Cîţu dă semnale că personalul din sistemul public va trebui să fie ori vaccinat, ori testat

Cîţu dă semnale că personalul din sistemul public va trebui să fie ori vaccinat, ori testat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu susţine că angajaţii de la stat trebuie să fie vaccinaţi sau testaţi, dacă intră în contact cu cetăţenii.

Florin Cîţu a fost întrebat, sâmbătă, la Botoşani, ce se întâmplă cu personalul medical care nu a fost vaccinat. 

“Vă spun opinia mea personală şi discutăm după aceea care va fi soluţia. Cred că nu doar personalul medical, ci şi personalul din învăţământ, şi personalul din Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale, angajaţii din sistemul public care lucrează în sistemul bugetar ar trebui cu toţii să fie vaccinaţi sau testaţi. Este varianta pe care eu o voi propune.

ADVERTISING

Vom vedea, în funcţie de discuţiile cu specialiştii, care va fi varianta aprobată. Vom discuta şi în coaliţie şi vedem, dar eu cred că, acolo unde intră în contact cu cetăţenii, trebuie să fim responsabili”, a declarat Florin Cîţu, citat de Agrerpres.

Până acum, ministrul Sănătăţii a propus ca personalul sanitar nevaccinat să se testeze periodic pe banii proprii, însă sindicatele s-au opus vehement şi varianta nu a găsit susţinere în coaliţie.

Cum au reuşit Franţa şi Italia

Un exemplu de bune practici pentru România ar putea fi decizia Franţei, care a impus vaccinarea în Sănătate şi alte domenii publice, în aşa fel încât până acum 83% din personalul sanitar s-a vaccinat, iar premierul anunţă sancţiuni pentru cei care nu o fac până la 15 septembrie. În plus, până la începutul şcolii, 89% din personalul din Educaţie va fi vaccinat complet.

ADVERTISING

Pe de altă parte, putem urma şi exemplul Italiei, unde s-a impus vaccinarea inclusiv în Educaţie şi s-a ajuns că mai mult de 90% din angajații școlilor sunt inunizaţi deja. Cei care au făcut vaccinul sau au certificatul verde merg la școală, ceilalți angajaţi vor fi suspendați, a precizat ministrul Educației, Patrizio Bianchi.

În schimb, la noi, cele mai recente date arată că abia:

  • 60% din personalul din Educaţie este vaccinat.
  • 30-40% dintre angajații IGSU s-au vaccinat
  • 39% dintre polițiști și jandarmi s-au vaccinat
  • 60% dintre militari sunt imunizați
ADVERTISING

În condițiile în care specialiștii se așteaptă la peste 4.000 de cazuri zilnice, începând cu jumătatea lunii septembrie, vaccinarea sub așteptări a celor care cu adevărat sunt lucrători esențiali nu va face decât să înrăutățească o situație deja complicată.

Citeşte analiza Cine guvernează, cine merge la mall și cine e țapul ispășitor despre necesitatea impunerii unor restricţii, care să îi determine pe români să se vaccineze, având în vedere că ne îndreptăm cu paşi repezi spre un climax al valului 4.

Vezi şi: De ce nu se mai vaccinează esențialii?

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇