din prezent, și pentru viitorul copilior noștri”, a spus Daniel David.
Trei Românii
Ministrul Educației a vorbit și despre existenţa a trei Românii: o Românie tradiţională, o Românie anti-sistem și o Românie euro-atlantică.
„În acest moment, psiho-cultural vorbind, avem trei Românii cel puţin.
Avem o Românie tradiţională. Este România bunicilor noştri, o Românie care nu este împotriva instituţiilor euro-atlantice, dar se teme de ele, fiindcă nu le înţelege. Este o Românie grevată de teamă, în primul rând.
Avem după aceea o Românie anti-sistem, foarte interesant, o Românie care este împotriva instituţiilor pentru că vede că nu funcţionează bine. O Românie care, în loc să caute, însă, soluţii la faptul că instituţiile nu funcţionează bine, a ales ideea de a le da foc, pur şi simplu. Este care-pe-care. Şi este dominată de ură şi de frustrare.
Și avem o Românie euro-atlantică, o Românie conectată cu spaţiul vestic, o Românie care însă pe alocuri are o doză de aroganţă care irită şi care supără.
Problema este nu doar faptul că avem aceste trei Românii, ci că sunt atât de antagonizate încât pun la risc ţesutul social, pun la risc statul modern pe care îl avem”, a mai spus Daniel David, citat de News.ro.
În context, el a spus că avem nevoie de un președinte care să unească cele trei Românii.
Secretarul general interimar al PNL, Adrian Veștea, a anunțat că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. El a precizat că au fost prezenți 664 de delegați.
Nu am avut și nu am nicio pretenție că sunt vreun salvator sau neapărat și necesar singurul care poate conduce această bătălie, dar nu am nicio scuză să refuz, a spus Crin Antonescu în discursul ținut duminică.