Clotilde Armand a desființat trei administrații din subordine

Clotilde Armand a desființat trei administrații din subordine

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de vineri, un proiect de hotărâre conform căruia trei structuri din subordinea sa, Administraţia Pieţelor, Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice şi Centrul Cultural, se desfiinţează, atribuţiile lor fiind preluate de aparatul de specialitate al primarului.

Proiectul a fost adoptat cu 18 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi două abţineri.

"Ne confruntăm cu o criză bugetară fără precedent pe care ne-a lăsat-o moştenire fosta administraţie. Vorbim despre un deficit de 1,2 miliarde lei care poate duce, cât de curând, la intrarea instituţiei în incapacitate de plată şi la imposibilitatea susţinerii salariilor angajaţilor, a plăţii utilităţilor sau a cheltuielilor cu asistenţa socială.

ADVERTISING

Prin adoptarea măsurii de reorganizare a direcţiilor din subordinea Consiliului local, am făcut un prim pas în depăşirea crizei financiare. Mulţumesc consilierilor locali pentru votul de astăzi şi pentru gestul de responsabilitate de care au dat dovadă.

Au demonstrat tuturor că au înţeles gravitatea situaţiei în care se află bugetul local şi că interesul public ne cerea să luăm astfel de măsuri urgente", a declarat primarul Clotilde Armand.

Ea a susţinut că Administraţia Pieţelor, Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice şi Centrul Cultural au "deficienţe mari în gestionarea banului public".

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Plăți eșalonate în 2021

Al doilea pas propus pentru redresarea situaţiei financiare constă în eşalonarea plăţilor.

"V-am trimis nota trimisă tuturor direcţiilor primăriei, unde explic că nu putem să asigurăm decât 15% din plăţile pe care le avem acum de efectuat, restul trebuie eşalonat în 2021", le-a spus primarul Sectorului 1 consilierilor locali.

Clotilde Armand a vorbit şi despre necesitatea unei reevaluări a relaţiilor cu compania de salubritate Romprest. "Este un punct important, pentru că Romprest reprezintă între un sfert şi o treime din bugetul nostru şi (…) cei care verifică facturile Romprest au găsit nişte servicii facturate, dar neprestate", a explicat ea.

ADVERTISING

Potrivit primarului, autoritatea locală va trebui să aibă un plan pentru eficientizarea tuturor serviciilor din subordine şi să acorde o atenţie maximă la cheltuirea banului public.

"Vorbesc de contracte prezente şi viitoare, vorbesc de desfăşurarea achiziţiilor, vorbesc şi de recuperarea prejudiciului când au fost nişte contracte defectuoase", a indicat Armand.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇