Cinica afacere cu sănătatea lui Alexei Navalnîi

Cinica afacere cu sănătatea lui Alexei Navalnîi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicii berlinezi spun că Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Dar guvernul german nu vede prea multe posibilități de a pedepsi Moscova în acest caz.

Ce să credem și ce să nu credem în toată povestea asta? Mai întâi faptele, cel puțin cât știm noi despre ele: Alexei Navalnîi, de ani buni cel mai cunoscut critic al președintelui rus Vladimir Putin, își pierde conștiența în timpul unui zbor intern în Rusia și este dus la o clinică din Siberia unde este tratat.

Vezi și: Miza otrăvirii lui Navalnîi pentru calculele lui Putin în Belarus. De ce contează și pentru România cum va fi îndepărtat dictatorul Lukașenko - Interviu

ADVERTISING

De ce vrea Putin să-l elimine pe Navalnîi? Otrăvirea are legătură cu protestele din Belarus și Khabarovsk

Medicii de acolo au vorbit mai întâi de o "boală de metabolism". Câteva ore mai târziu, bărbatul grav bolnav, aflat într-o comă indusă, a fost transportat totuși la Berlin, după ce autoritățile ruse au amânat nedemn transferul acestuia, se pare pentru a câștiga timp.

Timp necesar pentru ca otrava din corpul lui Navalnîi să nu mai poată fi identificată mai târziu în Germania? Dacă acesta a fost planul, atunci a eșuat. Medicii din Berlin nu au avut nevoie de prea mult timp pentru a constata "foarte probabila otrăvire".

ADVERTISING

Un avertisment voit al Rusiei?

Se vorbește iarăși de o deteriorare serioasă a relațiilor germano-ruse. Așa să fie? Poate că partea rusă nu este deranjată deloc ca posibilul atentat cu otravă asupra lui Navalnîi să fie făcut public pe marea scenă a lumii occidentale?

Ar fi un avertisment clar la adresa tuturor criticilor lui Putin din întreaga lume. Iar președintele rus nu are nicio problemă, se pare, să doarmă noaptea.

Actualul presupus atac asupra unui critic al regimului de la Moscova, atac care nu este primul de acest fel, are loc într-o situație în care nici Europa, nici Germania nu-și permit defel o dispută severă cu Rusia: Europa însăși are probleme să ajungă la o poziție comună pe majoritatea temelor principale care-i preocupă pe cei 27.

ADVERTISING

Fosta prietenie solidă și reciprocă cu SUA este destabilizată câtă vreme la Casa Albă este Donald Trump. Iar evoluțiile din Belarus sunt privite de europeni cu îngrijorare și neajutorare.

Și dacă Putin se decide totuși să-l sprijine pe autocratul de la Minsk Lukașenko împotriva căruia demonstrează sute de mii de bieloruși? Altfel formulat: cine l-ar putea opri pe Putin în acest caz și cu ce mijloace?

Să nu mai vorbim de probleme de durată de genul controversatului proiect energetic Nord Stream 2, criticat aspru nu doar în SUA, ci și în Europa.

Sună cinic și este cinic: soarta lui Navalnîi nu are destulă greutate pentru a reorienta major relațiile cu Moscova, indiferent de reacțiile de indignare stârnite de cazul său în rândul politicienilor germani.

Sancțiunile nu se arată la orizont

Iar reacția guvernului german se înscrie în acest context: cancelarul Angela Merkel și ministrul de Externe Heiko Maas au formulat o surprinzătoare declarație comună în care cer elucidarea cazului Navalnîi.

Dar cu puțin timp înainte, purtătorul de cuvânt guvernamental de la Berlin s-a grăbit să precizeze că Merkel nu l-a invitat oficial în Germania pe Navalnîi. De fapt, opozantul rus a fost adus la Berlin pe cheltuiala unui ONG.

Să sperăm că medicii berlinezi vor reuși să-l ajute pe Alexei Navalnîi să treacă cu bine și peste această criză, cum a făcut și cu altele înainte. Dar la orizont nu se arată nici reajustarea relațiilor cu Rusia, nici măcar noi sancțiuni.

Și nici dorința ca partea rusă să se implice la rândul ei în lămurirea circumstanțelor cazului Navalnîi. Totul este cinic și rușinos. Dar aceasta este situația actuală.

 Jens Thurau

Citește mai multe detalii despre acest subiect:

Uniunea Europeană cere Moscovei "o anchetă transparentă şi independentă" în cazul Navalnîi

Rusia lansează ipoteza unei implicări externe în presupusa otrăvire a lui Navalnîi: Duma de Stat cere anchetă

Kremlinul critică graba medicilor germani de a spune că Navalnîi a fost otrăvit


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇