Marcel Ciolacu, șeful PSD, a anunțat miercuri că Șerban Nicolae nu va candida la alegerile parlamentare din acest an, întrucât nu a fost propus de nicio organizație.
Șerban Nicolae este fost lider al Comisiei Juridice din Senat și fost lider al senatorilor social-democrați, fiind unul dintre susţinătorii înfocaţi ai schimbărilor aduse Legilor Justiţiei.
”Nu i-am reproșat dlui Șerban Nicolae nicio activitate. Am lucrat cu listele venite de la organizații, cu materialul clientului și dl Serban Nicolae nu a fost propus de nicio organizație să fie pe liste (pentru alegerile parlamentare - n.red.)”, a afirmat Marcel Ciolacu miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
Reacția lui Șerban Nicolae
În replică, Șerban Nicolae a scris pe Facebook că joi va face ”cel mai dureros anunț” privind activitatea sa publică. Alături de mesaj, el a distribuit un articol cu afirmațiile liderului social-democraților.
În plus, Șerban Nicolae a explicat ce a făcut în timpul mandatului său.
”Ce cred eu că vor românii care mi-au dat mandatul de senator al României:
- Să-mi dedic întreaga activitate publică României și poporului român.
- Să apăr dreptul românilor la identitate, demnitate, un trai decent și în siguranță.
- Să combat abuzurile, nedreptățile și hoția.
Asta am făcut!
Am promovat, cu toată priceperea și cu toată energia, legislația care:
- a promovat valorile fundamentale ale identității și demnității românilor - reperele istorice, tradiția, credința, familia, personalitățile;
- a asigurat creșterea constantă, consistentă și durabilă a economiei României, a crescut semnificativ veniturile românilor care trăiesc din muncă cinstită, a susținut libera inițiativă în sectoarele economice-cheie și a urmărit protejarea ultimelor bogății rămase în patrimoniul economic al României - resursele naturale ale solului și subsolului, rezerva de aur și participațiile statului român în economie;
- a înlăturat cauzele unor abuzuri judiciare flagrante și a asigurat reala independență a justiției față de orice ingerință nelegitimă”, se arată în postarea din mediul online;
Șerban Nicolae își încheie anunțul astfel: ”Mâine (joi - n.red.) voi face poate cel mai dureros anunț privind activitatea mea publică. Dar, în viață, o ușă se închide, o alta se deschide”.