Coada făcută la „registrul” AUR, pentru a prinde un apartament de 35.000 de euro, e cea mai închegată imagine a dramei României postcomuniste.
Lipsiți de orice reprezentare politică și de orice șansă de a fi relevanți pe agenda politicienilor, oamenii au redus așteptările la a primi măcar ceva.
Sunt puțini cei care sunt convinși că o astfel de împroprietărire în masă, apartamentele de chilipir, se va întâmpla.
Dar posibilitatea de a participa este tot ceea ce acești oameni primesc ca răspuns la nevoile care îi preocupă pe ei.
Participarea la coada AUR a devenit însă pentru ei singura formă de relevanță la care au acces – suntem în fața unei ieșiri a comunităților închise din social media în offline și mecanismul cel mai puternic e acela al fricii de a nu fi lăsat deoparte.
Cel mai mare pericolul nu e credulitatea oamenilor și faptul că sunt trași pe sfoară de un partid populisto-suveranist, ci acela al polarizării sociale gregare, în care noi contra ei este singura formă de relaționare socială. Iar de aici încolo, limbajul urii, invectivele, punerea la zid, rușinarea publică și demascările vulgare se vor manifesta în arenă, afară.
Partidele extremiste au înarmat comunitatea în multe feluri și i-au vânat pe cei singuri
Noreena Hertz, autoarea Secolului singurătății. O pledoarie pentru relațiile interumane (Editura Humanitas), argumentează, într-un interviu acordat spotmedia.ro, că tocmai această frică de a nu fi lăsat deoparte este folosită de politicienii cu platforme extremiste/populiste.
“Am vrut să înțeleg, acum câțiva ani, de ce oamenii votau politicieni precum Donald Trump sau partide ca Alternative fur Deutschland în Germania sau pentru Le Pen, în Franța. Am vrut să înțeleg ce se întâmplă acolo și am intervievat oameni care votau pentru acești politicieni.
Un lucru care reieșea mereu din poveștile lor era despre cât de singuri se simțeau, despre cât de deconectați, izolați și invizibili erau până când și-au găsit comunitatea și apartenența la partidele de extremă dreaptă.
Partidele acestea au înarmat comunitatea în multe feluri și i-au vânat pe cei singuri.
Dacă ne gândim la mitingurile lui Donald Trump, toți oamenii aceia purtând aceleași pălării și cântând aceleași cântece, deși datele științifice arătau că alegătorii lui Hillary Clinton erau mult mai probabil să fie sociabili și să aibă prieteni decât alegătorii lui Donald Trump.
Știm și că alegătorii lui Le Pen erau mai puțin înclinați să aibă prieteni decât cei care votau pentru partidele centriste din Franța.
În mod obișnuit, partidele de extremă dreapta sunt cele care susțin retorica apartenenței și a comunității. Și au făcut și altceva foarte eficient, au pus în joc un alt aspect al singurătății, și anume că, atunci când suntem singuri, avem tendința de a vedea lumea ca pe un loc mai ostil și mai amenințător. Este parțial din cauza răspunsului fiziologic de tip „luptă și fugi” care se întâmplă în corpul nostru atunci când suntem singuri.
Când suntem singuri, avem aceste sentimente de tip „luptă sau fugi” și vedem lumea, în medie, ca pe un loc mai amenințător. Politicienii de extrema dreaptă speculează asta, vorbind despre acest sentiment de neapartenență și promițând că poți fi alături de noi, în vreme ce ceilalți oameni, cei groaznici, care te amenință, vor fi îndepărtați. În diferite țări se aleg ținte diferite, fie că sunt imigranți, fie că sunt femei, fie că sunt oameni de culoare.
ASTĂZI PE SPOT:
Deci singurătatea ne afectează democrația, economia și sănătatea noastră, fizică și psihică”.
Singurătatea la care se referă Noreena Hertz este cea dată de decuplarea de apartenența la o comunitate/societate.
Efectul nemijlocit al felului în care politicienii de la putere, cu precădere președintele, au deteriorat contractul de reprezentare politică este acest sentiment puternic de izolare, de existență pe cont propriu, într-un mediu ostil.
Pasul al doilea este intrarea în scenă a populiștilor, extremiștilor, a forțelor terțe de manipulare externă care construiesc un adevărat trib din punerea laolaltă a acestor oameni. Or, simplul fapt de a-i pune laolaltă, în comunitățile din social media mai întâi, face posibilă strategia ulterioară de radicalizare.
Avem în față comunități unite de acest mecanism al radicalizării, care face posibilă nu prăbușirea prețurilor imobiliare, odată ce AUR ar prelua puterea, ci o formă de violență politico-socială care pretinde a fi îndreptățită.
Cum ieșim din asta
"Întrebarea este dacă acest partid este un partid real sau o creație a tehnologiei politice sau a serviciilor secrete românești". Afirmația îi aparține lui Anton Șehovțov, analist specializat în instrumentele de manipulare ale Rusiei din Occident, autor al unui volum despre cum folosește Moscova extrema dreaptă din Occident.
Suspiciunea rezonabilă că AUR a fost infuzat intern, cât să joace rolul răului cel mai mare, trimite mingea la partidele-mamut din România.
La fel ca în cazul alegerilor europene și locale, eurolocalele struțo-cămilești, strategia mainstream-ului este să lase spațiu de creștere pentru aceste triburi radicalizate, pentru a alimenta logica ei versus noi.
Pentru ei, rezultatul e bun: moderații nu mai au loc pe agendă, societatea e în alertă maximă și cu cât mai grotești temele servite, cu atât mai mare aderența la ele.
Pe termen scurt și în lipsa responsabilității politicienilor de la putere, a instituțiilor, e vorba doar despre limitat pagubele. E ceea ce a făcut președintele Emmanuel Macron în Franța, dar Franța a avut acest avantaj al voinței politice de a limita ascensiunea extremismului.
Pe termen mediu și lung, Noreena Hertz vorbește despre investiția în comunități reale, sociale, cu proiecte comune în termeni de așteptări sociale, nu de resentimente care să unească.
“Nu e suficient doar să le recunoaștem existența, ci este vorba și despre modul în care stabilim prioritățile, cum cheltuim banii, cum alegem ceea ce contează. Trebuie să admitem faptul că există adesea o relație între acest sentiment de excludere și de lipsă de apartenență și starea economică.
De asemenea, trebuie să admitem că o parte a problemei este că a existat și există o subfinanțare cronică în întreaga lume, inclusiv în România, a ceea ce eu numesc infrastructura comunității. O subfinanțare a bibliotecilor publice, a parcurilor publice, a cluburilor de tineret, a centrelor comunitare.
Oamenii au nevoie de spații fizice în care să se poată reuni și să facă lucruri împreună. Trebuie să existe aceste spații seculare, nepartizane, în care oamenii să poată petrece timp și să facă lucruri împreună.
Eu cred că, de fapt, politicienii pot face și mai multe pentru a vorbi cu electoratul care s-a îndreptat către politicienii populiști de dreapta într-un mod semnificativ, dar este importantă admiterea faptului că acest electorat are nevoie de recunoaștere.
În același timp, politicienii trebuie să facă ceva pentru a opri dezinformarea și ura pe care le propagă rețelele sociale, ceea ce este cu siguranță o parte mare a problemei, atât pentru singurătate, cât și pentru democrație”.