Ce se întâmplă dacă Ciucă vrea să demită un ministru? Vasile Dîncu explică

Ce se întâmplă dacă Ciucă vrea să demită un ministru? Vasile Dîncu explică

Premierul din guvernul de coaliție PSD-PNL-UDMR nu va putea să demită un ministru când și cum vrea el, ci va trebui să discute despre asta în coaliție, a declarat președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, care va ocupa funcția de ministru al Apărării în viitorul Executiv Ciucă.

Aceste lucruri vor fi stipulate într-un regulament de funcționare a coaliției care urmează să fie elaborat, a spus Vasile Dâncu, luni seara, la Digi24.

„Am învățat ceva, credem noi, din protocoalele trecute, sau mai bine zis din lipsa de protocol din alianța trecută, care a dus până la urmă și la conflicte și la căderea Guvernului. Noi avem un acord politic în care am stabilit regulile fundamentale pentru luarea deciziilor”, a precizat Vasile Dîncu.

ADVERTISING

„Noi dăm premierului posibilitatea să decidă, însă evident că vom stabili niște reguli de consultare, pentru ca să nu ajungem la conflict.

Și noi am spus că regula fundamentală este: ducem specialiști acolo, în Guvern, și, pe de altă parte, nu acceptăm să ținem doar politic oameni care greșesc și care nu-și îndeplinesc ca lumea sarcinile din Guvern”, a afirmat liderul social-democrat.

Principiul de bază al înțelegerii este de a nu muta problemele politice în Guvern în fiecare moment, a menționat Vasile Dîncu.

ADVERTISING

„Am încercat să păzim Guvernul, să-l lăsăm cu programul de guvernare și să încercăm să gestionăm în Consiliul Coaliției lucrurile care sunt politice și care sunt discutabile. Până la urmă, trebuie să-i dăm premierului și echipei de conducere forța de a lua decizii conform programului de guvernare și conform legii răspunderii ministeriale”, a explicat social-democratul.

„Sperăm că vom reuși, chiar dacă există acest bicefalism în PNL, unde premierul nu este și președintele partidului, dar avem un protocol pe care l-am semnat deja și în zilele următoare cu siguranță că vom lucra și la un fel de regulament de funcționare a coaliției în care vom încerca să punem reguli cât mai precise ca atunci când, de exemplu, premierul are intenția să schimbe pe cineva, să nu se întâmple cum s-a întâmplat în dățile trecute”, a arătat Vasile Dîncu.

ADVERTISING

Cum se va face rotația premierilor

Nu se știe încă sigur cum se va face rotația între premieri, recunoaște liderul PSD.

„Este prima dată când se face rotativă, poate că nu ne-am gândit nici noi la ultimele detalii, cum se va întâmpla procedural acest lucru.

Am hotărât că vom schimba premierul și vom schimba câteva ministere, conform rotativei, adică SGG-ul, Ministerul de Finanțe cu Ministerul de Justiție și mi se pare Ministerul Transporturilor.

Că se va putea face procedural doar prin căderea Guvernului și a merge înapoi cu un nou guvern, dar respectând această majoritate, cât va fi ea în momentul respectiv, sau cum vom face nu ne-am gândit încă, chiar nu am stabilit.

Dar asta este o chestiune pe care juriștii o vor putea stabili prin regulamentul acela de funcționare a coaliției”, a declarat Vasile Dîncu.

Mai mult, se pare că protocolul nu include încă procedura exactă a rotației.

„Cred că în ultima variantă a protocolului vor fi și unele indicații mai precise legat de modul în care se face coaliția, pentru că ne-am dat seama acum că, într-adevăr, opinia publică trebuie să cunoască și detalii, nu numai faptul că noi ne înțelegem și că pe baza unui gentlemen agreement se poate face aceasta”, a recunoscut Dîncu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇