Ciolacu și-a cerut scuze pentru că a stat fără mască la restaurant, cu mulți oameni la masă: Am transmis un semnal greșit

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a cerut scuze pentru faptul că nu a respectat prevederile privind distanţarea şi măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, când a fost la restaurant.

Marcel Ciolacu a explicat, luni seară, la B 1 TV, că a ieşit la masă cu familia sa, a stat pe terasa restaurantului, iar când s-a făcut frig au intrat.

”A fost o greşeală, recunosc. Când a venit să mâncăm ne-am despărţit şi am stat la mese separate. Până la urmă, a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte. Fiecare dintre noi avem astfel de momente, chiar pentru scurtă durată”, a declarat Marcel Ciolacu.

ADVERTISING

Ciolacu a precizat că nu a fost o petrecere sau o sărbătorire, ci a vrut să mănânce cu familia.

În realitate, în imaginile apărute în presă se poate vedea cum Ciolacu stă la o masă cu alte 10 persoane, printre care și Mihai Tudose, fără să poarte nimeni mască. Imaginile au fost surprinse la restaurantul unei pensiuni din stațiunea Sărata Monteoru, județul Buzău.

Șeful PSD spune că nu e infractor sau interlop

Ciolacu a catalogat momentul venirii poliţiştilor drept ”un pic exagerat”.

”Totuşi, nu sunt infractor, nu sunt interlop. Puteau să existe şi alte metode de a comunica. Mi s-a părut un pic exagerat. Nu am văzut IGPR-ul să facă conferinţă de presă după ce premierul a băut şi fumat în birou. Dubla măsură mi s-a părut un pic exagerată. (...) A fost Poliţia la Guvern şi nu ştiu eu? La biroul primului ministru?”, a mai declarat Ciolacu.

ADVERTISING

El a recunoscut, însă, că a greşit.

Eu cred că e o greşeală fiindcă am transmis către ceilalţi români un semnal greşit, de aceea îmi şi cer scuze”, a mai afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că dispute precum cea legată de ieşirea sa la masă împreună cu familia vor continua”, în contextul campaniei electorale, adăugând că ”temele României sunt cu totul altele”.

”Situaţia din România devine una tragică, trebuie să fim corecţi şi să vedem ce ar putea să ne ajute în această criză sanitară”, a mai afirmat Ciolacu.

ADVERTISING

Prins, fotografiat și amendat

Imagini cu liderul PSD Marcel Ciolacu, în restaurantul unei pensiuni, nerespectând măsurile de distanţare socială au fost difuzate sâmbătă seară de Realitatea Plus, senatorul PSD Lucian Romaşcanu explicând ulterior că au fost trei grupuri la trei mese, că poza e făcută când s-au aşezat toţi la masă pentru scurt timp şi că în urma apelului la 112 făcut de cel care a făcut fotografia, a venit şi poliţia, care nu a constatat nereguli.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Georgian Drăgan a anunţat că toate persoanele care apar în imaginile care îl prezintă pe liderul PSD Marcel Ciolacu la restaurantul unei pensiuni din Buzău au fost identificate şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, din cauza nespectării normelor în vigoare privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV 2, fiind mai mult de 6 persoane la o masă.

Analize pe subiecte la zi pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇