Prieteni închiriați, influenceri plătiți să mănânce cu tine pe Zoom, robot care să stea cu mama bolnavă și Fomo, teama de a rata ceva din social media. În pofida sutelor de prieteni din social media însă, foarte mulți oameni rămân singuri, iar asta îi îmbolnăvește fizic, le induce sentimentele de non-apartenență socială și de excludere și îi face astfel pradă ușoară pentru politicienii extremiști și populiști care cu asta se ocupă, cu învrăjbirea. Plătim costurile singurătății cu sănătatea, economia și democrația noastră.
Noreena Hertz a început să studieze singurătatea înainte de pandemie și a făcut o serie de interviuri atât cu studenții ei, cât și cu oameni care votau cu lideri și platforme politice populiste și extremiste. Ce îi făcea pe oameni să o voteze pe Marine le Pen? Cum s-a ajuns la Brexit? Cum a convins Donald Trump? Răspunsul a fost puternic: singurătatea socială, sentimentul că nu aparțineau niciunei comunități, că erau excluși din reprezentarea politică, că politicienii și elitele nu îi vedeau. Iar politicienii populiști se pricep cel mai bine să intre în această arenă și să polarizeze, să lucreze cu ura, să ne asmută unii contra celorlalți, să dea celor care se simt nereprezentați sentimentul că acum aparțin unui grup.
După ce a predat zece ani la Cambridge, Noreena Hertz a ajuns în 2014 la University College London, unde este profesor onorific la Institutul pentru Prosperitate Globală. Cartea Secolul singurătății. O pledoarie pentru relațiile interumane (Editura Humanitas) este considerată un bestseller mondial. Noreena Hertz este numită de The Observer, „unul dintre cei mai influenți lideri de opinie“, iar Vogue o consideră „una dintre cele mai puternice femei din zilele noastre“.
Noreena Hertz, ați scris despre singurătate. Cum s-a schimbat singurătatea în ultimele decenii? Sunt oamenii astăzi mai singuri decât erau acum jumătate de secol? Și care sunt cauzele majore care au schimbat această paradigmă în care gândim și vorbim despre singurătate?
Toate sunt niște întrebări grozave. Cititorii pot să nu fie conștienți de măsura în care singurătatea a crescut în ultimele decenii. Știm acest lucru, deoarece singurătatea a început să fie măsurată de oamenii de știință socială încă din anii 1970, deci avem o mulțime de date din anii 1970 pe care le putem compara. Ceea ce este clar este că în ultimii 50 de ani, progresiv și apoi accelerându-se cu adevărat de prin 2010, am văzut cum singurătatea crește într-un ritm alert. În Statele Unite, unul din cinci mileniali nu are nici măcar un singur prieten. În Marea Britanie, doi din cinci oameni cu vârsta sub douăzeci și cinci de ani sunt singuri întotdeauna sau cel mai adesea. Tot în Marea Britanie, doi pensionari din cinci nu au nici măcar un animal de companie.
În România, o treime din populație se simte singură adesea sau întotdeauna, în vreme ce 16% dintre oameni se simt singuri aproape tot timpul. De fapt, România este una dintre cele mai singuratice țări din Europa, se pare, din păcate.
Practic, aceasta este o criză globală. Și te întrebi de ce, ce s-a întâmplat? Grea întrebare. Cred că există o serie de factori în joc aici. În primul rând, pur și simplu facem mai puține lucruri împreună cu alți oameni decât am făcut în trecut. Este mai puțin probabil să mergem la biserică. Este mai puțin probabil să fim membri ai unui club sau sindicat. Este mai puțin probabil să fim membri ai asociațiilor de părinți și profesori ai copiilor noștri. Deci facem mai puține lucruri împreună. Aceasta este o tendință constantă pe care am văzut-o la nivel global.
Apoi, desigur, există urbanizarea și provocările pe care aceasta le aduce. Nu e vorba de faptul că orașele sunt neapărat mai singuratice decât comunitățile rurale, dar ceea ce face urbanizarea este că până și oamenii din comunitățile rurale se simt adesea lăsați în urmă, pentru că sunt lăsați singuri. Și oamenii din orașe sunt adesea singuri pentru că nu au infrastructura și sistemele de sprijin social în noul loc în care se mută.
Apoi, desigur, un alt factor și un motiv important pentru care am devenit atât de singuri în ultimele decenii este ceea ce aș numi mentalitatea neoliberală și prin asta mă refer la genul de ideologie care s-a instalat în Occident din anii 1980.
Această paradigmă economică nu a schimbat doar modul în care întreprinderile interacționau și modul în care era condusă economia, ci a schimbat și modul în care ne vedem pe noi înșine și ce calități prețuim la noi înșine sau unii la ceilalți. Mentalitatea neoliberală este cea în care prețuim calități precum competitivitatea, în detrimentul altor calități precum colaborarea, ajutorul și împărtășirea gândurilor. Și vedem asta chiar și în versurile cântecelor pop din anii 1980, vedem cum cuvinte precum „noi” au fost în mod constant înlocuite de expresii precum „eu însumi”. Am devenit mult mai concentrați pe noi înșine, mai interesați de persoana proprie și am încetat să mai prețuim conexiunea și colaborarea.
Și apoi, desigur, sunt telefoanele noastre moderne. Sunt lucruri care apar foarte clar de prin 2012, de când oamenii au început să adopte smartphone-urile în masă și mai ales de când au apărut rețelele sociale. De atunci vedem cum nivelul de singurătate crește continuu, mai ales în rândul tinerilor. Mi-am început cercetarea fără a-mi fi foarte clar dacă există o relație între singurătate și social media, pentru că, desigur, intuitiv, ai putea crede că social media te face să te simți mai conectat. Dar, de fapt, cercetarea arată foarte clar contrariul. În multe privințe, eu cred că rețelele sociale sunt industria tutunului secolului al XXI-lea și trebuie reglementate ca atare, din cauza daunelor pe care le provoacă sănătății noastre mintale, în special în rândul tinerilor.
Când am intervievat tineri, ei îmi spuneau despre cum postau pe Instagram și apoi așteptau, în speranța că cineva va aprecia una dintre postările lor și cum se simțeau devastați, extrem de singuri, de excluși și izolați, când asta nu se întâmpla. Sau adolescenți care au spus că prietenii lor le-au spus că nu ies după școală în oraș și apoi și-au văzut prietenii postând pe rețelele de socializare și s-au simțit din nou atât de izolați și de singuri. Nu e vorba despre faptul că acești copii nu ar fi putut fi excluși și în trecut, dar în trecut, un adult din viața lor ar fi văzut probabil că sunt excluși și ar fi putut interveni. În plus, rușinea excluderii și izolării le marchează existența mult timp.
Deci telefoanele, faptul că facem mai puține lucruri unul împreună cu celălalt, urbanizarea, ceea ce eu numesc mentalitatea neoliberală, toate acestea sunt cauze ale singurătății în zilele noastre.
Și apoi a venit pandemia, creând propriul set de probleme în jurul singurătății, făcând oamenii să se simtă și să fie chiar și mai izolați și, totodată, accelerând trecerea noastră către viața digitală. Adică accelerând această tendință de a comanda mâncarea direct dintr-o aplicație, mai degrabă decât a merge la o cafenea, a face yoga pe Zoom, mai degrabă decât a merge la o sală de sport și, prin urmare, am ajuns să ne privăm de acele interacțiuni față în față, adică de ce este foarte important pentru a ne ajuta să ne simțim conectați.
Există un mare paradox aici, deoarece puterea rețelelor sociale crește și cu cât sunt mai mulți prieteni în lista ta, deoarece aproape toate conturile de rețele sociale au acum cel puțin câteva sute de prieteni, cu atât cresc mai mult atomizarea individului și singurătatea socială. Este social media un instrument de atomizare socială?
Da, cred că face două lucruri negative. În primul rând, după cum spuneți, există un paradox în anumite privințe, pentru că avem acest număr mai mare de prieteni, dar prieteniile sunt foarte superficiale. Adică, dacă te uiți la prietenii tăi de pe Facebook, pe câți dintre ei ai putea să-i suni într-un moment în care ai nevoie de ajutor? Probabil pe foarte puțini. Deci există un fel de superficialitate a prieteniei, cred că asta este o problemă.
Și apoi, desigur, există atomizarea și fragmentarea pe care rețelele de socializare o accelerează, parțial pentru că tonul de pe rețelele de socializare tinde să fie foarte agresiv și toxic, încât de multe ori doar asistând la asta te face să te simți mai izolat și mai singur, pentru că te simți detașat de această lume îngrozitoare la care ești martor.
Din păcate, într-un procent mare de cazuri, oamenii chiar se confruntă cu un tip sau altul de abuz sau de bullying pe rețelele de socializare, în special tinerii. O treime dintre studentele britanice, de exemplu, au suferit abuzuri pe rețelele sociale.
De asemenea, ne simțim din ce în ce mai deconectați de cei din jurul nostru. Suntem singuri nu numai în sensul de a ne simți deconectați de prieteni și familie, ci și singuri în sensul de a ne simți deconectați de toți concetățenii noștri.
Singurătatea, așa cum spuneți, nu se limitează la a nu avea prieteni, ci implică și acest sentiment de non-apartenență socială. Aș vrea să explicăm puțin acest sentiment. De unde vine și la ce duce?
Noi suntem ființe sociale, conectate. Este marcat în felul nostru de a fi, în trecutul nostru evolutiv, că avem nevoie să fim alături de alți oameni și să nu ne simțim singuri. Dacă te gândești la oamenii cavernelor, ei vânau și se adunau în triburi, formau comunități, lucru important pentru propria lor supraviețuire. Așa că atunci când simțim că nu aparținem unei comunități, când ne simțim singuri, este de fapt un sentiment profund dureros, dureros mental. Există o legătură între singurătate și probleme mentale, precum anxietate sau depresie, dar și între singurătate și unele afecțiuni fizice. Singurătatea, știm astăzi, dăunează de fapt și sănătății noastre fizice. Pulsul ne crește atunci când ne simțim singuri. Ne crește tensiunea arterială, nivelul de cortizol crește și el.
S-a stabilit că singurătatea este la fel de dăunătoare pentru sănătate ca și fumatul a 15 țigări pe zi. Este incredibil, dar adevărat. Dar cei mai mulți dintre noi nici nu ne gândim la asta. Sentimentul de neapartenență este un sentiment foarte dureros, iar consecințele sale sunt profunde.
Am vorbit despre consecințele asupra sănătății, dar sunt consecințe si pentru economie. Lucrătorii singuri sunt mai puțin motivați, mai puțin productivi, mai susceptibili să renunțe decât lucrătorii care nu se simt singuri.
Totodată, există implicații și pentru democrația noastră. Am vrut să înțeleg, acum câțiva ani, de ce oamenii votau politicieni precum Donald Trump sau partide ca Alternative fur Deutschland în Germania sau pentru Le Pen, în Franța. Am vrut să înțeleg ce se întâmplă acolo și am intervievat oameni care votau pentru acești politicieni.
Un lucru care reieșea mereu din poveștile lor era despre cât de singuri se simțeau, despre cât de deconectați, izolați și invizibili erau până când și-au găsit comunitatea și apartenența la partidele de extremă dreaptă. Partidele acestea au înarmat comunitatea în multe feluri și i-au vânat pe cei singuri. Dacă ne gândim la mitingurile lui Donald Trump, toți oamenii aceia purtând aceleași pălării și cântând aceleași cântece, deși datele științifice arătau că alegătorii lui Hillary Clinton erau mult mai probabil să fie sociabili și să aibă prieteni decât alegătorii lui Donald Trump.
Știm și că alegătorii lui Le Pen erau mai puțin înclinați să aibă prieteni decât cei care votau pentru partidele centriste din Franța.
În mod obișnuit, partidele de extremă dreapta sunt cele care susțin retorica apartenenței și a comunității. Și au făcut și altceva foarte eficient, au pus în joc un alt aspect al singurătății, și anume că atunci când suntem singuri, avem tendința de a vedea lumea ca pe un loc mai ostil și mai amenințător. Este parțial din cauza răspunsului fiziologic de tip „luptă și fugi” care se întâmplă în corpul nostru atunci când suntem singuri.
Când suntem singuri, avem aceste sentimente de tip „luptă sau fugi” și vedem lumea, în medie, ca pe un loc mai amenințător. Politicienii de extrema dreaptă speculează asta, vorbind despre acest sentiment de neapartenență și promițând că poți fi alături de noi, în vreme ce ceilalți oameni, cei groaznici, care te amenință, vor fi îndepărtați. În diferite țări se aleg ținte diferite, fie că sunt imigranți, fie că sunt femei, fie că sunt oameni de culoare.
Deci, singurătatea ne afectează democrația, economia și sănătatea noastră, fizică și psihică.
Dar cum poate răspunde liberalismul? Pentru că este mai ușor să speculezi fricile oamenilor. Este mai ușor să spui „Make America great again” decât să ai o strategie reală bună. Cum putem răspunde ?
Ei bine, cred că primul lucru este că trebuie să recunoaștem că oamenii cu convingeri liberale și centriste trebuie să realizeze ei înșiși că unele dintre nemulțumirile oamenilor care au votat pentru aceste partide sunt de fapt legitime și trebuie să le fie recunoscute. Realitatea este că există o mulțime de oameni care s-au simțit ignorați, izolați, irelevanți și nevăzuți de către politicienii tradiționali. Trebuie să recunoaștem asta, acesta este primul pas.
În al doilea rând, să încerce să abordeze unele dintre preocupările și nevoile lor. Nu e suficient doar să le recunoaștem existența, ci este vorba și despre modul în care stabilim prioritățile, cum cheltuim banii, cum alegem ceea ce contează. Trebuie să admitem faptul că există adesea o relație între acest sentiment de excludere și de lipsă de apartenență și starea economică.
De asemenea, trebuie să admitem că o parte a problemei este că a existat și există o subfinanțare cronică în întreaga lume, inclusiv în România, a ceea ce eu numesc infrastructura comunității. O subfinanțare a bibliotecilor publice, a parcurilor publice, a cluburilor de tineret, a centrelor comunitare. Oamenii au nevoie de spații fizice în care să se poată reuni și să facă lucruri împreună. Trebuie să existe aceste spații seculare, nepartizane, în care oamenii să poată petrece timp și să facă lucruri împreună.
Un alt lucru pe care trebuie să-l facă guvernele este să înțeleagă rețelele sociale. Marea Britanie, cu un guvern conservator, propune o nouă legislație care urmează să fie introdusă, proiectul de lege privind siguranța online, care va defini mult mai multe responsabilități și obligații ale companiilor de social media decât au avut până în prezent. și va impune și amenzi.
Uniunea Europeană ia în considerare o legislație similară, la fel și Suedia. Eu cred că, de fapt, politicienii pot face și mai multe pentru a vorbi cu electoratul care s-a îndreptat către politicienii populiști de dreapta într-un mod semnificativ, dar este importantă admiterea faptului că acest electorat are nevoie de recunoaștere. În același timp, politicienii trebuie să facă ceva pentru a opri dezinformarea și ura pe care le propagă rețelele sociale, ceea ce este cu siguranță o parte mare a problemei, atât pentru singurătate, cât și pentru democrație..
În România, dar nu numai în România, majoritatea partidelor tradiționale imită mai ușor un partid populist decât să ofere o alternativă.
Am văzut același lucru și în Marea Britanie, când Partidul Conservator, sub conducerea lui Boris Johnson, a devenit într-adevăr un partid populist de dreapta, cu tragedia care a ajuns să fie Brexit, un vot despre care acum patru din cinci britanici spun că și-ar fi dorit să nu se fi întâmplat. Sunt victorii ușoare, nu-i așa?
Dar noi, noi, cetățenii, trebuie să fim fermi că nu vrem acest lucru și că nu îl vom accepta și că avem nevoie de politicieni vizionari curajoși, care să arate că aceste promisiuni false, populiste nu dau rezultate în termeni economici sau sociali.
Avem nevoie de curaj, de vizionari și avem nevoie de noi cetățenii să spunem că nu vom vota pentru acești oameni. Noi suntem parte a soluției.
Vor fi alegeri importante anul viitor, alegeri europene. Dar să ne punem speranța în politicieni nu ar putea fi cea mai bună strategie.
Da, cu siguranță nu trebuie să ne punem niciodată speranța doar în politicieni. Cred că, cu toate aceste subiecte critice de acum, trebuie să ne gândim și la alte strategii, în același timp. Există un rol pe care guvernul poate și ar trebui să îl joace, după cum există, de asemenea, un rol pe care afacerile pot și ar trebui să îl joace, mă refer aici la problema singurătății. Singurătatea este o problemă reală pentru afaceri, având în vedere impactul asupra productivității și motivației și angajamentului. Așadar, eu cred că lucrul important pe care companiile trebuie să-l recunoască este că există problema singurătății la locul de muncă și că trebuie să facă ceva în acest sens.
Vestea încurajatoare este că, de când a apărut cartea mea, și a devenit un bestseller la nivel mondial, am fost abordată de companii din întreaga lume care recunosc aceste probleme și care acum pun în aplicare pași concreți pentru a-și face angajații să se simtă mai conectați.
Și apoi, desigur, suntem noi, fiecare dintre noi. Ce putem face noi ca indivizi? Putem face foarte multe lucruri pentru a ajuta la atenuarea singurătății în comunitățile noastre. Trebuie să ne gândim la lucruri precum magazinele noastre locale, afacerile independente, să le recunoaștem rolul pe care îl joacă în ancorarea și înflorirea comunităților noastre și să ne respingem tentația de a comanda o carte online, mai degrabă decât să mergem la o librărie sau de a comanda ceva dintr-o aplicație, mai degrabă decât să mergem la o cafenea și să sprijinim cu adevărat aceste afaceri locale.
Putem sprijini comunitățile noastre locale încă și mai activ. Ne putem oferi voluntari și face lucruri pentru și în cadrul comunităților noastre, într-un mod mult mai conștient. Putem încerca, apoi, să luptăm cu dependența de rețelele sociale. Eu îmi iau un “Sabat digital” o zi pe săptămână, adică îmi las telefonul deoparte ca să pot fi mai prezentă pentru cei din jurul meu. Este greu, dar o fac.
Putem să ne gândim mai mult la unele dintre acele calități pe care, ca societate, nu le-am mai prețuit în ultimii ani, bunătatea, empatia, preocuparea față de problemele altora, ajutorul reciproc. Ar trebui să ne gândim mai mult la cum putem face să exersăm noi înșine aceste abilități.
Când vine vorba despre alții și apare tentația demonizării celuilalt, ar trebui, dacă într-adevăr acesta este un lucru care ne preocupă, să petrecem mai mult timp cu celălalt, pur și simplu.
A existat o inițiativă genială în Germania, despre care scriu în cartea mea, a pornit de la un ziar, dar s-au implicat oameni din toată Germania. Oameni cu opinii politice foarte diferite, oameni care au fost anti-imigranți, alții care erau pro-imigranți, anti-feministe, dar și feministe convinse, adică tipuri extrem de diferite de oameni. Iar oamenii care s-au înscris, tot ce trebuiau să facă era să susțină o întâlnire de două ore cu o altă persoană, cu opinii opuse, față în față. După întâlnirea asta de două ore, sentimentele unuia față de celălalt erau profund schimbate. Oamenii au spus că au înțeles mult mai mult punctul de vedere al celuilalt. Au spus chiar că ar fi mult mai dispuși să aibă ca prieten o astfel de persoană. Asta pentru că au văzut mult mai clar lucrurile pe care le aveau în comun, nu doar lucrurile pe care nu le împărtășeau.
Așadar, atunci când găsești opiniile altuia îngrijorătoare sau deranjante, cel mai bun lucru de făcut este să încerci să stabilești o relație la nivel uman cu cei care sunt diferiți de tine, acesta este un exercițiu care dă rezultate surprinzător de bune.
Deci putem trăi împreună doar dacă putem avea o conversație reală între noi. Dacă nu, întotdeauna va exista un politician care să-l arate pe celălalt ca pe un țap ispășitor.
Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de acești politicieni și de acești oameni cu limbă de șarpe. Adică trebuie să înțelegem că, adeseori, interesele noastre nu sunt aliniate cu ale lor și trebuie să fim suficient de înțelepți să decidem dacă putem avea încredere în ceea ce ne spun, mai ales când sunt în campanii electorale.
Trebuie să ne facem propriile alegeri, gândindu-ne la felul de lume în care vrem să trăim. Și, desigur, la ce fel de lume vrem să lăsăm moștenire copiilor și nepoților noștri.
Ați spune că Brexitul a fost și el o consecință a singurătății?
Cred că da, în multe privințe, pentru că este același gen de oameni care a votat pentru Trump sau pentru Le Pen, aceiași oameni care s-au simțit ignorați, izolați, nevăzuți, ei au votat în mod disproporționat pentru Brexit. Acum, marea majoritate a acestor oameni regretă decizia de atunci, este adevărat. Regatul Unit se află într-o situație economică foarte dificilă în acest moment. Suntem țara săracă din G7 și Brexit-ul este clar de vină pentru asta.
Trăim în această eră a anxietății sociale ridicate, a pandemiei, a războiului din Ucraina, a evoluției accelerate a inteligenței artificiale. Cum ne reconectăm în acest context? Și, în același timp, integrarea progreselor tehnologice, pentru că un robot care ține companie celor singuri și bătrâni nu poate fi cu totul un personaj negativ. Are și un aspect pozitiv.
Eu nu vreau nicio secundă ca cititorii să creadă că sunt anti-tehnologie, pentru că nu sunt deloc. În cartea mea scriu despre niște povești foarte emoționante culese din Japonia, despre îngrijirea bătrânilor, unde roboții sunt folosiți destul de mult, și sunt cazuri cu femei în vârstă care tricotează bonete pentru roboții care stau cu ele, tocmai pentru că s-au atașat atât de mult de aceștia. Cred că roboții și tehnologia au un rol de jucat în a ajuta la atenuarea singurătății, mai ales având în vedere progresele în inteligența artificială, ceea ce înseamnă că robotul va părea din ce în ce mai uman în interacțiunile tale cu el. Deci eu nu sunt deloc anti-tehnologie, dar cred că trebuie să recunoaștem limitele tehnologiei, să admitem că mai este nevoie de acțiune umană.
Deși roboții, de exemplu, pot alina singurătatea la nivel individual, dacă toți ar fi să ne bazăm doar pe grija și compasiunea roboților, aș fi foarte îngrijorată despre ce ar face asta societății, în ansamblu. Dacă nu am fi forțați să exersăm aceste abilități, de îngrijire a unei rude în vârstă sau de a fi amabili cu un prieten, dacă toate acestea ar putea fi subcontractate roboților, teama mea este că noi toți, umanitatea, am pierde acele abilități definitiv.
Eu sunt pentru tehnologie, îi pot vedea implicațiile și avantajele la nivel individual, dar cred că, în același timp, este absolut crucial să continuăm să exersăm, să îmbunătățim și să căutăm să avem aceste interacțiuni față în față. Acest lucru este de fapt cu atât mai important când vine vorba despre copii.
Unul dintre lucrurile cu adevărat îngrijorătoare pe care le-am văzut în ultimii ani, dintre acele probleme accelerate de pandemie, este cum copiii mici ajung la școală, la vârsta de cinci sau șase ani, fără nici cele mai elementare abilități sociale. În principal se întâmplă asta pentru că părinții petrec prea mult timp stând pe telefoane, astfel încât nu le oferă copiilor educația de bază despre cum să socializeze. Tehnologia poate fi un atu, dar dacă nu o folosim foarte înțelept, poate fi incredibil de dăunătoare pentru societate și pentru viața noastră.
Am văzut asta la tânăra generație, lipsa empatiei și, de asemenea, o creștere a anxietății din cauza pandemiei și din cauza școlii care s-a mutat în online.
Știu lucrurile acestea de la tinerii cu care vorbesc, dar văd și niște cifrele absolut sfâșietoare, cum ar fi procentul de fete care se auto-vătămează în Regatul Unit. M-am uitat la aceste cifre recent și sunt groaznice.
Așadar, mai ales pentru tineri este foarte importantă interacțiunea directă, implicarea în a face lucruri împreună.
Dacă ești părinte, trebuie să faci multe lucruri în afara ecranului, cu copiii tăi, trebuie să-i încurajezi să aibă întâlniri față în față cu prietenii lor, să practice sporturi cu aceștia sau alte activități, să meargă la teatru sau să cânte împreună. Cu cât putem face mai multe lucruri direct cu ceilalți, cu atât vom fi mai puțin singuri. Și cu cât vom exersa mai mult aceste abilități, vom aduce un serviciu crucial societății în ansamblul său.