Ciucă, despre un tandem președinte-premier: E prematur să ne pronunțăm azi

Ciucă, despre un tandem președinte-premier: E prematur să ne pronunțăm azi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicolae Ciucă nu crede că românii vor obosi dacă votează trei duminici la rând.

„În urma discuțiilor pe care premierul le-a avut cu celelalte partide politice a rezultat cât se poate de clar că toate celelalte partide au solicitat ca alegerile să aibă loc la termen și să nu existe această variantă a alegerilor comasate. S-a ținut cont de toate aceste opțiuni și, de asemenea, de încadrarea în prevederile legale, astfel încât să putem, să avem un calendar în conformitate cu prevederile legilor în vigoare”, spune Nicolae Ciucă.

ADVERTISING

Întrebat dacă electoratul nu va fi obosit, în condițiile în care va merge trei duminici consecutive la vot, liderul PNL afirmă: „Din discuțiile care le-am avut a reieșit că s-a ridicat această problemă și partidele politice au zis că nu este nicio problemă dacă au loc alegerile pe 1 Decembrie. 1 Decembrie este sărbătoarea noastră națională, poate și o sărbătoare a democrației în același timp”.

ADVERTISING

De asemenea, el a fost chestionat cu privire la o declarație a lui Marcel Ciolacu, care spunea în primăvară că e exclus să avem alegeri de ziua națională.

„Nu știu despre declarația respectivă. În momentul de față, ținând cont de toate aceste discuții și analiza pe prevederile legale a reieșit că acesta e calendarul care va fi adoptat astăzi prin hotărâre de guvern”, menționează Nicolae Ciucă.

Despre un eventual tandem președinte-premier negociat între cele două tururi ale prezidențialelor, dar și despre continuarea guvernării PSD-PNL, președintele liberal apreciază: „În acest moment vă vor spune că fiecare dintre partide va avea propriul candidat. (...) E prematur să ne pronunțăm azi ce se va întâmpla în decembrie. (...) Dacă ne uităm și la rezultatele obținute la locale și la consistența actuală a valorii politice a celor două partide, se poate discuta despre o abordare similară pentru guvernarea din 2025”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇