Rusia nu este izolată, este unul dintre mesajele pe care Xi Jinping le-a transmis Occidentului, prin vizita pe care a făcut-o la Moscova.
Dar ce vrea China de la Rusia: să câștige ceea ce Beijingul nu numește război, ci „criza din Ucraina” și să iasă întărită sau mai degrabă să fie vulnerabilă, cu riscul destabilizării interne?
- Pentru China nu este vorba nici de „război”, necum de „agresiune”, și nici de „operațiune specială”, expresii care ne-au devenit familiare de mai bine de un an de zile, ci de "criza din Ucraina";
- La Moscova, Xi Jinping a transmis mai multe mesaje: primul privește afirmarea caracterului independent al politicii internaționale a Chinei; alt mesaj, strâns legat de primul, arată că Rusia nu este izolată.
- China este a doua economie a lumii, după unele criterii este chiar prima, iar potențialul său economic și, de ceva vreme, militar, este considerabil, așa că situarea sa atât de elocvent proclamată alături de alt stat este un fapt care dă de gândit.
- Al treilea mesaj ar putea consta în intenția destul de limpede exprimată de a se implica sau de a fi luată în considerare, în soluționarea acestei „crize”, ca să rămânem în limbajul chinez.
- La prima vedere, triumful Rusiei ar putea să fie interpretat de China ca dovadă suplimentară a declinului în care consideră că se află Occidentul – deci este o ipoteză favorabilă în confruntarea cu țările respective, mai ales a SUA. Alt aspect este posibilitatea ca o Rusie puternică să devină mai puțin dispusă să ofere concesiile de care se bucură în prezent importurile chineze, mai ales de surse energetice și alte materiale.
- Pe de altă parte, înfrângerea Rusiei este și ea o ipoteză complicată – în primul rând, din punctul de vedere al conținutului înfrângerii. Dacă este vorba despre o schimbare de regim la Moscova, ce orientare va avea? Cred că o Rusie pro-occidentală nu are cum să fie prea favorabilă intereselor chineze. Dar dacă vulnerabilizarea totală a Rusiei generează tulburări interne masive – știm că unele scenarii avansează chiar perspectiva celei de-a doua disoluții a statului rus.
Doru Costea, fost ambasador al României la ONU și în China, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center (NSC), București (*Opiniile exprimate aparțin în exclusivitate autorului și nu reprezintă poziția NSC), a analizat, într-un interviu acordat spotmedia.ro, poziționările și mesajele pe care Vladimir Putin și Xi Jinping le-au insinuat, la întâlnirea de la Moscova.
Încă de la începutul războiului dus de Rusia în Ucraina, felul în care se va poziționa China a fost important. Acum, în zilele vizitei la Moscova, este mai clară poziționarea Chinei față de războiul din Ucraina? Ajută în vreun fel Rusiei această vizită, care survine iată și după punerea sub acuzare a lui Putin de către Tribunalul de la Haga?
Este indiscutabilă importanța Chinei față de ceea ce numește ea „criza din Ucraina” – formulă utilizată în articolul din 20 martie semnat de președintele Xi Jinping și publicat în Russian Gazette și care apare și în documentul intitulat „Poziția Chinei față de soluționarea politică a crizei din Ucraina”, dat publicității acum aproape o lună.
Am invocat această caracterizare pentru că exprimă o parte semnificativă a modului în care China interpretează evoluțiile în discuție: în opinia sa, nu este vorba nici de „război”, necum de „agresiune”, și nici de „operațiune specială”, expresii care ne-au devenit familiare de mai bine de un an de zile. Fără îndoială că nu tot ceea ce se petrece în vecinătatea frontierelor noastre este o „criză”, dar la fel de evident este că realitatea din Ucraina este mult mai gravă, mai dramatică și mai periculoasă decât atât.
Poziția Chinei este considerată în analizele ne-chinezești ca fiind de neutralitate pro‑rusă, ceea ce este aproape un oximoron. Este interesant, însă, că opiniile analiștilor ruși se arată a fi mai tranșante: spre sfârșitul anului trecut, directorul general al Russia International Affairs Council, unul dintre cele mai puternice institute de cercetări în domeniu, afirma că sunt eronate aprecierile conform cărora pozițiile chineze ar fi pro sau contra Rusiei – ele sunt pro-China și atât. O opinie asemănătoare a fost exprimată tot de un rus în zilele premergătoare vizitei.
Dacă această vizită este sau nu în folosul Rusiei depinde de ceea ce se va fi întâmplat realmente în cele câteva ore ale discuției informale dintre cei doi președinți din după-amiaza zilei de luni, 20 martie; într-o anumită măsură, de ceea ce se va conveni în planul cooperării bilaterale în perioada următoare; și, probabil, cel mai important, de materializarea sau nu a temerilor privind furnizarea de asistență militară chineză consistentă Rusiei, ca să concentrăm ipotezele la maximum posibil.
Ne sunt cunoscute cifrele schimburilor comerciale care, în 2022, au ajuns la nivele record și în valori absolute, și în ritm de creștere anuală.
Aceste realități trebuie, însă, înțelese prin depășirea imaginii proiectate de documentele oficiale și examinarea în profunzime a conținutului schimburilor, a tendinței evoluțiilor și factorilor care determină cursul lor în timp și a multor alte componente. Or, radiografia rezultată se poate dovedi mult mai complexă și nuanțată, inclusiv pentru evaluarea dimensiunilor eventualului „ajutor” pe care îl asigură Rusiei această vizită.
În fine, întâlnirea celor doi lideri la Moscova este a XXXIX-a în cei 10 de ani de când la conducerea statului chinez se află Xi Jinping. Tradiția dialogului la acest nivel arată că prima vizită a președintelui chinez după alegerea sa în fruntea statului are loc la Moscova, după cum s-a văzut încă din 2003, când fostul președinte Hu Jintao a efectuat prima sa vizită în această calitate tot în Rusia.
Se poate spune că punerea sub acuzare a președintelui Putin cu doar câteva zile înaintea vizitei actuale afectează imaginea „prieteniei fără limite”, dintre Rusia și China, proclamată în 4 februarie 2022. Mai semnificativ, însă, mi se pare riscul pe care și-l asumă China prin susținerea acordată explicit și implicit unui stat care a încălcat flagrant principiile dreptului internațional pe care mesajele chineze le declară fundamentale pentru menținerea păcii globale.
Ce semnal transmite astfel China Occidentului?
Pot fi identificate mai multe mesaje: unul privește afirmarea caracterului independent al politicii internaționale a Chinei.
Putem întrezări aici convingerea profundă a Chinei că ea este deținătoarea adevărului de care nu poate fi despărțită: la congresul anterior, al XIX-lea al Partidului Comunist Chinez, secretarul său general, Xi Jinping, a afirmat că China își croiește propria sa cale de dezvoltare, care oferă lumii o experiență de urmat și susține un nou tip de relații între marile puteri, promovând „diplomația de mare putere cu trăsături chinezești” – dar nu își impune, nici nu își exportă, modelul său de dezvoltare.
În ce măsură acest lucru este adevărat și, mai ales, cât de sustenabil este pentru înfăptuirea păcii globale rămâne de văzut – dar în aceste momente nu se întrevede vreo modificarea a atitudinii Chinei față de Rusia.
Alt mesaj, strâns legat de primul, arată că Rusia nu este izolată. China este a doua economie a lumii, după unele criterii este chiar prima, iar potențialul său economic și, de câtăva vreme, militar, este considerabil, așa că situarea sa atât de elocvent proclamată alături de alt stat este un fapt care dă de gândit.
Alt treilea mesaj ar putea consta în intenția destul de limpede exprimată de a se implica sau de a fi luată în considerare în soluționarea acestei „crize”, ca să rămânem în limbajul chinez. Poate că este semnificativ de urmărit nuanțarea reacțiilor rusești la documentul de poziție din 24 februarie: respingerea lui promptă și în limbaj aproape nediplomatic s-a transformat în „studierea cu grijă” a propunerilor chineze, conform afirmației președintelui Putin de luni, 20 martie.
Dar și aici trebuie să luăm în considerare distanța care trebuie parcursă dintre intenții și concretizarea lor – mai ales că, cel puțin până în prezent, singurul dialog la nivel înalt al Chinei cu cealaltă parte a războiului, anume cu Ucraina, s-a limitat la convorbirea telefonică dintre responsabilii cu politica externă din cele două state după un an de la declanșarea agresiunii rusești.
Este adevărat că se vorbește despre probabilitatea unei convorbiri dintre președinții chinez și ucrainean în perioada următoare, așa că rămâne să vedem.
Care este scenariul care i-ar conveni Beijingului mai mult – o Rusie învingătoare și așadar puternică sau mai degrabă o Rusie vulnerabilă total, dacă nu chiar învinsă?
La prima vedere, triumful Rusiei ar putea să fie interpretat de China ca dovadă suplimentară a declinului în care consideră că se află Occidentul – deci este o ipoteză favorabilă în confruntarea cu țările respective, mai ales, cu SUA.
Totuși, intervin cel puțin două aspecte care ar diminua caracterul pozitiv al acestei semnificații: partenerii principali ai economiei chineze sunt economiile occidentale, nu cea rusească.
Alt aspect este posibilitatea ca o Rusie puternică să devină mai puțin dispusă să ofere concesiile de care se bucură în prezent importurile chineze, mai ales de surse energetice și alte materiale; la această ipoteză se adaugă ceea ce se întâmplă în alte spații, unde interesele chineze și cele rusești nu sunt neapărat complementare, și nu numai în unele state subsahariene, cum este cazul, după câte se pare, cu incidentul din Republica Africa Centrală, ci și în zone mai apropiate, ca Asia Centrală, India, chiar și în Balcanii Occidentali.
Pe de altă parte, înfrângerea Rusiei este și ea o ipoteză complicată – în primul rând, din punctul de vedere al conținutului înfrângerii.
Dacă este vorba despre o schimbare de regim la Moscova, ce orientare va avea? Cred că o Rusie pro-occidentală nu are cum să fie prea favorabilă intereselor chineze.
Dar dacă vulnerabilizarea totală a Rusiei generează tulburări interne masive – știm că unele scenarii avansează chiar perspectiva celei de-a doua disoluții a statului rus? Perspectiva destabilizării profunde a țării este în defavoarea dezvoltării schimburilor comerciale și proiectelor comune, ca să nu mai vorbim de securitatea investițiilor chinezești din Extremul Orient și din alte regiuni ale Rusiei.
Marea problemă a Occidentului a fost dependența energetică față de Rusia. Cât de dependent este însă de China și cum joacă China această carte?
Perspectiva relațiilor dintre Occident și China este, probabil, unul dintre cele mai complicate și incitante dosare ale economiei globale.
De câțiva ani dezbaterile de specialitate se concentrează asupra „decuplării” dintre economiile occidentale și chineză. Experiența europeană a dosarului energetic în relațiile cu Rusia arată că acest pas este realizabil, cel puțin sectorial, de exemplu în privința gazelor.
Este urmărită cu interes nedisimulat, ca și cu preocupare crescândă, evoluția eventualei „decuplări” din domeniul tehnologic – problema circuitelor integrate aproape că nu mai este „știre”, este un fapt cotidian, fără să-și fi diminuat, însă, caracterul de risc.
Fără a intra în detalii analitice, cred că putem să reținem câteva aspecte: unul privește stadiul în care se află economiile în discuție, atât a Chinei, cât și a statelor occidentale – anume că recuperarea pierderilor provocate de pandemie a fost întreruptă mai mult sau mai puțin brutal de izbucnirea războiului.
Alt aspect este că „sfârșitul globalizării”, susținut cu destul de multă ardoare, mai ales în perioada pandemiei, s-a dovedit a nu fi nici real, nici iminent – mai degrabă asistăm la intrarea proceselor care compun complexul globalizării într-o altă fază.
Dar nici pandemia, nici războiul nu au reușit, cel puțin până acum, să întrerupă structural și ireversibil rețeaua relațiilor dintre economiile în discuție.
Se conturează, totodată, și tendința de regionalizare a acestor relații, ceea ce ar putea conduce la fragmentarea economiei globale.
Este însă mai puțin limpede dacă viitoarele „insule”, sau „arhipelaguri” economice vor rezista fără să stabilească alt gen de canale de interacțiune între ele – așa cum se întâmplă, de exemplu, în relațiile UE cu ASEAN, cu Consiliul de Cooperare al Golfului și alte entități de acest gen.
Economia chineză nu numai că s-a dezvoltat spectaculos în ultimii peste 30 de ani, ci s-a și integrat în economia globală, cel puțin la fel de spectaculos. O consecință a acestei evoluții este similară celei care postulează creșterea suprafeței de contact cu exteriorul a unei sfere, ceea ce înseamnă și creșterea expunerii sferei la impactul factorilor externi.
Revenind la întrebarea despre dependența cui față de cine, cred că răspunsul este că fiecare parte depinde de cealaltă – și, într-adevăr, fiecare încearcă să „joace” cartea pe care o are astfel încât să nu piardă.
China promovează cu energie tratamentul egal între parteneri; UE, SUA și alte state occidentale constată însă că egalitatea respectivă începe să aibă caracteristici chinezești tot mai pronunțate, ceea ce nu poate fi acceptat.
Există și inițiative concrete promovate de China care întăresc perceperea intențiilor sale de înființare a unui sistem paralel – de exemplu, entitatea menită să medieze soluționarea conflictelor, lansată recent, sau înființarea în China a unor curți de arbitraj pentru diferendele comerciale din cadrul „Noilor Drumuri ale Mătăsii” (Belt and Road Initiative), supuse autorității Curții Supreme a Poporului de la Beijing.
Dinamica evoluțiilor economice, însă, este tot mai accentuată și face dificilă formularea de aprecieri care să rămână valabile mai multă vreme; constatarea se aplică și altor domenii ale vieții internaționale, ca urmare a ritmului în continuă creștere a schimbărilor care se petrec sub ochii noștri.
În plus, și de loc în ultimul rând ca importanță, trebuie să conștientizăm că suntem martori ai desfășurării, chiar dacă doar în faze relativ incipiente, a celei de-a IV-a revoluții industriale, concretizate prin dezvoltarea fundamentelor economiei bazate pe cunoaștere, în paralel cu intensificarea și diversificarea riscurilor și amenințărilor globale – cum a fost pandemia, cum sunt schimbările climatice, impactul așa-numitei „social media” asupra societăților și multe altele.
Nici Occidentul, nici China nu sunt imune la aceste evoluții, după cum este tot mai limpede că nici una dintre cele două părți nu poate să gestioneze individual cu eficiență și rezultate pozitive consecințele acestor amenințări globale.