Claudiu Târziu explică rolul lui Simion în AUR: Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem!

Claudiu Târziu explică rolul lui Simion în AUR: Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Co-preşedintele AUR Claudiu Târziu explică modul în care împarte cu George Simion conducerea partidului, el arătând că acesta din urmă „e cu organizarea, cu drapelul şi portavocea în mână”, în timp ce el este cel care se ocupă de formarea viitorilor demnitari ai României.

În ceea ce priveşte eventualele conflicte interne, Târziu spune: „Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem să-l dăm afară pe George, nu se pune problema aşa”.

„Sunt pe o funcţie egală cu George Simion, sunt co-preşedinte, împărţim funcţia de preşedinte al partidului, dar ne-am împărţit foarte bine rolurile.

ADVERTISING

El este cu organizarea în teritoriu, cu organizarea de manifestaţii, cu drapelul în mână, cu portavocea în mână, eu mă ocup de doctrină, de formarea cadrelor, de formarea viitorilor membri ai Guvernului şi ai structurilor descentralizate ale Guvernului. Am alt rol.

Rolurile acestea sunt complementare şi sunt absolut necesar de îndeplinit amândouă.

O singură persoană le poate face mai greu. Poate că sunt partide care au reuşit să găsească omul care să le facă pe toate. Eu nu cred în asta, eu cred în puterea echipei”, a afirmat Claudiu Târziu, duminică, la Prima TV.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte faptul că George Simion este celebru pentru transmisiunile live, Claudiu Târziu susţine că acestuia „i se potriveşte foarte bine această activitate, îi place, face bine faţă camerelor de luat vederi”.

În schimb, Târziu spune despre sine că nu este „ahtiat după imagine”.

Târziu precizează că au decis ca partidul să fie unul cu mai mulţi lideri, pentru că astfel „este şi mai greu de demantelat, de dezechilibrat şi de eliminat”. 

Co-preşedintele AUR exclude ideea existenţei unor dispute în interior la nivelul conducerii, el spunând că nu se pune problema să fie exclus preşedintele fondator şi „principalul vector de imagine al partidului".

ADVERTISING

„Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem să-l dăm afară pe George, nu se pune problema aşa, nici n-a fost vreo discuţie în acest sens, a fost o intoxicare de presă. (...) Noi suntem fraţi în primul rând, suntem fraţi de crez politic şi cred eu că suntem fraţi şi prin ceea ce simţim unul faţă de celălalt, aşa încât noi nu o să vorbim niciodată în termenii pe care îi relatează anumite organe de presă.

Am dezminţit asta imediat ce a apărut, dar nu am putut opri avalanşa de minciuni”, susţine Târziu.

Europa Liberă a relatat că atunci când a apărut ideea cu Călin Georgescu - preşedintele de onoare al AUR s-a produs o falie în partid şi acesta ar fi un punct cert de ruptură între George Simion şi Claudiu Târziu. Numele lui Călin Georgescu a fost avansat ca viitor preşedinte de onoare al AUR, propunerea fiind făcută pe 24 ianuarie. Subiectul fusese discutat şi la finalul anului trecut, într-o reuniune informală în Maramureş, după cum a precizat Simion pentru Europa Liberă.

Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal care îl vizează pe Călin Georgescu, pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid şi crime de război, precum şi promovarea de idei, concepţii şi doctrine fasciste şi legionare, după declaraţiile acestuia despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇