Consilier prezidențial: România a recuperat o mare parte din credibilitatea pierdută la Bruxelles

Consilier prezidențial: România a recuperat o mare parte din credibilitatea pierdută la Bruxelles
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Următorii câţiva ani sunt decisivi pentru soarta Uniunii Europene şi a României, avertizează profesorul Valentin Naumescu, consilier pentru afaceri europene al preşedintelui Nicuşor Dan. În viziunea sa, Administraţia Nicuşor Dan are trei priorităţi fundamentale pentru următorii patru ani: apărarea, lărgirea Uniunii Europene şi competitivitatea economică.

Naumescu consideră că România a recuperat o parte importantă din prejudiciul de imagine și credibilitate internațională provocat de criza de la finalul anului 2024, când Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale.

„Decizia CCR de a anula alegerile prezidenţiale din noiembrie a fost o decizie grea, dar corectă, responsabilă şi absolut necesară pentru viitorul României, într-un moment-limită“, afirmă consilierul prezidențial, într-un interviu acordat News.ro.

Oportunitate istorică

În opinia sa, România are o oportunitate istorică: investiţia a 16,7 miliarde de euro, fonduri europene cu dobândă foarte mică, destinate modernizării industriei de apărare. „Este o situaţie fără precedent de favorabilă în istoria noastră şi cu care este extrem de improbabil să ne mai întâlnim cel puţin în generaţiile următoare“, spune Naumescu.

Referindu-se la lărgirea Uniunii, consilierul prezidenţial a precizat că obiectivul Administrației Dan este finalizarea negocierilor de aderare ale Republicii Moldova până în vara lui 2029, „o ţintă ambiţioasă, dar realizabilă“.

Cea de-a treia prioritate vizează competitivitatea economică: „Trebuie să ne modernizăm rapid economia, să relansăm industriile - în special, dar nu doar, industria de apărare - să investim în absorbţia noilor tehnologii, în cercetare-dezvoltare şi inovare, în calitatea educaţiei şi în nivelul de calificare a resursei umane.“

Naumescu avertizează însă că „este greu să concurăm şi să fim competitivi pe plan european sau global cu o rată de analfabetism funcţional de peste 40% în România“.

Consilierul prezidenţial susţine că România îşi propune să devină o ţară sigură, învecinată de state integrate european şi capabilă să se dezvolte în ritmul ţărilor avansate. „Viitorul României este tot mai strâns legat de succesul şi perspectivele UE, iar politicile europene, la a căror adoptare participăm în mod direct, căci nu sunt picate din cer, fac parte din politica internă a României“, spune Naumescu.

El consideră că, „fără eforturi multidimensionale sporite şi rapide, există riscul pierderii trenului, în sensul apariţiei unor decalaje de competitivitate greu de recuperat în deceniile următoare“.

UE are nevoie de un nucleu de state performante

Comentând ideea lansată de fostul premier italian Mario Draghi privind un „federalism pragmatic“ european, Valentin Naumescu arată că nu există o agendă reală de transformare a UE într-un suprastat, dar susţine nevoia unui nucleu de state performante.

„Puterea, eficienţa şi succesul UE într-o lume competitivă depind de conturarea unui nucleu de state, de preferat cât mai larg posibil, care să inspire Uniunea în ansamblu şi să facă politici compatibile şi convergente“, explică el.

România, spune Naumescu, îşi doreşte să se apropie de acest nucleu central, însă „lucrurile nu se pot întâmpla peste noapte“. El a menţionat că aderarea la OCDE, preconizată până la sfârşitul anului viitor, „ar reprezenta un semnal relevant pentru intrarea noastră în clubul ţărilor dezvoltate, predictibile şi atractive ale lumii“.

Întrebat despre posibila reducere a trupelor americane din România, consilierul prezidenţial a declarat că „securitatea României este garantată în continuare de prezenţa trupelor americane şi de prevederile Tratatului Alianţei Nord-Atlantice“.

Naumescu a adăugat că România are la dispoziţie 16,7 miliarde de euro din iniţiativa SAFE a Uniunii Europene pentru dezvoltarea capacităţilor de apărare şi relansarea industriei naţionale de profil.

„Din toate semnalele pe care le am, sunt optimist în ceea ce priveşte atât relaţia noastră cu SUA, cât şi angajamentul aliaţilor din cadrul NATO sau implicarea UE în finanţarea şi relansarea capacităţilor noastre de apărare“, a spus acesta.

Urmează o curăţenie generală în industria de apărare

Referindu-se la corupţia şi politizarea din industria de apărare, Valentin Naumescu a declarat că Administraţia Dan va urmări o reformă profundă.

„Nu ne vom mai întâlni curând sau vreodată, la orizontul generaţiei noastre, cu ocazia de a investi 16 miliarde de euro în apărarea României. Nu avem voie să risipim această şansă sau să turnăm bani într-un sac găurit.“

El a adăugat că „semnalul a fost dat recent, iar curăţenia care se va face va implica atât intervenţia fermă a autorităţilor guvernamentale, cât şi, după caz, Justiţia“.

Profesorul Valentin Naumescu subliniază că România trebuie să devină mai competitivă, să-şi modernizeze economia și să-şi consolideze poziția în Uniunea Europeană: „România vrea să fie o ţară sigură, învecinată de ţări integrate european, şi să se dezvolte în ritmul ţărilor avansate. Numai aşa putem merge înainte.“


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇