Ciolacu spune că și el, și Firea l-ar contracandida pe Ludovic Orban la prezidențiale și promite un PSD ”altfel” până atunci

Ciolacu spune că și el, și Firea l-ar contracandida pe Ludovic Orban la prezidențiale și promite un PSD ”altfel” până atunci
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marcel Ciolacu a declarat, întrebat joi la Botoşani despre o posibilă candidatură a lui Ludovic Orban la alegerile prezidenţiale, că nici lui, nici Gabrielei Firea nu le este frică să fie contracandidaţii liderului PNL.

„Pentru PSD nu e nicio urgenţă. Aşteptăm congresele PNL şi USR-PLUS. Îi urez succes domnului Orban. Întâi să fie reales. Pe urmă, mai vedem. Sincer acum, chiar de Ludovic Orban cred că nici mie, nici doamnei Gabriela Firea nu ne este frică să fim contracandidaţii dânsului”, a afirmat Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

El a adăugat că statutul PSD va fi modificat la congresul partidului, astfel încât să existe alegeri preliminare privind candidatul formaţiunii la prezidenţiale. Ciolacu a mai spus că PSD va fi altfel decât alte partide, pentru că şeful formaţiunii nu va mai fi automat şi candidatul la prezidenţiale.

„Noi am venit cu o modificare la statutul PSD, pe care o să o facem în cadrul congresului, în care să rupem această paradigmă în care preşedintele de partid era automat şi candidat pentru funcţia de preşedinte al României.

Ca să avem nişte alegeri preliminare şi am vorbit asta şi astăzi cu domnii primari, toţi primarii, viceprimarii, aleşii locali să participe la aceste alegeri preliminare şi să aleagă pe cine consideră ei că este cel mai bine dintre cei care doresc să participe la această cursă.

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, să nu mai fie o decizie a unui număr restrâns de membri de partid, această decizie din punctul meu de vedere e cea mai importantă decizie pe care o ia un for al partidului. La noi va fi altfel decât la domnul Orban”, a explicat Ciolacu. 

Ludovic Orban a declarat că ştie că, odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al PNL, trebuie să ia foarte în serios şi candidatura la preşedinţia României. El a precizat că va face analize serioase, pentru ca alegerile să fie câştigate cu cel mai bun candidat.

ADVERTISING

”PSD este pregătit în orice moment să îşi asume guvernarea”

În același timp, Ciolacu spune PSD nu se dă înapoi nici de la a prelua guvernarea.

„Eu nu vreau să-l dezmint pe preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, care spunea că Parlamentul nu mai reflectă realitatea. Îl anunţ oficial că, după trei luni de când a revenit Guvernul său, Parlamentul nu mai reflectă realitatea. Dacă mergem mâine la vot, vom avea o altă structură a Parlamentului.

Lucrurile s-au întors foarte repede. PSD este pregătit în orice moment şi are specialiştii necesari pregătiţi la orice oră din zi şi din noapte şi să îşi asume această guvernare.

Am spus că PSD este capabil şi îşi asumă o guvernare în plină criză sanitară şi economică”, a subliniat Marcel Ciolacu, întrebat dacă este în interesul social-democraţilor în prezent să revină la guvernare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇