După cum era de așteptat, Dianei Șoșoacă nu îi este permis în Parlamentul European ce i-a fost în Senatul României.
Episodul de mahala a fost întrerupt și ea a fost evacuată în aplauzele de satisfacție ale plenului.
Că nu are acolo spațiu de manevră pentru apucăturile care au consacrat-o a anticipat și izolarea din partea celorlalte grupuri suveraniste, care i-au refuzat afilierea.
Este, în mod evident, o paria, o ciudățenie, un accident al politicii europene care va fi anihilat.
Dar este ea și un accident pentru România?
Mă tem că dna Șoșoacă întrupează o simptomatologie a României, atât prin manifestări, cât și prin recuzită.
1.Răcnetul este încă din școală un înlocuitor preferat pentru argument. Nu știu dacă există o țară europeană în care se zbiară mai mult. Adulți între ei, soți, colegi, rude, șoferi în trafic, străini pe stradă, în magazin, adulți la copii, copii la adulți, copii între ei.
Cultura dialogului nu prea există, respectul pentru argument e la cote minime. E cu mult mai simplu și mai rapid să îți afirmi supremația și autoritatea zbierând. Răcnetul dă iluzia supremației inclusiv prin faptul că amuțește vocea rațiunii.
În plus, niciunde în România nu se educă și exersează autocontrolul și inteligența emoțională, cultivarea gândirii critice e un lux.
2.Insulta și calomnia sunt forme extinse de comunicare, mai ales în epoca Facebook. Motivele sunt asemănătoare cu cele de la punctul 1. Dialogul cu argumente e dificil, presupune cunoştinţe, autocontrol, răbdare, respect.
Așadar, cei care zbiară din tot rărunchii aruncând vorbe grele și calomnii sunt perfect adaptați la mediu și adesea modele de succes.
3.Recursul la simbolistica religioasă este o altă cheie a succesului. Suntem țara care în loc să facă sisteme de irigații iese cu soborul de preoți în câmp să facă slujbe pentru venirea ploii.
Nu e nimic rău în credință. Dimpotrivă. E rău când arsenalul religios înlocuiește ceea ce ar trebui să fie acțiunea serioasă. Din punctul de vedere al credincioșilor, așa ceva ar trebui să fie considerat o blasfemie.
„Icoana poartă în ea mereu un chip tăcut, smerit, nu descompus de ură și greu de privit. Icoana nu face politică, nu protestează, nu validează războaie, nu expectorează injurii”, a scris pe Facebook fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
4.Manipularea are un teren ideal în România din cauza educației precare și a conspiraționismului extins. Personajele de succes sunt arareori cele care spun adevărul (e drept că nici nu sunt multe), ci acelea care lansează teoriile cele mai șocante și mai conectate cu frustrările profunde ale maselor.
Când Diana Șoșoacă s-a dus în PE cu sacul negru (proprietatea ei!) și botniță, ea nu a făcut nicio dezvăluire, nu a pus o întrebare, nu a emis niciun element de viziune. Pentru electoratul din România a activat niște declanșatoare emoționale. Asta a urmărit și asta a obținut într-o anume măsură, dacă ne uităm la parte dintre comentariile generate de spectacolul ei.
Ce se întâmplă cu noi ca societate
Așa cum este domnia sa, dna Șoșoacă a fost votată de jumătate de milion de români. A făcut pragul electoral spre deosebire de un partid onorabil, precum REPER, și SOS are același număr de eurodeputați precum USR.
Că ne-am făcut sau nu de râs, ca ţară, în PE, e o discuție. Presa străină a relatat pe larg episodul grotesc având ca protagonistă o româncă, aleasă de români. Cum o cheamă, care este istoria ei sunt detalii pe care nu ştiu câți se vor obosi să le rețină.
Dar ceea ce ar trebui să ne preocupe mai mult este ceea ce se întâmplă cu noi ca societate, simptomatologia pe care o reprezintă Șoșoacă.
Și ar mai fi de gândit la diferența dintre felul în care isteriile Dianei Șoșoacă au fost tratate în PE și felul în care manifestări similare au fost tolerate în Senatul României.