Fie eșecul a slăbit considerabil rațiunea și cel care a pierdut nu poate pur și simplu să revină la viața de dinainte de a avea puterea – ceea ce înseamnă și o raportare autocratică la funcție, fie ea cea de primar sau senator -, fie complexul de superioritate, manifestat ca dispreț batjocoritor, e semnul unei caste superioare – ceea ce înseamnă și o raportare de ciocoi la electorat.
Citește toate textele scrise de Magda Grădinaru
Sunt cele două explicații posibile pentru satisfacția Gabrielei Firea de a fi încă acolo, în Primăria de unde a gestionat decăderea Bucureștilor, pentru că Nicușor Dan, cel care a învins-o electoral, nu a fost încă validat în funcție, în urma unei campanii de șicanare pusă la cale de pesediști.
Gabriela Firea, candidat pe lista PSD pentru Senatul României, a vrut să transmită, fără doar și poate, un mesaj de putere, în care să strecoare și ironia la adresa lui Nicușor Dan, care, se subînțelege, nu e în stare să își preia funcția, înțelegând prin asta să rezolve toate problemele bucureștenilor. E o mare inocență intelectuală aici, pentru că tocmai așa Firea a dat în vileag strategia pe care PSD a folosit-o și în cazul protestelor anti-Dragnea din Piața Victoriei: nesocotirea adevărului, uzarea adversarului, zeflemeaua de bodegă, un fel de limbă scoasă care, dacă nu își vede măsura, arată goliciunea, oricât de ciocoică ar fi ea.
Gabriela Firea nu este la prima ispravă de acest fel. Acum un an, în compania Danei Budeanu – dacă nu știți cine e, nu faceți niciun efort să aflați – a luat în derâdere copiii bolnavi de cancer, de care se îngrijește ONG-ul fondat de Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu. Ținta era Vlad Voiculescu, tehnica aceeași de la Iliescu încoace: batjocura, zeflemeaua măruntă, ciocoismul, mahalaua instaurată la putere.
Și atunci, și acum, Gabriela Firea ura organic, un resentiment primar care nu mai ține cont de rațiune ori de vreo estetică a gestului.
Psihologii s-ar opri asupra rădăcinilor acestui resentiment, care macină omul și îl fac să vadă nu lumea, ci propria viață, într-o oglindă distorsionantă. Iar atunci când imaginea care i se întoarce despre sine este insuportabilă și omul nu are resorturi să îi facă față altfel decât printr-un proces de conștiință, înlocuiște tot travaliul care l-ar face bine cu furie și resentiment. Și imaginea din oglindă se întunecă. Nu e un proces complicat, de vreme ce apare și în povestea Fraților Grimm, Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici.
Gabriela Firea a pierdut alegerile pentru București, dar tot ce a făcut după arată o incapacitate de a asuma și înțelege eșecul. E furioasă, vindicativă, vrea compensații de la partid, nu dă din mâini ceea ce ea crede că e puterea.
Dincolo de asta însă, imaginea puterii care batjocorește funcția este o imagine emblematică a PSD-ului, care vrea astăzi să se reformeze scăpând de Oprișan, dar păstrând patentul, după expresia președintelui Iohannis, al ciocoismului.
Mesajul Gabrielei Firea are o semnificație politică dincolo de nevoia personală de putere: promisiunea PSD că e încă aici și îi place, iar eliminarea lui Oprișan și Nicolae nu schimbă partidul, ci, din contra, asigură prezervarea pesedismului.
Citește și: