Prefectura Capitalei ar urma să revină USR-PLUS, cea a Clujului să fie ocupată de un reprezentant al UDMR, iar la Bihor ar urma să fie prefect liberal, au declarat, marți, surse politice.
Surse din USR au declarat pentru News.ro că postul de prefect ar putea fi cedat PLUS, care are libertatea de a decide dacă vrea să-l păstreze în funcţie pe actualul prefect, Traian Berbeceanu.
Sursele citate au precizat că în urma discuţiilor desfăşurate luni seară, au fost distribuite funcţiile de prefect şi subprefect. Potrivit anunţului făcut în urmă cu o săptămână de liderul liberal Ludovic Orban, PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi.
Prefectura Cluj, îndelung disputată, ar urma să revină UDMR, liberalii primind Prefectura Bihor, în timp ce Prefectura Capitalei a fost atribuită USR PLUS.
Surse din USR declară însă că postul a fost cedat PLUS, care au libertatea de a decide dacă îl menţin în funcţie pe actualul prefect, Traian Berbeceanu.
USR
Aceleaşi surse au mai afirmat că USR a primit în urma negocierilor posturile de prefect din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Maramureş, Suceava şi Timiş.
PLUS
Prefecturile Buzău, Harghita, Tulcea, Vaslui şi cea a Capitalei ar urma să revină celor de la PLUS.
PNL
Liberalii vor avea prefecţi în judeţele Alba, Bistrita-Năsăud, Braşov, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Caraş - Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
UDMR
Reprezentanţii UDMR vor ocupa posturi de prefect în judeţele Arad, Cluj, Covasna, Satu Mare şi Sălaj.