Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, este urmărită penal pentru comiterea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Ea este acuzată că a semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, iar în urma acestui act “a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităţilor prestate în calitatea de manager de proiect”.
Astfel, Clotilde Armand a încasat câte 3.744 de lei pentru luna aprilie 2022 şi pentru iunie 2022, iar pentru lunile mai şi iulie a primit câte 5.616 lei.
“Suspectei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenţia Naţională de Integritate”, a mai precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Clotilde Armand a fost audiată
Clotilde Armand s-a aflat marţi la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, pentru a fi audiată în dosarul în care a fost acuzată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate. Ea a precizat că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, amintind că a contestat în instanţă raportul ANI.
„Am venit la Parchet la solicitarea domnului procuror pentru a lămuri situaţia de la ANI, bazată pe plângerea lui Dan Tudorache. Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, înţeleg că aceasta este procedura. Cum că aş fi fost remunerată ilegal cu 3.000 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupţie la Primăria Sectorului 1”, a transmis Clotilde Armand.
Ea afirmă că proiectul a fost finalizat cu succes, la sfârşitul lunii mai, rezultatul fiind că 60 de funcţionari publici au participat la cursuri de formare /instruire în domeniul prevenirii corupţiei, transparenţei, eticii şi integrităţii, a fost creat un registru al riscurilor de corupţie la nivelul administraţiei locale din Sectorul 1, au fost elaborate proceduri operaţionale privind managementul riscurilor de corupţie şi stabilirea măsurilor preventive anticorupţie la nivelul Primăriei Sectorului 1 şi au fost derulate campanii de conştientizare privind riscul expunerii la faptele de corupţie.
”Primăria Sectorului 1 a fost una dintre primele administraţii locale din România care a obţinut certificarea pentru sistemul de management anti-mită. Aşa cum am mai spus, am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene şi am contestat în instanţă raportul ANI. Am încredere în Justiţie”, afirmă Clotilde Armand.
În 7 noiembrie 2022, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a acuzat-o pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei, de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate.
Potrivit comunicatului ANI, Clotilde Armand se afla în conflict de interese administrativ pentru că a obţinut 18.720 de lei după ce s-a numit pe sine manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, din acest statut decurgând şi acuzaţia de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan şi funcţia de primar.
De asemenea, ANI a sesizat Parchetul ICCJ, pentru că, în perioada februarie – august 2022, Clotilde Armand a semnat un număr de 5 dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
Totodată, a fost sesizată şi Instituţia Prefectului cu privire la legalitatea actelor administrative semnate de Clotilde Armand în acest caz.
PSD îi cere demisia
PSD a reacționat imediat și afirmă că primarul Sectorului 1 a devenit oficial „un penal într-o funcţie publică”, care, conform principiilor invocate până acum cu vehemenţă de USR, ar fi trebui să fie deja exclusă din partid şi cu demisia scrisă din poziţia de primar.
PSD solicită USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcţii publice” în cazul colegei lor de partid.
”Penala Clotilde Armand trebuie să plece! USR nu mai poate invoca scuze pentru a face scut în jurul primarului Sectorului 1! PSD solicită USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcţii publice” în cazul colegei lor de partid Clotilde Armand! Primarul userist este, de astăzi, suspectă în dosarul penal în care este cercetată pentru infracţiunile de conflict de interese şi însuşirea ilegală de bani din bugetul Primăriei Sectorului 1”, spune PSD în comunicatul oficial.
PNL Sector 1: Fără Armand în funcţii publice!
La rândul său, PNL Sector 1 transmite că ”adevărul iese la iveală” şi arată că ”după aproape 3 ani de incompetenţă pe linie în administraţia Armand, această acţiune confirmă întrebările serioase cu privire la etica şi integritatea sa în calitate de Primar al Sectorului 1”.
”Fără Armand în funcţii publice! Adevărul iese la iveală: Clotilde Armand, urmărită penal şi audiată în cazul incompatibilităţii constatate de ANI. Clotilde Armand, Primarul Sectorului 1, a fost convocată astăzi pentru audieri la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Motivul acestei convocări este legat de gestionarea nelegală a unui proiect finanţat din fonduri europene, ce viza, culmea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, transmite PNL Sector 1.
Liberalii afirmă că “luptătoarea anticorupţie” Clotilde Armand a semnat o dispoziţie prin care s-a numit manager al proiectului sus menţionat”.
”Acest proiect, cu scopul său nobil de a combate corupţia, a fost însă umbrit de faptele care acum sunt supuse analizei judiciare. S-a constatat că în urma deciziei de autonumire, Primarul Sectorului 1 a realizat foloase materiale necuvenite, constând în venituri provenite din activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect. De asemenea, procurorii investighează şi o serie de dispoziţii semnate de Clotilde Armand, care au dus la majorarea propriei indemnizaţii în cadrul aceluiaşi proiect. După aproape 3 ani de incompetenţă pe linie în administraţia Armand, această acţiune confirmă întrebările serioase cu privire la etica şi integritatea sa în calitate de Primar al Sectorului 1”, spune PNL Sector 1.