Cîţu și Orban îi răspund lui Dan Barna: În Constituţie spune foarte clar cum se face o remaniere. Premierul are ultima decizie

Cîţu și Orban îi răspund lui Dan Barna: În Constituţie spune foarte clar cum se face o remaniere. Premierul are ultima decizie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu a declarat, chestionat despre afirmaţiile lui Dan Barna şi dacă prim-ministrul are dreptul exclusiv de a remania membri ai Guvernului, că respectă Legea fundamentală, iar în Constituţie scrie foarte clar cum se face remanierea şi că prim-ministrul are ultima decizie.

„Ştiu că această discuţie e interesantă pentru dumneavoastră din alte puncte de vedere. Eu respect Constituţia şi în Constituţie spune foarte clar cum se face o remaniere. Restul, discuţii politice, ce se întâmplă în spate, asta este altceva. Dar atributul remanierii, aşa cum spune Constituţia, în momentul în care se ia o decizie este doar decizia premierului şi premierul are ultima decizie.

ADVERTISING

În rest, discuţii putem să avem şi vom avea discuţii tot timpul, dar eu vorbesc despre Constituţie şi atribuţiile fiecărei persoane în Guvernul României, conform Constituţiei”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, chestionat dacă are sau nu dreptul exclusiv premierul de a remania miniştrii sau trebuie acordul partenerilor de coaliţie.

Reacția lui Orban

Pe marginea acestui subiect a comentat și Ludovic Orban, șeful PNL și președintele Camerei Deputaților.

„Dacă vă interesează acest subiect, citiți Constituția. Știți foarte bine care e procedura. Procedura spune că mandatul unui ministru încetează prin demisie, prin, Doamne ferește!, deces sau prin demitere. Demiterea se face la propunerea premierului, prin decizia președintelui. Noi ne dorim ca fiecare ministru să aibă performanță, să nu fie necesară remanierea niciunui ministru”, a spus președintele PNL, Ludovic Orban, citat de Mediafax.

ADVERTISING

Ce a spus Barna

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, marți, că nu se discută în acest moment în Guvern despre eventuale remanieri, arătând că există evaluări permanente pe care fiecare partid din coaliţie le face în privinţa propriilor miniştri şi care vizează modul în care activitatea acestor pune în practică programul de guvernare.

„Fiecare partid are propria sa echipă şi e responsabil de performanţa acelei echipe”, adaugă Dan Barna.

Întrebat în contextul acestor afirmaţii, dacă premierul nu va putea remania un ministru de la USR-PLUS fără acordul formaţiunii care l-a propus, vicepremierul Dan Barna a răspuns că remanierea unui ministru de la alt partid de către premierul liberal ar presupune „remanierea întregii coaliţii”.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇