Ce spune PSD despre susținerea lui Nicușor Dan la prezidențiale drept candidat unic

Ce spune PSD despre susținerea lui Nicușor Dan la prezidențiale drept candidat unic
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni, despre susţinerea primarului Capitalei la prezidenţiale, ca şi candidat unic, că îi este greu să creadă că va exista un consens în jurul persoanei Nicuşor Dan.

El a precizat că aritmetica spune că, dacă sunt mai puţini candidaţi, cu atât mai mult cresc şansele alegerii unuia din zona democrată, şi că suntem în situaţia în care vom avea iarăşi de ales, când vor veni alegerile prezidenţiale, între un candidat democrat şi un candidat din blocul suveranist.

ADVERTISING

”Nu s-a discutat despre susţinerea cuiva anume în poziţia de candidat la prezidenţiale. (..) Mi-e greu să cred că va exista un consens în jurul persoanei Nicuşor Dan”, a spus Romaşcanu.

Despre scenariul unui tandem preşedinte-premier, purtătorul de cuvânt al PSD a subliniat că orice scenariu este pe masă în acest moment.

”Acel scenariu a funcţionat, din păcate, până la un anumit moment dat, când conducerea de atunci a PNL-ului a decis să o ia pe alt drum. S-a dovedit că au reuşit să obţină jumătate din scorul pe care l-au avut atunci.

ADVERTISING

Orice este posibil, mai ales că suntem în situaţia în care vom avea, iarăşi de ales, când vor veni alegerile prezidenţiale, între un candidat democrat şi un candidat din blocul suveranist”, a arătat Romaşcanu.

Coaliţia România Europeană, formată din mai multe personalităţi şi asociaţii civice, a propus susţinerea comună de către partidele democratice pro-Vest şi societatea civilă a primarului Nicuşor Dan drept candidat independent pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Din Coaliţia România Europeană fac parte: ICDE (Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană), Inițiativa Timișoara, Asociația Împreună pentru A8, Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just), Diaspora 360°, Nürnberg, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, Platforma CentrulPolitic.ro, Asociația #ActivAGPitești, Asociația Acord Diaspora și mai multe personalități.

ADVERTISING

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat despre propunerea venită că analiza abia începe în momentul acesta şi nu e la nivel de persoane, ci e la nivel de toate partidele pro-europene, el arătând că este o chestiune foarte serioasă.

Nicuşor Dan a arătat că pentru moment această analiză o face împreună cu colaboratorii lui de la primărie.

Primarul Capitalei a mai spus că nu a avut contact cu nimeni din partidele politice.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇